Reorganizarea Mitropoliei Ardealului (comunicat)[2005-11-10]Evaluând interesul enorm - și uneori excesiv - al mass-media pentru hotărârea din 4 noiembrie 2005 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privitoare la reorganizarea Mitropoliei Ardealului, și în urma consultărilor cu cei șapte Ierarhi ardeleni semnatari ai propunerii care a stat la baza acestei hotărâri, Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului este autorizat să declare următoarele.1. Propunerea, scrisă, semnată și motivată de stringente trebuințe pastoral-misionare într-o zonă pluriconfesională, multiculturală și cu vaste deschideri europene, a prezentat două variante: a) Strămutarea sediului Mitropoliei Ardealului de la Sibiu la Cluj (pentru o mai bună iradiere și coordonare a strategiilor pastoral-misionare, din metropola Transilvaniei, în conformitate cu canonul 9 al Sinodului de la Antiohia din 341). În cazul că această varianta nu se aprobă: b) reorganizarea ei în două unități eclesiale distincte, Mitropolia Sibiului și Covasnei-Harghita și Mitropolia Clujului, Alba Iuliei, Crișanei și Maramureșului, ambele aparținând aceleiași Biserici și împreună-lucrând în folosul credincioșilor lor. 2. Astfel formulată, propunerea a trecut prin toate etapele prevăzute de regulamentele și practica ședințelor sinodale: prezentarea textului cu voce tare, înscrierea pe ordinea de zi, repartizarea la Comisia Canonică-Juridică, examinarea ei din toate unghiurile, apoi raportul Comisiei în plen, cu aviz favorabil pentru a doua variantă. În urma dezbaterilor, Preafericitul Președinte a supus-o votului deschis și a fost aprobată cu 37 voturi pentru și 3 abțineri. 3. Nici pe departe nu poate fi vorba de o scindare în Biserica noastră sau în provincia Ardealului. Reacțiile unor sibieni sunt firești și scuzabile, iar interesul presei se explica și prin faptul că un astfel de eveniment se petrece foarte rar în istoria unei Biserici, și niciodată lipsit de tensiuni. 4. Sfântul Sinod este și rămâne cea mai înaltă autoritate canonică, dogmatică, administrativă și disciplinară a Bisericii, hotărârile lui stau sub pecetea Duhului Sfânt și sunt absolut obligatorii pentru toți membrii săi și pentru toate instituțiile, așezămintele și persoanele din sânul Bisericii. Potrivit Statutului, Adunarea Națională Bisericească are atribuții economico-administrative, precum și pe "cele care nu intră în competența Sfântului Sinod" (art.19); în nici un caz ea nu are căderea de a pune în discuție o hotărâre sinodală canonică fără perspectiva de a fi imediat dizolvată. 5. Semnatarii propunerii vor participa frățește la ceremonia de instalare a noului mitropolit, prezidată de Preafericitul Patriarh Teoctist, care va avea loc la 13 noiembrie în catedrala mitropolitană din Sibiu. (Biroul de presă al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului) Sursa: www.MMB.ro Contor Accesări: 1021, Ultimul acces: 2026-07-30 18:12:44
|
Timp total: 0.03s...
[]:1