Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,[2006-01-22]Catedrala armeană din Bucureşti, după o lungă perioadă de izolare datorată reconstrucţiei, îşi deschide din nou porţile pentru toate surorile Bisericii şi credincioşii lor, tresărind, fiică a Armeniei, datorită acestei bogăţii de credinţă ce-i luminează bolţile, acum, în acest început de an, când Bunul Dumnezeu ne-a dăruit încă un ceas de rugăciune frăţească. Ca după orice început, proaspeţi şi reînnoiţi de Naşterea Domnului, ne unim încă o dată glasurile întru Slava lui Dumnezeu şi unirea Bisericii.Unde ar putea Milostivul şi Iubitorul de Oameni, Dumnezeu, să-şi facă simţită puterea iubirii dacă nu în locul în care fiii Săi îşi împletesc vocile inimilor întru slava Sa? Este aici. Este în adunările în care credincioşii diferitelor confesiuni creştine, în limbi diferite, plini de curăţenia credinţei, se întorc cu pioşenie către Chipul după care au fost zămisliţi, redând Acestuia fericirea unităţii exprimată într-o singură Biserică, aşa cum le-a fost dăruită dintru început. Iubirea şi pacea ne vor fi dăruite, căci facem după spusa Lui, rugându-ne într-un glas. Iar prin iubire şi pace vom putea îmblânzi şi uita valurile istoriei care ne-au despărţit, cu care tot noi, oamenii, ne-am încercat unii pe alţii. Vom putea, datorită harurilor acestea sfinte, să dobândim înţelepciunea şi răbdarea de a ierta fraţilor noştri cele ce ni se par greşite, amintindu-ne greşelile noastre, făcându-ne vrednici de iertarea Celui ce ne mântuieşte pe toţi, deopotrivă. Facă Bunul Dumnezeu ca aceste săptămâni de rugăciune ecumenică, devenite tradiţie, să fie pasul dintâi întru punerea temeliei Bisericii Mamă, existentă până acum în chip diferit, împărţită între noi toţi, cei ce ne rugăm în aceste zile. Să se reîntregească şi în trupul său pământesc, aşa cum o slăvim, unită, în slăvitul ei trup ceresc. şi asta cât mai curând, după puterea noastră şi voia Celui de Sus. Dumnezeu să fie cu noi toţi, întru Slava Sa. Amin! Arhiepiscop Dirayr Mardichian Arhiepiscopul Bisericii Armene din România şi Bulgaria Sursa: www.osmth.ro Contor Accesări: 2526, Ultimul acces: 2026-09-24 01:10:42
|
Timp total: 0.22s...
[]:1