Sculptura „Rugăciunea” a lui Constantin Brâncuşi a fost parte dintr-o expoziţie dedicată sacrului feminin la Iaşi[2026-10-10]Cristian DamianSculptura „Rugăciunea” a lui Constantin Brâncuşi a fost parte dintr-o expoziţie dedicată sacrului feminin la Iaşi Sculptura „Rugăciunea” a lui Constantin Brâncuşi a fost parte vineri dintr-o expoziţie dedicată sacrului feminin la Muzeul Mitropolitan din Iaşi. Manifestarea culturală face parte din programul Sacrum – Iaşi Art Festival, care se desfăşoară în perioada 4 – 30 octombrie şi cuprinde alte 50 de activităţi. Intitulată, „Sacrul la feminin. De la Facerea Lumii la Rugăciunea lui Brâncuşi”, expoziţia include alături de celebra sculptură şi alte lucrări de artă cu tematică specifică. Brâncuşi şi rugăciunea pelerinilor În cadrul vernisajului au participat reprezentanţi ai Muzeului Mitropolitan din Iaşi şi ai Muzeului Naţional de Artă al României, care deţine lucrarea de artă a sculptorului Constantin Brâncuşi. La momentul festiv a participat Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei. „Cum te apropii de Sfânta Împărtăşanie cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, cum se apropie pelerinii de racla Sfintei Parascheva şi privirea dumneavoastră lăuntrică se aşază în faţa Rugăciunii lui Brâncuşi”, a spus Înaltpreasfinţia Sa. „Dumnezeu a găsit oameni care să se aplece cu răbdare, cu pricepere, în cadrul unor evenimente organizate în cadrul Sacrum Iaşi Art Festival, toate aşezate în jurul Sfintei Parascheva şi a pelerinilor”. Arta şi credinţa La rândul său, părintele Cristian Muraru, directorul Centrului de Conservare şi Restaurare a Patrimoniului de Artă Creştină „Resurrectio”, a subliniat importanţa manifestării cu prilejul pelerinajului Sfintei Parascheva: „Cei care au propus organizarea acestei expoziţii au vrut să facă o conexiune între Cetatea Iaşiului, cetatea rugăciunii, şi rugăciunea întrupată”. „Într-un oraş al sărbătorilor, într-un an al familiei şi al femeilor creştine din calendar, s-a adus această statuie pentru a face legătură între arta devenită rugăciune şi rugăciunea pelerinilor devenită artă”. Erwin Keesler, directorul general al Muzeului Naţional al României din Bucureşti, a explicat că sculptura transmite privitorilor „dragostea, suferinţa, plânsul etern pentru cel iubit şi apreciat, pentru cel pierdut”. „Sculptura aceasta se bazează pe ceea ce se numeşte revenirea la spiritualitate şi la intensitatea trăirii interioare în arta modernă”, a spus Erwin Keesler. Constantin Brâncuşi a realizat sculptura între anii 1907-1908, la cererea Elizei Stănescu, al cărei soţ se mutase în veşnicie de tânăr. Obiectul de artă a ajuns pentru prima dată la Iaşi. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 21, Ultimul acces: 2026-10-12 02:07:36
|
Timp total: 0.05s...
[]:1