Urmaţi-l pe Cristos pentru a fi cu adevărat liberi[2006-01-11]Cei ce îi urmează lui Cristos trebuie să nu fie sclavii idolilor impuşi de lumea modernă. Aceasta a fost invitaţia transmisă de Patriarhul Alexei al II-lea celor 5.000 de credincioşi reuniţi ieri seară în Catedrala Cristos Mântuitorul din Moscova, pentru serbarea Crăciunului. În timpul celebrării, Patriarhul ortodox al Moscovei şi al întregii Rusii i-a îndemnat pe cei prezenţi: "încercaţi să împărtăşiţi bucuria Crăciunului cu cei de lângă voi, în special cu cei singuri. Lăsaţi ca această bucurie să vă urmeze întreaga viaţă şi să vă dea tăria de a depăşi încercările şi necazurile".Astăzi, creştinii ortodocşi din Rusia, din Ţara Sfântă şi din alte câteva Biserici Ortodoxe au celebrat Crăciunul după calendarul iulian. Diferenţa este de 13 zile faţă de calendarul gregorian adoptat de catolici, de protestanţi, de unii ortodocşi şi de lumea seculară. În Rusia Crăciunul este zi de sărbătoare naţională, încheind postul început la 28 noiembrie. În audienţa căreia i s-a adresat Patriarhul s-au aflat diferite personalităţi, precum premierul rus Mikhail Fradkov şi Nunţiul Apostolic în Rusia, Mons. Antonio Mennini. Într-un mesaj de salut adresat Patriarhului, preşedintele Vladimir Putin a mulţumit Bisericii Ortodoxe pentru "contribuţia ei la promovarea păcii şi înţelegerii în societate". Capul Bisericii Ortodoxe Ruse şi-a îndemnat credincioşii să îi urmeze lui Cristos, izvorul "adevăratei bunătăţi". Ideea a fost subliniată şi de pr. Yakov Krotov, care a vorbit cu agenţia AsiaNews despre celebrarea de la Moscova. "Doar întorcându-ne la Isus, izvorul libertăţii absolute, va putea credinţa noastră să nu se transforme în teamă" după tragediile din 2005. "Anul trecut nu ne-a adus veşti bune; sângele continuă să curgă în Cecenia, şi înţelegem mai bine ce se întâmplă în Irak. Pentru noi creştinii este teribil să vedem că, chiar şi în ţara noastră, există persoane care folosesc religia pentru a justifica vărsarea de sânge, învrăjbind creştinii şi musulmanii unii împotriva altora." În zilele de Crăciun Moscova este blindată: trei mii de membri ai forţelor de securitate sunt mobilizaţi în special în jurul bisericilor şi intrărilor de metrou, folosindu-se uneori şi detectoarele de metal. Sursa: www.MMB.ro Contor Accesări: 1854, Ultimul acces: 2026-06-24 13:18:36
|
Timp total: 0.27s...
[]:1