Papa este împotriva legalizării uniunilor ne-maritale - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa este împotriva legalizării uniunilor ne-maritale

[2006-01-14]
Papa Benedict al XVI-lea a afirmat că este o eroare gravă să se acorde statut legal uniunilor care nu sunt căsătorii, deoarece astfel se fac neclare funcţiunile familiei. În acelaşi timp, Papa a cerut ieri acordarea de asistenţă concretă tinerelor cupluri pentru ca să poată să formeze familii. Sfântul Părinte a transmis aceste idei în cadrul tradiţionalei întâlniri de la început de an cu oficialităţile civile locale. Alături i-au fost Piero Marrazzo, preşedintele regiunii Lazio; Walter Veltroni, primarul Romei; şi Enrico Gasbarra, preşedintele provinciei Roma.

Intervenţia papală din 12 ianuarie a avut loc într-o perioadă în care unele grupări politice au propus introducerea în Italia a Pactului Civil de Solidaritate (PAC), un fel de recunoaştere juridică a cuplurilor de facto, incluzând homosexualii. Episcopul Romei le-a spus politicienilor că instituţia căsătoriei "nu reprezintă o interferenţă inoportună cu societatea sau autoritatea, nici o impunere din exterior; dimpotrivă, este o exigenţă intrinsecă a pactului iubirii conjugale. Nu este o problemă ce ţine de normele specifice moralei catolice, ci de adevărurile elementare ale naturii noastre umane. Este esenţial să le respectăm pentru binele individului şi al societăţii."

Conform Papei Benedict, pe de o parte "sunt oportune toate măsurile care pot să sprijine tinerele cupluri să formeze o familie, şi familia în sine în procrearea copiilor. În acest sens, îmi vin în minte spontan probleme legate de costul locuinţelor, de grădiniţele şi şcolile pentru cei mici." Pe de altă parte, "este o gravă eroare neclaritatea provocată relativ la valoarea şi funcţiunilor familiei legitime, fondată pe căsătorie, de atribuirea unei recunoaşteri legale nepotrivite altor forme de uniuni", a adăugat Papa. Sfântul Părinte a mai făcut apel pentru sprijinirea "femeilor gravide care sunt în condiţii dificile" şi evitarea "medicamentelor care ascund, într-un anume sens, gravitatea avortului". La 9 decembrie, Consiliul Suprem de Sănătate al Italiei şi-a dat acordul pentru utilizarea pilulei abortive RU-486, impunând totuşi o serie de măsuri de precauţie datorită riscurilor implicate.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1858, Ultimul acces: 2026-06-23 05:07:21