Sfântul Teofan Mărturisitorul este ocrotitorul spiritual al Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei[2026-10-11]Cristian DamianSfântul Teofan Mărturisitorul este ocrotitorul spiritual al Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei Sfântul Teofan Mărturisitorul, Episcopul Niceei, este ocrotitorul spiritual al Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Ierarhul s-a născut în data de 19 octombrie 1959, la Corbi, judeţul Argeş, primind la botez numele Dumitru. După absolvirea şcolii generale din localitatea natală, a urmat Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova, între anii 1974 şi 1979. A continuat studiile la Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1984 cu o teză dedicată voturilor monahale şi desăvârşirii creştine. La finalul anului 1984, a intrat în obştea Schitului Crasna, iar în iulie 1985 a primit tunderea în monahism. Două luni mai târziu a fost hirotonit ierodiacon şi apoi ieromonah. Între 1986 şi 1990 a urmat cursurile Institutului Teologic „Saint Serge” din Paris, unde a obţinut doctoratul în Teologie cu o lucrare consacrată teologiei Sfântului Maxim Mărturisitorul şi îndumnezeirii omului. Revenit în ţară, a ocupat, între 1990 şi 1991, funcţia de secretar al Cabinetului Patriarhal. În 2 septembrie 1991, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales Episcop vicar patriarhal, fiind hirotonit aproape două săptămâni mai târziu, la Catedrala „Sfântul Spiridon” – Nou din Bucureşti. Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei de 18 ani În data de 2 octombrie 2000, a fost ales Mitropolit al Olteniei, iar întronizarea a avut loc în 22 octombrie, la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru” din Craiova. După aproape opt ani de slujire în această demnitate, în 4 martie 2008 a fost ales Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. În cei 18 ani de activitate în Arhiepiscopia Iaşilor, Înaltpreasfinţia Sa a desfăşurat o bogată activitate pastorală, concretizată prin slujirea Sfintei Liturghii, participarea la hramuri şi sfinţirea sau resfinţirea unor lăcaşuri de cult. O atenţie deosebită a acordat-o tinerilor şi familiei creştine prin iniţiative precum Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Moldova, Festivalul Familiei de la Iaşi, precum şi alte activităţi. Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a susţinut promovarea tradiţiei liturgice, participând la Festivalul Internaţional de Muzică Bizantină de la Iaşi, şi a fost implicat în activităţi instituţionale şi lucrările administrative ale Bisericii. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 9, Ultimul acces: 2026-10-12 03:25:01
|
Timp total: 0.05s...
[]:1