Preoteasa Natalia Corlean: „Nu am găsit în această viaţă o bucurie mai mare decât aceea de a te dărui”

Acasă > Ştiri

Timp stanga: 0.05s...

Ştiri şi Evenimente

Preoteasa Natalia Corlean: „Nu am găsit în această viaţă o bucurie mai mare decât aceea de a te dărui”

[2026-10-09]

Redacţia

Preoteasa Natalia Corlean: „Nu am găsit în această viaţă o bucurie mai mare decât aceea de a te dărui”
Preoteasa Natalia Corlean a descoperit, încă din primii ani de slujire alături de soţul ei, cât de mult pot schimba viaţa unei familii oamenii unei parohii. Ajunşi într-un sat despre care ştiau foarte puţine, au întâmpinat greutăţi, au legat prietenii şi au învăţat să se încreadă în ajutorul lui Dumnezeu.
În interviul acordat în cadrul rubricii #vinereapentruviaţă, doamna Natalia vorbeşte despre începuturile vieţii de soţie şi preoteasă, despre oamenii care au ajutat-o să crească şi despre implicarea în viaţa comunităţii. Împărtăşeşte, totodată, ceea ce îi dă putere în familie şi în slujirea celorlalţi: o relaţie vie cu Dumnezeu.
Alexandra Nadane: Care au fost bucuriile şi provocările începuturilor vieţii de soţie şi preoteasă?
Natalia Corlean: Au fost multe provocări. Slavă Domnului, înainte de a fi preoteasă, am avut patru ani în care să învăţ să fiu soţie. Dar tot eram foarte tineri când am mers în parohie – aveam 26 de ani.
Era un sat în care am păşit pentru prima dată abia după ce numirea fusese făcută, iar hirotonia şi instalarea erau deja programate. Eram doi tineri născuţi şi crescuţi la oraş, care ajungeau într-o parohie despre care ştiau foarte puţine. În primul an am locuit într-o casă cu toaleta în curte, iar biserica nu mai avusese paroh de doi ani şi acest lucru se simţea. Apoi, la scurt timp, ne-am trezit implicaţi într-un proces de retrocedare a bisericii… şi au urmat multe alte provocări.
Dar, privind în urmă, văd harul incredibil pe care l-am simţit lucrând. Dumnezeu a lucrat cu noi până în cele mai mici detalii. Ne-a dat oameni, ne-a deschis drumuri, ne-a întărit atunci când nu ştiam ce să facem şi ne-a arătat, pas cu pas, că nu eram singuri. După 12 ani, când a trebuit să plecăm, Buciumul era casa noastră, iar oamenii din parohie, familia noastră.
Cred că aceasta a fost cea mai mare bucurie a începuturilor: să descoperim, în mijlocul tuturor neputinţelor noastre, că Dumnezeu poate lucra şi cu doi oameni foarte tineri şi nepregătiţi pentru toate câte aveau să vină.
A.N.: Ce modele au contribuit la formarea dumneavoastră pe parcursul vieţii?
N.C.: Nu pot să zic că am avut modele în sensul strict, adică oameni pe care să-mi fi dorit să-i imit sau să devin asemenea lor. Dar am întâlnit mulţi oameni care m-au inspirat şi mi-au fost de folos în devenirea mea. Dintre aceştia, aş aminti trei persoane care m-au influenţat pe termen lung.
În formarea mea de bază, profesorul meu de franceză din liceu, domnul Pantilimon Cornea, a avut un rol determinant: de la el am învăţat să iubesc lectura şi cultura.
Mult mai târziu, când eram deja preoteasă de vreo zece ani, am întâlnit-o pe doamna preoteasă Anişoara Opre de la Cinciş – o sursă de inspiraţie, curaj şi putere pentru mine.
Maica Siluana a avut, însă, un loc aparte în formarea mea. Am cunoscut-o încă din studenţie şi toate conferinţele, cursurile şi seminariile pe care le-am făcut cu ea şi cu maicile din obştea ei m-au ajutat să rezolv multe probleme interioare şi să mă eliberez de multe poveri. Cred că, fără această experienţă, nu aş fi avut acelaşi curaj să încep activităţile cu copiii şi, mai târziu, cu tinerii.
Şi, desigur, peste toate aceste modele, este prezenţa constantă şi iubitoare a părintelui nostru duhovnic, care ne-a purtat prin prăpăstiile vieţii. Iar la baza tuturor cred că sunt rugăciunile bunicii mele. Cumva, Dumnezeu a lucrat în viaţa mea prin fiecare dintre aceşti oameni, în diverse etape ale vieţii, punând la timpul potrivit câte ceva de care aveam nevoie.
A.N.: Faceţi voluntariat de decenii. Ce vă motivează şi ce vă dă putere în momentele grele?
N.C.: Cred că a dărui este una dintre cele mai mari bucurii ale vieţii. Şi, cum nu pot dărui prea multe lucruri materiale, am descoperit că pot dărui din timpul meu, din prezenţa mea, din energia mea – prin organizare, implicare, prin a fi acolo unde este nevoie. Pentru mine, această dăruire este esenţială pentru a simţi sensul şi bucuria vieţii.
Eu nu am găsit în această viaţă o bucurie mai mare decât aceea de a te dărui. „Dăruind vei dobândi” este un motto pentru mine. Şi, de fapt, cred că aceasta este vocaţia vieţii omului: să fie aproape de semenii săi, să le fie sprijin şi să construiască împreună cu ei comunităţi. Avem un Dumnezeu care este Treime în Unime, de la care am primit chemarea de a deveni asemenea Lui.
Desigur, există şi momente grele, când pare că nimic nu mai are sens sau că totul a fost degeaba. Dar, cumva, Dumnezeu a lucrat mereu astfel încât, la momentul potrivit, să apară semne că nu e chiar degeaba. Iar prin îndrumarea duhovnicului sau a altor oameni de la care am cerut sfat, am mers înainte, încercând să învăţ de fiecare dată ceva din perioadele de criză.
A.N.: Ce ţine împreună în viaţa de zi cu zi doi soţi care sunt implicaţi în mod constant în foarte multe activităţi misionare şi sociale?
N.C.: Aş zice mai degrabă „Cine”, nu „ce”. Pentru că răspunsul e: Dumnezeu. Doar trăind cu El toate, chemându-L pe El în toate, am primit puterea de a trece prin toate. El e Iubirea şi doar conectaţi la El putem învăţa să iubim cu adevărat şi putem fi iubire pentru celălalt. Atâta timp cât ne hrănim din acelaşi Izvor, Dumnezeu, găsim şi drumul unul către celălalt.
A.N.: Organizaţi activităţi pro-viaţă în parohie de mai mulţi ani. Ne puteţi împărtăşi o mărturie care v-a impresionat?
N.C.: Nu suntem atât de activi în acest domeniu pe cât ne-am dori. Încercăm însă să cultivăm o atitudine de deschidere faţă de darul vieţii.
Ca mărturie, cred că cel mai mult m-a impresionat faptul că, în urma atelierelor despre relaţii pe care le-am ţinut cu tinerii, câţiva dintre ei au îndrăznit să îşi exprime părerea, cu argumente raţionale, în cadrul unor discuţii la clasă. Pentru mine, a fost un semn că ceea ce discutăm împreună nu rămâne doar în spaţiul întâlnirilor noastre, ci îi însoţeşte şi în viaţa de zi cu zi.
A.N.: Dacă ar fi să transmiteţi un mesaj unei tinere care intră acum în viaţa de preoteasă sau unei familii tinere de preot, care ar fi lucrul esenţial pe care aţi dori să îl ştie?
N.C.: Până acum câţiva ani, bibliografia despre slujirea preotesei era aproape inexistentă. Azi, slavă Domnului, avem mai multe resurse la dispoziţie. Dar, poate mai important decât orice carte, avem o comunitate vie: există grupuri de preotese organizate atât la nivel local, cât şi internaţional, prin Grupul „Sfânta Nona”, unde ne bucurăm de întâlniri online lunare, dar şi de întâlniri faţă în faţă. Este de mare folos şi aduce multă bucurie această comuniune între surorile preotese, în care ele pot împărtăşi situaţii de viaţă, pot găsi luminare şi sprijin reciproc.
Şi, ca să mă întorc la ceea ce cred că ar fi cel mai important pentru o preoteasă aflată la început de drum, i-aş spune să fie vie şi prezentă, căutând să cultive permanent relaţia ei personală cu Dumnezeu. Când trăieşti toate cu El, într-o relaţie vie, atunci primeşti putere, primeşti bucurie şi găseşti prilej de creştere chiar şi în provocările şi durerile vieţii.
Dacă centrul universului meu este soţul sau copiii sau cariera sau comunitatea sau orice altceva, inevitabil voi ajunge, la un moment dat, în crize existenţiale. Soţul este şi el om aflat pe Cale, copiii vor pleca din cuib, cariera se va încheia, oamenii ne vor dezamăgi uneori…
Dar dacă centrul vieţii mele este Domnul, atunci toate celelalte relaţii ale mele se vor aşeza într-o altă lumină. Soţul, copiii, comunitatea, munca – toate vor fi trăite în prezenţa lui Dumnezeu şi în relaţie cu El. Nu voi mai cere oamenilor sau lucrurilor să-mi dea ceea ce numai Dumnezeu poate să-mi dăruiască. Când Îi fac loc lui Dumnezeu în viaţa mea, El mă poate face împreună-lucrătoare cu El: să iubesc cu iubirea Lui, să mângâi cu mângâierea Lui şi să duc puţină lumină acolo unde este nevoie de ea.
Scurtă biografie: Natalia Corlean (n. în 1978) a studiat Teologie–Litere, cu specializare în limba franceză, la Facultatea de Teologie din Sibiu şi a urmat un master în Comunicare şi Relaţii Publice. Este căsătorită de 26 de ani cu părintele Marius Corlean, alături de care se implică în viaţa comunităţii Bisericii „Sf. Nicolae” din Făgăraş, ctitorie a Sfinţilor Brâncoveni. Coordonează proiecte pentru copii, tineri şi familii şi contribuie la formarea şi sprijinirea preoteselor prin întâlniri, conferinţe şi scrieri dedicate slujirii lor.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 18, Ultimul acces: 2026-10-12 02:24:42

Timp total: 0.05s...

[]:1