26 de operatori pastorali catolici ucişi în 2005[2006-01-05]Un Episcop, 20 de preoţi, doi călugări, două călugăriţe şi un laic s-au adăugat la lista de operatori pastorali din misiune care au suferit moarte violentă în anul care a trecut. Acest număr este aproape dublu faţă de cel de 15 morţi înregistrate în 2004. Noua cifră apare în "Martirologiul Bisericii Contemporane", publicat de Congregaţia pentru Evanghelizarea Popoarelor. Acesta nu se referă doar la misionari în sensul strict al cuvântului, ci la întreg personalul eclesial care a fost omorât sau care şi-a sacrificat viaţa ca parte a mărturiei pentru credinţă.Cel mai mare număr de victime a fost înregistrat în Americi, cu moartea a opt preoţi, două călugăriţe şi doi călugări. "Columbia, cu patru preoţi şi o călugăriţă omorâţi, este în continuare naţiunea în care conflictele sociale sunte cele mai acute şi în care Biserica plăteşte un preţ greu pentru angajarea sa în favoarea reconcilierii şi a dreptăţii sociale în numele Evangheliei", arată dicasteriul. "Alţi doi preoţi au fost ucişi în Mexic", se mai spune. "Ei activau în zone profund degradate." Sora Dorothy Stang, născută în Statele Unite, în vârstă de 73 de ani, din Congregaţia Surorilor Notre Dame de Namur, a murit la 12 februarie în Brazilia. Ea şi-a desfăşurat apostolatul timp de 40 de ani în cadrul unor comunităţi mici din interiorul regiunii Amazonului. A fost împuşcată direct în spate de către doi pistolari în aşezarea Esperanca, în sud-vestul statului Para. Înainte cu mai puţin de o săptămână ea raportase ameninţări cu moartea din partea a patru fermieri din zonă. La 27 octombrie, membri din rândul Misionarilor Săracilor, o congregaţie religioasă de drept diecezan, au fost ucişi în Kingston, Jamaica. Suresh Barwa, în vârstă de 31 de ani, născut în India, şi Filipino Marco Candelario Lasbuna, în vârstă de 22 de ani, au căzut victimele unui glonte în cap tras asupra lor pe când lucrau în bucătăria unei case a Misionarilor Săracilor. Raportul mai arată că "Africa s-a udat cu sângele unui Episcop, şase preoţi şi un laic". Victimele au fost ucise fie "probabil de criminali care căutau să îi jefuiască", "sau eliminate în mod deliberat cu o cruzime sângeroasă în Kenia, în Republica Democrată Congo, Congo-Brazzaville, şi Nigeria." Printre cei care au murit în Africa se numără pr. Thomas Richard Heath, în vârstă de 85 de ani, călugăr dominican născut în SUA. El a murit în 13 ianuarie, la câteva zile după ce a fost atacat în timpul unei tentative de jaf în Kisumu, Kenya. La lista celor ucişi se adaugă călugăriţa ursulină elveţiancă Margaret Branchen, în vârstă de 74 de ani, asistentă de obstetrică, decedată în 28 decembrie. A fost atacată la o clinică în care lucra, în Ngqeleni, lângă Mthatha, Africa de Sud. Poliţia crede că această crimă a fost comisă într-o tentativă de jaf. Ştirea morţii ei a fost făcută publică vineri, potrivit Agenţiei MISNA. Patru preoţi şi-au pierdut vieţile în Asia pentru Evanghelie: trei în India şi unul în Indonezia, se arată în raport. Belgia a fost de asemenea scena uciderii unui preot, precum şi Rusia. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1856, Ultimul acces: 2026-06-23 05:16:22
|
Timp total: 0.03s...
[]:1