Texte biblice, reflecţii şi rugăciuni pentru cele opt zile - A CINCEA ZI - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Texte biblice, reflecţii şi rugăciuni pentru cele opt zile - A CINCEA ZI

[2006-01-23]
Prezenţa lui Dumnezeu printre noi: un apel la pace

Domnul este cu noi (Ps 46).



LECTURA I

Întărit cu această hrană, a mers până la Horeb, muntele lui Dumnezeu.

Citire din cartea întâi a Regilor 19,1-13a

În zilele acelea, 1 Azab a spus Izabelei tot ce făcuse Ilie, şi cum ucise cu sabia pe toţi prorocii. 2 Izabela a trimis un sol la Ilie, să-i spună: "Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor, dacă mâine, la ceasul acesta, nu voi face cu viaţa ta ce ai făcut tu cu viaţa fiecăruia din ei". 3 Ilie, când a văzut lucrul acesta, s-a sculat şi a plecat, ca să-şi scape viaţa. A ajuns la Beer-Şeba, care ţine de Iuda, şi şi-a lăsat slujitorul acolo. 4 El s-a dus în pustiu şi a înaintat cale de o zi; s-a aşezat sub un ienupăr şi îşi cerea moartea, zicând: "Îmi ajunge, Doamne, ia-mi viaţa, căci nu sunt mai bun decât părinţii mei!" 5 S-a culcat sub ienupăr şi a adormit. Dar iată că un înger l-a atins şi i-a zis: "Scoală-te şi mănâncă!" 6 Deschizând ochii, Ilie a văzut la căpătâiul lui o turtă coaptă în spuză şi un urcior cu apă. A mâncat, a băut şi apoi s-a culcat din nou. 7 Însă îngerul Domnului a venit din nou, l-a atins şi i-a spus: "Scoală-te şi mănâncă, fiindcă vei avea de făcut un drum lung". 8 Ilie s-a sculat, a mâncat şi a băut; întărit cu această hrană, a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi până la Horeb, muntele lui Dumnezeu. 9 A intrat într-o peşteră şi a rămas peste noapte acolo. 11 Domnul i s-a adresat spunându-i: "Ieşi pe munte şi stai în calea Domnului". Înaintea Domnului a trecut o furtună atât de mare şi de violentă, încât a despicat munţii şi a sfărâmat stâncile, dar Domnul nu era în furtună. După furtună a venit un cutremur de pământ, dar Domnul nu era în cutremur. 12 După cutremur a venit un foc, dar Domnul nu era în foc. După foc a trecut foşnetul unei dulci adieri de vânt. 13 Când l-a auzit, Ilie şi-a acoperit faţa cu mantia, a ieşit şi s-a oprit la intrarea peşterii.



PSALMUL RESPONSORIAL Ps 46,2-3.4-5.6-7 (R.: 8a)
R.: Dumnezeu este împărat peste întreg universul.
sau
Aleluia.
2 Bateţi din palme, voi, toate popoarele,
înălţaţi lui Dumnezeu strigăte de bucurie!
3 Căci Domnul, Cel Preaînalt este înfricoşător,
el este împărat peste tot pământul. R.

4 El ne supune popoarele
el aşază neamurile sub picioarele noastre.
5 El ne alege ca moştenire o ţară
care este mândria lui Iacob, pe care îl iubeşte. R.

6 Dumnezeu se înalţă în strigăte de bucurie,
Domnul înaintează în sunete de trâmbiţă.
7 Cântaţi-i lui Dumnezeu, cântaţi-i!
Cântaţi-i regelui nostru, cântaţi-i! R.



LECTURA A II-A

Harul Duhului Sfânt s-a răspândit între neamuri.

Citire din Faptele Apostolilor 10,9-48

9 În ziua următoare, pe când aceştia mergeau pe drum şi se apropiau de cetate, Petru s-a urcat pe terasa casei ca să se roage, pe la ceasul al şaselea. 10 I s-a făcut foame şi voia să mănânce. În timp ce îi pregăteau ceva, a căzut în extaz. 11 A văzut cerul deschis şi coborând ceva, ca o pânză mare, lăsată spre pământ de cele patru colţuri, 12 în care erau toate patrupedele, reptilele de pe pământ şi păsările cerului. 13 Atunci un glas i-a zis: "Ridică-te, Petre, taie şi mănâncă!" 14 Dar Petru a răspuns: "Nicidecum, Doamne, pentru că niciodată nu am mâncat ceva impur sau necurat!" 15 Glasul i-a zis a doua oară: "Ceea ce Dumnezeu a curăţat, tu să nu [numeşti] impur". 16 Aceasta s-a petrecut de trei ori şi îndată totul a fost ridicat la cer. 17 În timp ce Petru se frământa nedumerit cu privire la ce ar fi putut însemna viziunea pe care o avusese, iată că oamenii trimişi de Corneliu, după ce au întrebat de casa lui Simon, s-au oprit la poartă 18 şi, strigând, au întrebat dacă locuieşte acolo ca oaspete Simon, numit Petru. 19 În timp ce Petru continua să se frământe cu privire la viziune, Duhul i-a spus: "Iată, trei bărbaţi te caută. 20 Ridică-te, coboară şi mergi cu ei fără ezitare, pentru că eu i-am trimis". 21 Atunci Petru a coborât la acei oameni şi le-a zis: "Iată! Eu sunt cel pe care îl căutaţi. Care este motivul pentru care aţi venit?" 22 Ei i-au răspuns: "Centurionul Corneliu, bărbat drept şi temător de Dumnezeu, stimat de tot poporul iudeilor, a fost înştiinţat de către un înger sfânt ca să te cheme în casa lui şi să asculte cuvintele tale". 23 Atunci Petru i-a chemat înăuntru şi i-a tratat ca pe oaspeţi. A doua zi, ridicându-se, a plecat cu ei. Unii dintre fraţii de la Iope l-au însoţit. 24 În ziua următoare a intrat în Cezareea. Corneliu, care îşi chemase rudele şi prietenii apropiaţi, îi aştepta. 25 În timp ce Petru intra, Corneliu i-a ieşit în întâmpinare, a căzut la picioarele lui şi i s-a închinat. 26 Dar Petru l-a ridicat şi i-a zis: "Scoală-te! Sunt şi eu doar un om". 27 Şi, vorbind cu el, a intrat şi a găsit mulţi oameni adunaţi. 28 Iar el le-a zis: "Voi ştiţi că este interzis unui iudeu să aibă legături sau să se apropie de un străin. Dar Dumnezeu mi-a arătat că nu pot declara pe nici un om impur sau necurat. 29 De aceea am venit, fără ezitare, când am fost chemat. Aşadar, vă întreb, care este motivul pentru care m-aţi chemat?" 30 Atunci Corneliu a spus: "Acum patru zile, la acelaşi ceas, la ceasul al nouălea, eram în rugăciune în casa mea şi iată că un bărbat în haine strălucitoare a apărut în faţa mea 31 şi mi-a zis: "Corneliu, rugăciunea ta a fost ascultată şi pomenile tale au fost amintite înaintea lui Dumnezeu. 32 Trimite, aşadar, la Iope şi cheamă-l pe Simon care se numeşte Petru. Acesta este oaspete în casa lui Simon tăbăcarul pe ţărmul mării". 33 Am trimis, deci, îndată după tine şi tu ai făcut bine că ai venit. Acum, toţi suntem înaintea lui Dumnezeu ca să ascultăm toate câte ţi-au fost poruncite de Domnul". 34 Când Petru a ajuns la Cezareea, a luat cuvântul şi a zis: "Cunosc cu adevărat că Dumnezeu nu face deosebire între oameni; 35 dar în orice neam, cine se teme de el este drept şi plăcut în faţa lui. 36 El a trimis Cuvântul său fiilor lui Israel, ca să le vestească pacea prin Isus Cristos, care este Domn peste toate. 37 Voi ştiţi ce s-a întâmplat în toată Iudeea, începând din Galileea, după botezul pe care l-a propovăduit Ioan. 38 Cum l-a uns Dumnezeu cu Duhul Sfânt şi putere pe Isus din Nazaret, care a umblat făcând bine şi vindecând pe toţi cei stăpâniţi de diavol, pentru că Dumnezeu era cu el. 39 Noi suntem martori la tot ceea ce a făcut el în ţara iudeilor şi în Ierusalim; ei l-au omorât, atârnându-l pe lemnul crucii. 40 Dar Dumnezeu l-a înviat a treia zi şi i-a îngăduit să se arate, 41 nu la tot poporul, ci martorilor orânduiţi de Dumnezeu, nouă care am mâncat şi am băut cu el, după ce a înviat din morţi. 42 El ne-a poruncit să predicăm poporului şi să dăm mărturie că el este acela care a fost pus de Dumnezeu, ca judecător al celor vii şi al celor morţi. 43 Despre el toţi profeţii dau mărturie: că oricine crede în el primeşte, în numele lui, iertarea păcatelor". 44 Pe când Petru vorbea încă, Duhul Sfânt s-a coborât peste toţi cei care ascultau cuvântul. 45 Credincioşii proveniţi din iudaism, care veniseră cu Petru, au rămas uimiţi că darul Duhului Sfânt s-a revărsat şi peste păgâni. 46 Căci îi auzeau pe ei vorbind în limbi diferite şi preamărind pe Dumnezeu. Atunci Petru a luat cuvântul: 47 "Li s-ar putea oare refuza apa botezului acestor oameni care l-au primit pe Duhul Sfânt, întocmai ca şi noi?" 48 Şi a poruncit ca aceştia să fie botezaţi în numele lui Isus Cristos. După acestea l-au rugat pe Petru să rămână la ei câteva zile.

Cuvântul Domnului



EVANGHELIA

Cine este aproapele meu?

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 10,25-37

În acel timp, 25 ca să-l prindă în vorbă pe Isus, un învăţător al Legii i-a pus această întrebare: "Învăţătorule ce trebuie să fac, ca să dobândesc viaţa veşnică?" 26 Isus l-a întrebat: "În Lege ce este scris? Ce citeşti?" 27 El i-a răspuns: "Să-l iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi". 28 Isus i-a zis: "Bine ai răspuns: fă aşa şi vei dobândi viaţa!" 29 Însă el, voind să-şi justifice întrebarea, i-a spus lui Isus: "Şi cine este aproapele meu?" 30 Isus a reluat: "Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon şi a căzut în mâinile tâlharilor, care, după ce l-au jefuit şi l-au bătut, rănindu-l grav, au plecat lăsându-l aproape mort. 31 Din întâmplare a trecut pe acolo un preot, care l-a văzut, dar a trecut mai departe. 32 Tot aşa şi un levit, ajungând în acel loc, l-a văzut şi a trecut mai departe. 33 Dar un samaritean, care era în călătorie, a ajuns în dreptul lui, l-a văzut şi i s-a făcut milă de el. 34 Atunci s-a apropiat, i-a pansat rănile turnând pe ele ulei şi vin, apoi l-a pus pe animalul său de povară, l-a condus la un han şi i-a purtat de grijă. 35 A doua zi a scos doi dinari, i-a dat hangiului şi i-a spus: "Ai grijă de el, şi tot ce vei mai cheltui îţi voi da înapoi când mă voi întoarce"". 36 Ce părere ai, care din cei trei a fost aproapele omului care căzuse în mâinile tâlharilor?" 37 Învăţătorul Legii i-a răspuns: "Cel care a avut milă de el". Isus i-a zis: "Mergi şi fă şi tu la fel!".

Cuvântul Domnului



Comentariu

Meditând textele biblice care vorbesc de prezenţa lui Dumnezeu printre noi, găsim apeluri puternice la drumul nostru ecumenic.

Ca şi pe vremea lui Ilie, Dumnezeu nu trebuie căutat în calamităţi, cum ar fi uraganul sau cutremurul. Prezenţa sa liniştitoare şi încurajatoare poate fi găsită mai curând într-o adiere lină de vânt.

Convingerea psalmistului trebuie să ne însufleţească: Dumnezeu este singura noastră forţă. După exemplul lui Dumnezeu care rupe arcurile şi lăncile, suntem invitaţi să încheiem orice conflict.

Episodul relatat în Faptele Apostolilor ne invită să contemplăm Duhul lui Cristos înviat, care lucrează peste tot în lume. După imaginea lui Cristos, care nu îşi alege persoane preferate pe criterii personale, trebuie să învăţăm şi noi să depăşim frontierele mult prea umane.

Parabola bunului samaritean ne aminteşte că nu ne putem întoarce privirea când întâlnim un frate sau o soră neputincioasă la marginea drumului. Cum am putea oare să nu fim solidari atunci când o altă comunitate bisericească se află în dificultate?



Rugăciune

Uniţi în numele lui Cristos, te rugăm, Doamne: fă-ne atenţi la prezenţa ta în această lume şi ajută-ne să descoperim căile pe care tu vrei să ne conduci în pelerinajul nostru ecumenic. Ţie să-ţi fie cinstea şi mărirea în toţi vecii vecilor. Amin.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1994, Ultimul acces: 2026-09-23 11:42:23