Slovenia speră într-o vizită a Papei în 2009[2007-11-29]Premierul sloven l-a invitat pe Papa Benedict al XVI-lea să îi viziteze țara în 2009 și și-a exprimat recunoștința în numele națiunii pentru atenția manifestată de Sfântul Scaun din momentul în care Slovenia și-a câștigat independența. Informațiile provin din comunicatul dat publicității de Biroul de Presă al Sfântului Scaun, după întâlnirea de astăzi dintre Janez Jansa și Sfântul Părinte. Mai apoi primul ministru sloven s-a întâlnit cu secretarul de stat al Vaticanului, Cardinalul Tarcisio Bertone.Liderul sloven 'l-a invitat pe Sfântul Părinte să viziteze țara în 2009, cu ocazia Anului Tineretului și a încheierii Congresului Euharistic Național', citim în comunicatul Vaticanului. 'Primul ministru Jansa a subliniat de asemenea prioritățile și principalele inițiative pentru apropiata președinție de șase luni a Uniunii Europene de către Slovenia.' Cardinalul Bertone și-a exprimat speranța că perioada cât Slovenia va conduce UE va ajuta la aducerea păcii și stabilității în regiunea sud-estică a Europei. 'În fine, au fost abordate și o serie de probleme bilaterale', continuă comunicatul, 'precum procesul de refacere a proprietăților ecleziastice naționalizate sub regimul comunist și perspectivele pentru crearea unui ordinariat al armatei'. Slovenia și-a câștigat independența în 1991. Aproximativ 58% dintre cei două milioane de locuitori sunt catolici. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 749, Ultimul acces: 2026-07-30 07:30:47
|
Timp total: 0.05s...
[]:1