Sfânta Familie: Isus, Maria, Iosif

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.05s...

Ştiri şi Evenimente

Sfânta Familie: Isus, Maria, Iosif

[2008-01-03]

volum colectiv ITRC 2

Viaţa noastră, alcătuită în cea mai mare parte din activităţi intelectuale sau fizice, conţine şi momente care ne ajută să-i redescoperim semnificaţiile mai profunde. Acestea devin spaţiul în care normalul evenimentelor cotidiene este întrerupt, dar în acelaşi timp explicat, alimentat şi trăit mai intens: sărbătorile.

În această perioadă în care bucuria Crăciunului este prezentă în sufletele noastre, Biserica ne propune sărbătoarea Sfintei Familii din Nazaret: Isus, Maria şi Iosif. Rugăciunea zilei menţionează un aspect important al acestei sărbători; Sfânta Familie este propusă ca "un strălucit exemplu de viaţă" pentru familiile de astăzi.

În acest moment poate apărea spontan întrebarea: oare nu se compară ceea ce nu poate fi comparat? Condiţiile culturale şi sociale care erau în urmă cu aproximativ două mii de ani nu mai sunt prezente astăzi. De asemenea, situaţia interpersonală din Sfânta Familie, mai concret raportul iozefin dintre Maria şi Iosif nu este confirmat în căsătoriile actuale. Aşadar, ce poate să însemne "un strălucit exemplu de viaţă"?

Acestor întrebări încercăm să le răspundem pornind de la situaţia actuală a familiei în lumina textelor propuse de Liturgia Cuvântului. Analizând situaţia în care trăieşte familia astăzi, observăm că ea traversează momente dificile. Cuplurile umane sunt ameninţate atât din exterior, prin ideologii promovate de mass-media sau de practici inumane care sunt uneori legiferate (avort, divorţ, homosexualitate, eutanasie), dar şi din interior, prin atâtea certuri între soţi, între copii, ori lipsa respectului interpersonal.

Atmosfera care ar trebui să fie alimentată în interiorul unei familii creştine ne este descrisă de prima lectură. Ben Sirah insistă asupra respectului şi onoarei, două elemente esenţiale pentru un climat calm între membrii aceleiaşi familii. Respectul faţă de părinţi nu este prezentat ca o educaţie sau ca o convenţie socială la care se poate ajunge mai mult prin pedepse, ci ca o voinţă a lui Dumnezeu. Motivaţia fundamentală a datoriilor pe care le au copiii faţă de părinţi este raportată la atitudinea de iubire şi devotament faţă de Autorul vieţii: "Cine ascultă de Domnul face bucurie mamei sale" (Sir 3,7). Ben Sirah propune numai două moduri în care pot fi cinstiţi părinţii: slujirea şi ajutorul la bătrâneţe. Cel care a înţeles valoarea transcendentală a iubirii nu mai are nevoie de multe sfaturi. Este deosebit de semnificativ îndemnul de a-i ajuta pe bătrâni atunci când le slăbesc puterile fizice sau facultăţile mintale. Aceasta constituie pentru copii o ocazie de a da părinţilor ceea ce au primit atunci când erau mici. Dumnezeu cere respect şi iubire între componenţii unei familii. Aceste virtuţi erau prezente în Sfânta Familie prin care Mesia a voit să-şi înceapă misiunea răscumpărătoare. Prima realitate pe care Isus a sfinţit-o cu prezenţa sa a fost o familie. La Nazaret Isus a petrecut treizeci de ani alături de Maria şi Iosif, iar pentru activitatea sa publică a rezervat numai trei ani.

Fragmentul evanghelic propus spre reflecţie în această sărbătoare ne prezintă persecuţia pe care Irod a declanşat-o împotriva lui Isus. Sfânta Familie este nevoită să fugă şi să se stabilească în Egipt până la moartea lui Irod. Citită într-o cheie teologică, relatarea evidenţiază că Isus, chiar de la cea mai mică vârstă retrăieşte în sine experienţa antică a exilului trăit în Egipt de poporul lui Israel. Din această lungă istorie întretăiată de durere şi speranţă, de sclavie şi de eliberare, Isus devine noul Moise, conducătorul noului popor al Legământului, Mântuitorul definitiv al omenirii îndepărtate de Dumnezeu. În faţa primejdiei care ameninţa viaţa lui Isus, cuvântul lui Dumnezeu, personificat prin îngerul care-i apare lui Iosif în somn, devine regulă supremă pentru Familia Sfântă. În el, Maria şi Iosif găsesc tărie pentru momentele dificile. Atunci când îngerul l-a anunţat pe Iosif că trebuie să fugă de mânia lui Irod, el nu a încercat să se salveze numai pe sine, dar a luat copilul şi pe mama lui şi a mers în Egipt. Este un fapt din care reiese acea iubire dezinteresată care străluceşte în familia din Nazaret, iubire care nu lasă loc egoismului sau dispreţului faţă de celălalt.

Despre această iubire dezinteresată ne vorbeşte şi sfântul Paul în fragmentul din Scrisoarea către Coloseni: "Mai presus de toate îmbrăcaţi-vă cu dragoste, căci ea este legătura desăvârşirii" (Col 3,14). Această iubire care se alimentează în creştin din iubirea infinită a lui Dumnezeu pentru noi, generează milă, bunătate, umilinţă, blândeţe. Ea ne conduce la acceptarea altora şi la iertarea reciprocă. Uniţi în dragoste, soţii creştini regăsesc relaţia de iubire fără asprime, aşa cum se cuvine în Domnul.

Într-o comunitate creştină trăia un om, Alexandru, care era renumit pentru virtuţile personale, dar şi pentru liniştea şi pacea care domneau în familia sa. Într-o zi, un prieten, Iulian, i se adresează: "Alexandru, aş vrea să te întreb ceva". "Spune", i-a răspuns celălalt. "Cum se face că nu te cerţi niciodată cu soţia ta?" Fără a se gândi prea mult, Alexandru îi răspunse: "În momentele de ispită, eu sunt surd, iar femeia mută. Şi aşa stăm până trece ispita. Când am fost supăraţi, repede ne-am împăcat în Domnul, înainte de a ajunge diavolul între noi". "Bună metodă!" - a constatat Iulian. "Dar cum ai reuşit să-ţi educi copiii atât de bine?" "Foarte uşor!" "Pe cel dintâi l-am învăţat eu să se supună sfaturilor mele, cel de-al doilea a învăţat de la primul, al treilea de la cei dinainte şi aşa mai departe până la cel din urmă. Iar eu" - sfârşi Alexandru - "am învăţat de la tata".

Probabil că relatarea pe care am expus-o ar putea să-l facă pe unul sau pe altul dintre noi să afirme: "E doar o poveste! Aşa ceva nu e posibil!" Totuşi, povestirea conţine elemente care ne privesc pe fiecare. Cei care trăiţi viaţa de căsătorie, să nu uitaţi nici o clipă că activităţile bune din familie pot edifica, iar cele rele pot scandaliza pe cineva. De educaţia copiilor suntem răspunzători toţi: părinţii, educatorii, persoanele consacrate. O educaţie făcută bine este o contribuţie pe care o aducem la progresul spiritual al Bisericii şi al societăţii.

Dacă o familie creştină vrea să promoveze comuniunea dintre membrii ei, în primul moment trebuie să facă zilnic experienţa rugăciunii în comun. În al doilea moment, comuniunea în rugăciune conduce familia la comuniunea euharistică. Papa Ioan Paul al II-lea afirmă că "Euharistia este izvorul căsătoriei creştine. (...) Euharistia este sursa carităţii. În darul euharistic al carităţii, familia creştină îşi găseşte fundamentul şi sufletul comuniunii şi al misiunii sale" (Familiaris Consortio 57; cf. 59).

Participând la această sfântă liturghie să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru darurile pe care le-a dăruit familiilor noastre şi să-i cerem harul ca şi între noi să crească virtuţile pe care le întâlnim în Sfânta Familie.

Ion Riba

Sursa: www.ProFamilia.ro

Contor Accesări: 2150, Ultimul acces: 2026-09-24 11:31:34

Timp total: 0.05s...

[1]:1