Un fragment din Lemnul Sfintei Cruci va fi dus la hramul Mănăstirii Moldoviţa[2026-10-11]Cristian DamianUn fragment din Lemnul Sfintei Cruci va fi dus la hramul Mănăstirii Moldoviţa Un fragment din Lemnul Sfintei Cruci va fi dus la hramul paraclisului Mănăstirii Moldoviţa închinat Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi, în perioada 13-16 octombrie. Racla va fi ajunge marţi, 13 octombrie, de la Biserica „Sfânta Cruce şi Sfântul Vasile cel Mare” – Victoria din Bucureşti, delegaţia fiind condusă de părintele paroh Cristian Trandafir. Alături de Lemnul Sfintei Cruci, vor fi puse spre închinare fragmentele a şapte sfinţi şi veşmântul Sfintei Cuvioase Parascheva, aflat în patrimoniul Mănăstirii Moldoviţa. Programul va continua în aceeaşi zi de la ora 18:00, când va fi săvârşită slujba Privegherii, urmată de o procesiune. Miercuri, 14 octombrie, în ziua hramului, vor fi oficiate, de la ora 08:00, Acatistul şi Ceasurile, iar de la 09:00, Sfânta Liturghie în biserica monument a Mănăstirii Moldoviţa. Conferinţă despre familie În cadrul manifestărilor prilejuite de sărbătoarea Sfintei Parascheva, programul va continua joi, 15 octombrie, cu o nouă ediţie a „Chindiilor culturale”. Invitatul este părintele Cristian Trandafir, care va susţine conferinţa „Despre darurile oferite de Dumnezeu în spaţiul sacru al familiei. Trei modele de familii sfinte”. Racla cu fragmentul din Sfânta Cruce va pleca din Mănăstirea Moldoviţa în dimineaţa zilei de vineri, 16 octombrie, urmând să fie readusă la Bucureşti. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 9, Ultimul acces: 2026-10-12 03:24:32
|
Timp total: 0.03s...
[]:1