Situl săptămânii: www.domestic-church.com[2006-01-11]La început de 2006 vă propunem un sit care să vă însoţească familia tot anul: www.domestic-church.com. Conţinutul bogat şi sănătos (ca fidelitate faţă de credinţă) îl recomandă ca un instrument util pentru catehizare, pentru documentare, dar şi pentru relaxare şi distracţie în familie. Titlul sitului, Biserica domestică, face referire la expresia folosită de Sfântul Ioan Gură de Aur, preluată apoi în textele Conciliului Vatican II şi ale ultimilor Pontifi, cu referire la instituţia familiei.Meniul sitului se află prezent pe fiecare pagină, în partea superioară. Prima secţiune este cea mai importantă: "Fridge Art", un fel de atelier de activităţi pentru familie. Este "inima" sitului, după cum putem citi în introducerea acestei secţiuni. Găsim activităţi dedicate unor perioade liturgice (Advent şi Crăciun; Epifanie; Postul Mare şi Paşti), sau Sf. Iosif, Fecioarei Maria şi Îngerilor. Activităţile se împart în trei categorii: pentru întreaga familie, pentru copii mici şi respectiv pentru copii mai mari. Secţiunea a doua este dedicată sfinţilor. Biografiile incluse în această secţiune sunt scrise cu gândul special la familii, sau la cei mici. Celelalte secţiuni le vom aminti doar ca titlu: Povestiri, Sacramente, Articole, Eseuri, Învăţătură (documente magisteriale), Vocaţii, Recenzii... Situl are şi o librărie care nouă, celor din România, nu ne este desigur prea utilă. În rest, după cum spuneam deja la început, informaţie (hrană) bogată şi sănătoasă. Vă invităm să îl frunzăriţi, bucurându-vă de el! Iar 2006 să vă aducă web-experienţe cât mai plăcute şi ziditoare. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 2525, Ultimul acces: 2026-06-23 12:13:46
|
Timp total: 0.03s...
[]:1