PORUNCA a VI-a ŞI PORUNCA a IX-a

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

PORUNCA a VI-a ŞI PORUNCA a IX-a - Alte pericole

[2005-12-19]

Decalogul, de pr. Claudiu Dumea

PORUNCA a VI-a
ŞI
PORUNCA a IX-a

Să nu faci fapte necurate.
Să nu pofteşti femeia aproapelui tău.

Alte pericole

"Cine iubeşte primejdia va cădea într-însa" (Ben-Sirah 3,25). Cuvintele acestea nu sunt doar concluzia unei experienţe umane evidente. Sunt cuvintele lui Dumnezeu scrise în Biblie. Prezumpţia, subestimarea pericolelor, mai ales în domeniul castităţii, este fatală. Iar limbajul prezumţiei e acesta: "Eu nu mai sunt copil. Sunt matur. Lucrurile acestea pe mine nu mă afectează". Realitatea este că te afectează tocmai fiindcă nu mai eşti copil. Dacă ai fi copil n-ar fi nici un pericol. Solomon n-a căzut în desfrâu în copilărie, ci la bătrâneţe. Libidinoşii din istoria Suzanei nu erau nişte copii, ci nişte bătrâni. Învinuitorii femeii prinse în adulter s-au retras începând cu cei mai bătrâni, când şi-au văzut păcatele scrise de Isus cu degetul în praf. Isus n-a scris niciodată cu degetul în praf păcate ale copiilor. Ştim cum s-a soldat şi prezumpţia lui Petru cel încrezut şi viteaz: "Chiar dacă toţi te vor părăsi, eu nu!". I s-au tăiat picioarele în faţa unei servitoare! Ce bine ar fi fost s-o fi luat la fugă cu ceilalţi apostoli care nu se credeau atât de viteji! "Cine stă în picioare, să fie cu băgare de seamă să nu cadă" (Cor 10, 12).

Un mare pericol îl prezintă pentru virtutea castităţii cărţile imorale, revistele porno, filmele murdare, care contribuie enorm la coruperea moravurilor şi la răspândirea dezmăţului. Mijloacele moderne de comunicare socială sunt, în primul rând, responsabile de prăbuşirea morală, mai ales a tineretului, la care asistăm în prezent. Conciliul a tras un semnal de alarmă. Ne spune în Decretul Inter Mirifica: "Sfânta Maică Biserică ştie că aceste mijloace (presa, cinematograful, radioul, televiziunea şi altele de acest fel), bine întrebuinţate, oferă neamului omenesc avantaje mari, întrucât contribuie mult la destindere şi la răspândirea şi întărirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Mai ştie însă că oamenii le pot folosi împotriva planului Creatorului divin şi le pot întoarce spre propria pierzare; mai mult, ea se nelinişteşte şi inima ei de mamă se umple de durere văzând pagubele pe care folosirea lor rea le-a adus adesea omenirii" (nr. 1). În continuare, Conciliul le atrage atenţia tinerilor şi părinţilor: "...cei tineri, trebuie să aibă grijă să se deprindă cu o utilizare moderată şi disciplinată a acestor mijloace... Părinţii să-şi amintească de îndatorirea lor de a veghea cu grijă ca nu cumva să treacă pragul casei lor spectacole, publicaţii etc. contrare credinţei sau moravurilor bune şi nici copiii lor să nu vină în contact cu ele în altă parte" (nr.10).

În ceea ce priveşte cărţile, romanele licenţioase, la romani scriitorul Quintilianus spunea: "Prefer să nu ştii să citeşti decât să citeşti o carte care îţi dăunează integrităţii moravurilor".

Regele Ludovic al XVI-lea, înainte de a fi dus la ghilotină de revoluţionari, referindu-se la două cărţi pline de otravă puse în circulaţie pe vremea lui, a făcut această mărturisire: "Aceste două cărţi mi-au ruinat Franţa".

Lecţia a învăţat-o, îndată după Revoluţie, cel care a sechestrat Revoluţia franceză, împăratul Napoleon Bonaparte, care a interzis cărţile imorale, spunând: "Nu mă simt destul de puternic ca să conduc un popor care ar citi romanele lui Voltaire şi ale lui Rousseau".

Înşişi autorii de cărţi rele îşi dau seama de răul imens pe care îl propagă în lume şi mărturisesc uneori că sunt instrumente oarbe în mâinile unor forţe malefice. "Pe care dintre cărţile tale îmi recomanzi să o citesc?" - îl întreabă într-o zi pe Nietzsche mamă-sa. Răspunsul: "Nici una, mamă. Cărţile mele nu sunt scrise pentru dumneata". Ch. Baudelaire, autorul poeziilor Rugăciune către Satana şi Litaniile Satanei, scrie în celebrul său volum de versuri "Fleurs du mal" aceste versuri:

"Cititor paşnic şi bucolic,
Om de bine cumpătat şi naiv
Aruncă această carte saturniană,
Orgiască şi melancolică!
Dacă n-ai făcut studiile de retorică
La Satan, profesorul viclean,
Arunc-o !...".

Adevăraţii criminali nu sunt cei din puşcării, ei sunt victime; adevăraţii criminali sunt cei care scriu, publică, răspândesc romane imorale sau alte materiale provocatoare, lucru ştiut fiind că dezmăţul merge întotdeauna mână în mână cu violenţa.

Cazul soldatului francez Bonard, condamnat şi executat prin împuşcare în 1874, înainte să fi fost abolită pedeapsa cu moartea, a zguduit Franţa. Făcuse mai multe crime, printre altele aruncase în Sena un poliţist. S-a convertit şi s-a pregătit creştineşte pentru moarte, dar înainte de execuţie a declarat: "Mor plin de încredere în Dumnezeu, căruia i-am cerut iertare pentru nelegiuirile mele. Sunt foarte vinovat, dar sunt alţii mult mai vinovaţi decât mine; sunt scriitorii şi redactorii de publicaţii rele care m-au dus la pierzare".

Excepţie făcând revistele porno, cărţile, în ultima vreme au din ce în ce mai puţin căutare. Se citeşte foarte puţin de când au intrat televizoarele şi aparatele video în toate casele. Psihologii trag semnale de alarmă asupra efectelor negative pe care le are televizorul, în special asupra copiilor şi tinerilor care sacrifică mai mult timp pentru televizor decât pentru pregătirea lecţiilor. Este vorba de scăderea capacităţii intelectuale; e o adevărată atrofiere a creierului, o abrutizare, căci urmărirea de imagini nu ajută la irigarea creierului şi nici la dezvoltarea inteligenţei.

Dar ravagiile sunt mai ales în domeniul moralităţii. Sfinţii Părinţi ai Bisericii s-au ridicat cu vehemenţă împotriva teatrului, a spectacolelor păgâne, corupătoare de moravuri. Nu ştim ce ar spune ei astăzi văzând cum puhoiul de imoralitate şi murdărie se scurge în case prin zeci şi sute de canale ale televiziunii, cu filmele imorale, provocatoare pe care le transmit.

În cartea Cateheza Satanei în care cunoscutul exorcist italian Pellegrino Ernetti ne arată ce-i place şi ce nu-i place Satanei, - cartea este scrisă pe baza declaraţiilor forţate pe care Duhul întunericului le-a făcut prin gura celor posedaţi - în topul preferinţelor Satanei, televiziunea ocupă locul cinci, după liturghiile negre mult favorizate de împărtăşania dată în mână, după sacrilegiile continui ale preoţilor care trăiesc în desfrânare, după înscrierea preoţilor şi episcopilor în masonerie şi după nudism. Citez din cartea lui Ernetti: "Ah, televizorul... e aparatul meu, eu l-am inventat... ca să distrug sufletele şi familiile... le dezbin, le sfâşii cu programele mele extrem de subtile şi de penetrante... ah, televizorul este centrul de atracţie spre care îi împing şi pe atâţia preoţi, călugări şi călugăriţe, în special la orele mici, şi apoi îi fac să nu se mai roage (un hohot prelung de râs). Într-o clipă mă fac prezent în toată lumea... toţi mă ascultă, mă văd... (un alt hohot de râs prelung)". Deşi este mincinos şi tată al minciunii, de data aceasta, în cuvintele de mai sus, diavolul spune un mare adevăr: primul efect al filmelor porno este distrugerea vieţii de rugăciune. Ochii pângăriţi cu imagini ruşinoase privite pe ecranul televizorului, ecran devenit icoană a Satanei, nu mai îndrăznesc să privească icoana curată a Mântuitorului sau a Maicii Domnului şi să se mai roage.

În sfârşit, un pericol real şi o ocazie de cădere în păcatul necurăţiei îl prezintă dansul atunci când dansul este o simplă expresie a instinctul sexual. Dansul e prezent şi în viaţa păsărilor şi a animalelor în perioada de reproducere: e un adevărat dans ritual de nuntire, în vederea împerecherii. Dansul onest, curat, în văzul tuturor, astfel încât cel care dansează de la dans să poată merge direct la Sfânta Împărtăşanie, fără a mai trece pe la scaunul de spovadă, pentru cei care se pregătesc la viaţa de căsătorie sau sunt deja căsătoriţi, în sine nu este păcat. Nu trebuie să uite însă dansatorii că şi în timpul dansului rămâne valabil cuvântul greu al Mântuitorului: "Cine priveşte la o femeie cu dorinţă păcătoasă a şi săvârşit adulterul în inima lui". Cuvintele sunt valabile şi pentru femeie. Dar având în vedere că în foarte multe cazuri în dansuri se caută senzualitatea, plăcerea păcătoasă, întunericul, este evident că Duhul întunericului e cel care, în general, trage folos. De aici, iarăşi cuvintele deosebit de severe ale Sfinţilor Părinţi ai Bisericii în privinţa dansurilor: "ubi saltatio, ibi diabolus" - spunea Sf. Ioan Gură de Aur (Unde e dansul, acolo e diavolul).

În cartea lui Ernetti, discotecile vin pe locul şase în topul preferinţelor Satanei. Citez din nou: "Discotecile... ce frumos... ele sunt palatele mele de aur unde atrag cele mai bune speranţe ale societăţii, pun stăpânire pe ele, distrugându-le sufletele şi trupurile... câte mii şi mii (de suflete) câştig (la discoteci) cu alcoolul, drogul, sexul..., ah, ce recoltă continuă... Le-am închiriat (discotecile) atâtor oameni politici, atâtor persoane consacrate... Eu sunt adevăratul rege al lumii, nu Dumnezeul vostru pe care eu l-am răstignit". Desigur, cele spuse despre dans, despre discoteci, nu-i priveşte pe cei care au îmbrăţişat sau intenţionează să îmbrăţişeze viaţa celibatară: persoanele consacrate, preoţii, seminariştii. A mai căuta asemenea distracţii care, când sunt oneste, sunt îngăduite celor chemaţi la viaţa de căsătorie, pentru cei chemaţi la viaţa celibatară ar însemna nesinceritate, duplicitate, ipocrizie, inconştienţă, lipsă elementară de logică, de coerenţă cu ei înşişi.

Recomand tuturor o scurtă rugăciune pe care E. Psichari a adoptat-o şi o spunea mereu după convertirea sa: "Doamne, ajută-mă să fiu logic".

--------------------------------------------------------------------------------

Prietenii periculoase

Tratăm în această meditaţie o temă delicată şi extrem de importantă pentru toată lumea, dar în special pentru cei chemaţi la viaţa de celibat; eventual, pentru cei care nu sunt chemaţi la o asemenea stare de viaţă, dar care, din inconştienţă, sau din lipsă de maturitate umană şi psihică, merg pe un drum greşit, pe un drum care nu este al lor. Este vorba de relaţiile cu persoanele de alt sex: fete, femei.

E un domeniu în care imprudenţa se plăteşte scump.

Însuşi Dumnezeu în Sfânta Scriptură ne îndeamnă la prudenţă maximă. Citim în cartea Proverbelor:

"Prudenţa va veghea asupra ta şi priceperea ta va păzi... Fiule, ia aminte la înţelepciunea mea şi pleacă urechea la învăţătura mea ca să fii cu chibzuinţă. Buzele femeii străine strecoară miere şi cerul gurii ei este mai lunecos decât untdelemnul, dar la urmă este amară ca pelinul, ascuţită ca o sabie cu două tăişuri. Picioarele ei coboară întru moarte, paşii ei duc în locuinţa morţilor...

Stăteam la fereastra casei mele şi mă uitam printre zăbrele. Am zărit printre cei lipsiţi de experienţă, am văzut printre tineri un băiat fără minte... Şi iată că i-a alergat înainte o femeie... ea l-a ademenit şi l-a atras cu buzele ei înşelătoare. Deodată a început să meargă după ea, ca boul care se duce la măcelărie... ca pasărea care se năpusteşte în laţ, fără să ştie că o va costa viaţa, până ce săgeata îi va străpunge ficatul...
Nu te bizui pe înţelepciunea ta...
Nu te socoti singur înţelept...

Ca nu cumva să spui la urmă...: "Cum am putut eu să urăsc dojana şi cum a dispreţuit inima mea mustrarea? Cum am putut să nu ascult glasul învăţătorilor mei şi să nu iau aminte la ceea ce mă învăţau?" (Cap.2-7).

"Dumnezeu l-a făcut pe om; bărbat şi femeie i-a făcut". Diferenţa de sexe, atracţia între persoane de sex diferit, frumuseţea sunt lucrarea lui Dumnezeu, intră în planul lui Dumnezeu şi acest plan se realizează atunci când legile morale sunt respectate.

Faptul că Sfânta Scriptură avertizează asupra pericolului feminin nu autorizează misoginismul, dispreţul faţă de femeie, expresii triviale sau insultătoare la adresa femeii, precum este expresia pe care o auzim la tot pasul: femeia e dracul. Numai cine uită că are o mamă poate să spună o asemenea vorbă; cine spune o asemenea vorbă trebuie să accepte să aibă drept mamă un diavol.

Prudenţa la care ne îndeamnă Sfânta Scriptură se întemeiază pe două realităţi: una voită de Dumnezeu, cealaltă nevoită de Dumnezeu. Prima realitate: din voinţa lui Dumnezeu, la specia umană, femeia este aceea care emite ceea ce psihologia numeşte "semnalele erotice". De aceea bărbatul este mult mai atras spre femeie decât femeia spre bărbat. La alte specii de animale şi păsări lucrurile se întâmplă invers: masculul este cel care emite semnalele erotice.

A doua realitate pe care nu a voit-o Dumnezeu: e păcatul originar; concupiscenţa, patimile dezlănţuite, care cu greu pot fi dominate de o voinţă rănită şi slăbită. Nicăieri nu-şi face mai mult simţite păcatul originar, urmările, ravagiile, ca în domeniul sexualităţii.

Sfinţii Părinţi ai Bisericii atribuie păcatului originar tendinţa femeii de a-şi amplifica semnalele erotice prin farmecele vanităţii, create artificial, cu scopul de a prinde în mrejele ei admiratori sau chiar închinători idolatri. Sfântul Clement Alexandrinul, în cartea sa, Discipolul, după ce descrie splendorile templelor egiptene, spune: "Dacă uluit de acest mare spectacol, ceri să ţi se arate statuia zeului pentru care s-a construit un templu atât de magnific şi dacă unul dintre sacrificatori vine să dea la o parte vălul sanctuarului, un sentiment amar de scârbă vă cuprinde sufletul din cauza admiraţiei deziluzionate; acest dumnezeu puternic, această statuie magnifică pe care vă grăbiţi să o vedeţi, e o pisică, e un crocodil, e un şarpe sau oricare alt monstru asemănător.

Nu e aceasta imaginea acelor femei acoperite toate de aur... cu obrajii strălucind de fard, cu sprâncenele impregnate de vopsele?

Dacă aţi vedea realitatea acestui nou templu, dacă ochii voştri ar pătrunde prin aceste haine de purpură, prin aceste bijuterii, prin aceste vopsele, dacă aţi pătrunde până în sufletele lor, ceea ce aţi găsi v-ar îngreţoşa şi v-ar produce groază".

Datorită limbajului lor tăios, unii sfinţi Părinţi au fost acuzaţi de misoginism. Dar să o ascultăm pe Sfânta Tereza cea Mare care afirma că numai o femeie poate cunoaşte cu adevărat sufletul unei femei şi scria Părintelui Graţian, provincialul ei: "Ascultaţi, Părinte! Îngăduiţi-mi să vă dau un sfat: nu vă încredeţi niciodată în femei".

Desigur, pentru cei care sunt chemaţi la viaţa de căsătorie o prietenie nevinovată, o iubire curată, serioasă, întâlniri din care este exclus pericolul păcatului, cadouri, vizite, discuţii, distracţii cum ar fi dansurile oneste, sunt lucruri normale şi chiar necesare în vederea cunoaşterii reciproce şi a căsătoriei. Dar toate acestea nu au justificare la cei chemaţi la viaţa consacrată, la preoţie, la celibat. Conciliul spune clar în Decretul Optatam totius, documentul destinat seminariştilor: "Seminariştii care, conform legilor sfinte în vigoare pentru Ritul lor, urmează tradiţia venerabilă a celibatului preoţesc, trebuie educaţi cu atenţie pentru această stare în care, renunţând, pentru Împărăţia cerurilor, la viaţa de căsătorie (cf. Mt 19, 12), se ataşează de Cristos cu o iubire neîmpărţită... Să fie avertizaţi asupra primejdiilor care le ameninţă curăţia, mai ales în societatea de azi; ajutaţi de mijloacele potrivite, divine şi umane, să înveţe... să dobândească o stăpânire mai temeinică a sufletului şi a trupului, o maturizare mai deplină şi o pătrundere mai desăvârşită a fericirii evanghelice" (nr. 10).

Aceasta este, în esenţă, învăţătura Conciliului, care de fapt este învăţătura Sfântului Pavel, chemarea la viaţa celibatară: iubire neîmpărţită, inimă neîmpărţită, inimă dăruită total şi exclusiv lui Cristos; nu jumătate lui Cristos, jumătate unei făpturi. Cunoscutul teolog şi filosof S. Kierkegaard, scrie undeva: "cast, curat este cel care vrea un singur lucru". Fericiţi cei cu inima curată. Curată este inima în care iubirea dăruită lui Cristos nu e amestecată cu iubirea pentru vreo făptură, după cum curat este vinul care nu e amestecat cu apă. Fecioria, celibatul nu se reduce doar la dimensiunea sa biologică; în primul rând e curăţia inimii, adică neîmpărţirea inimii: virgo corpore, virgo mente - cum se exprimă Sfinţii Părinţi: feciorelnic, curat cu trupul, feciorelnic curat cu sufletul. A te îndrepta spre preoţie, a urma chemarea la celibat, a pretinde că vrei să-l urmezi şi să-l slujeşti pe Cristos cu inimă neîmpărţită şi totodată să ai inima legată de vreo persoană, să întreţii afecţiuni, să ţii prietenii cu fete, să ai întâlniri, discuţii inutile, scrisori, să glumeşti, să te distrezi, să te comporţi cu persoane de alt sex exact cum se comportă tinerii din lume pe stradă sau în parc, înseamnă lipsă de maturitate, înseamnă necinste, înseamnă a trişa, a-l trişa pe Dumnezeu, Biserica, pe tine însuţi, înseamnă a trăi în minciună, în duplicitate, în echivoc. Iar echivocul e cea mai înspăimântătoare invenţie a lui Satan - spune muzicianul nostru Dimitrie Cuclin. Diavolul îşi trage numele din greceşte: dia şi bolos = cel care separă; te separă de Dumnezeu, dar te separă în tine însuţi, îţi rupe în două propria inimă, făcându-te să trăieşti în duplicitate, divizat.

Seminariştii să dobândească o temeinică stăpânire a trupului şi a sufletului - spune Conciliul - stăpânire a trupului, adică a simţurilor exterioare. Stăpânirea privirilor. Scrie Sfântul Augustin: "E urâciune pentru Domnul cel care îşi fixează privirea asupra unei creaturi. Nu poţi merge cu ochii închişi, dar nu uita cuvântul lui Cristos cu privire la cel ce priveşte o femeie cu gând păcătos".

Stăpânirea limbii şi auzului: evită discuţiile, glumele care denotă frivolitate, senzualitate, comportament afemeiat: lucru ruşinos la un tânăr din lume, scandalos la un seminarist.

Stăpânirea pipăitului. Nu vă puteţi imagina ce importantă este observarea regulei tactus spre a şti ce să faci în viaţă cu mâinile.

Stăpânirea, în al doilea rând, a sufletului, stăpânirea interioară. Căci ce rost are să-ţi păzeşti bine intrările templului, se întreabă Sfântul Ioan Gură de Aur, dacă în interior templul îţi este răvăşit? Stăpânire a imaginaţiei, a inimii.

Sufletul celui care a îmbrăţişat viaţa de castitate desăvârşită, spune Sfântul Vasile cel Mare, trebuie să fie ca o oglindă curată; dar o oglindă care nu trebuie să reflecte chipul vreunei făpturi, ci numai chipul lui Cristos.

Ce fericiţi vom fi să putem spune la sfârşitul vieţii cuvintele pe care le-a spus Sfântul Dominic pe patul de moarte confraţilor săi: "Îndurarea lui Dumnezeu mi-a păstrat până în acest moment curăţia pe care am avut-o în leagăn. E o mare binefacere; dar trebuie să ştii să faci eforturile necesare pentru a o avea. E necesară vegherea, rugăciunea, fuga de orice familiaritate cu persoanele de alt sex. Nimeni să nu-şi pună virtutea în pericol, căci castitatea desăvârşită este ca şi viaţa; uşor o poţi pierde, dar n-o mai poţi recupera".

© 1999 Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 1454, Ultimul acces: 2026-10-25 16:46:34

Timp total: 0.04s...

[]:1