PF Claudiu a sfinţit altarul, iconostasul şi a binecuvântat biserica reînnoită din Ilva Mare – Recele - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

PF Claudiu a sfinţit altarul, iconostasul şi a binecuvântat biserica reînnoită din Ilva Mare – Recele

[2026-09-29]
foto: EparhiaClujGherla.ro
Duminică, 27 septembrie 2026, în „Duminica Pescuirii minunate”, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică şi Păstor al Eparhiei de Cluj-Gherla s-a aflat în mijlocul comunităţii parohiale din Ilva Mare – Recele, protopopiatul Rodna. Peste 600 de suflete s-au unit în rugăciune şi bucurie aici, în pitoreasca aşezare din Munţii Bârgăului, cu ocazia sfinţirii altarului, a iconostasului şi a binecuvântării bisericii parohiale reînnoite. Vizita pastorală a avut loc în contextul încheierii lucrărilor ample de reabilitare a bisericii, realizate în perioada 2023–2026, sub coordonarea pr. paroh Augustin Flămând, cu sprijinul şi contribuţia curatorilor şi credincioşilor comunităţii, precum şi al mai multor agenţi economici.

Preafericirea Sa Claudiu a fost întâmpinat, la intrarea în curte, prin cuvinte de bun venit – rostite de pr. Augustin Flămând, paroh, pr. Cristian Goia, protopop, Alexandru Anca, primar -, cu pâine şi sare, şi cu flori oferite de copiii şi tinerii comunităţii. S-a intrat apoi, în procesiune, în biserică, unde Preafericirea Sa Claudiu a celebrat ceremonia de sfinţire a altarului şi a iconostasului, binecuvântând, totodată, lucrările de reabilitare efectuate la biserica parohială. Pentru majoritatea credincioşilor care au rămas afară, în faţa altarului exterior amenajat pentru celebrarea liturgică, ipod. Ovidiu Legean a explicat, pas cu pas, simbolistica şi înţelesul slujbei de sfinţire. În masa de altar au fost depuse moaştele Episcopilor greco-catolici martiri, Fericitul Vasile Aftenie, Fericitul Ioan Bălan şi Fericitul Iuliu Hossu, pentru ca, prin ei, toţi Fericiţii Episcopi martiri să ocrotească acest sfânt locaş.
A urmat Sfânta Liturghie arhierească în curtea înconjurată de munţi. Alături de Întâistătătorul Bisericii Greco-Catolice din România s-au aflat zeci de preoţi din împrejurimi şi preoţi invitaţi. Au ajutat la celebrare diaconi, subdiaconi, studenţi seminarişti. Răspunsurile liturgice au fost oferite de tineri clerici, iar momentul întâlnirii cu Domnul – împărtăşirea credincioşilor – a fost însoţit şi de cântul viorii din mâinile unei tinere soliste. În mulţime se distingeau din loc în loc, albe şi împodobite cu simboluri ancestrale, frumoase straie populare purtate de tineri şi vârstnici, de copii, păstrători ai obiceiului din străbuni, aşa cum se cuvine a se înfăţişa la biserică în zi de sărbătoare.
La predică PF Claudiu a remarcat „cadrul mirific”, ziua însorită, veşmintele frumoase, totul vorbind despre înnoire – iar înnoirea, binecuvântarea bisericii, sfinţirea altarului şi a iconostasului, a spus că amintesc de sfinţirea, reînnoirea, binecuvântarea sufletelor credincioşilor. Ierarhul a amintit de harul primit la Botez, prin care „toţi împreună suntem frumoşi în faţa lui Dumnezeu”. Iar frumuseţea, a spus, vorbeşte despre „frumuseţea iubirii lui Cristos, tot timpul lângă noi” şi care mereu dăruieşte. A continuat cu meditarea Evangheliei duminicii, „a Pescuirii minunate”, care se referă tot la darul lui Dumnezeu, la felul în care Petru recunoaşte acest dar în Isus din Nazaret şi îl lasă să intre în barca lui – adică, „în mod tainic în viaţa lui”, a explicat Preafericitul Părinte.
La încheiere, pr. Augustin Flămând a adresat cuvântul său de mulţumire, mai întâi Preafericirii Sale Claudiu care a primit să poposească în mijlocul „familiei lui Dumnezeu din acest loc de la poalele Munţilor Cornii”, şi apoi, colaboratorilor, celor ce au contribuit la lucrările săvârşite. A adresat mulţumiri autorităţilor de faţă: primarului com. Ilva Mare, Alexandru Anca, lui Ioan Zăgrean, fost viceprefect, lui Titus Someşan, viceprimar al com. Lunca Ilvei. Şi-a îndreptat recunoştinţa către preoţii care au venit la sărbătoare, către pr. protopop Cristian Goia, către preoţii din protopopiatul Rodna şi cei care i-au fost colegi de an, în mod special către pr. Marian Bojor, care a venit din Italia pentru a fi în această zi împreună.
Preafericitul Părinte Claudiu şi-a exprimat aprecierea pentru pr. Augustin Flămând, care, cu discreţie dar într-o strânsă comuniune cu credincioşii, se află la a doua sfinţire de biserică, după edificarea bisericii din Şanţ (sfinţită în 20 oct. 2019). I-a mulţumit mai ales pentru că „împlinirea care se vede în piatră” are o rezonanţă în sufletele credincioşilor, fiindcă ei sunt adevărata biserică. Primind crucea, a amintit că ea reflectă „suferinţe şi încercări”, dar, în acelaşi timp, şi iubirea lui Dumnezeu: „privind la cruce ne aducem aminte cât de mult ne-a iubit Dumnezeu”. A mai menţionat că, la Cluj-Napoca, va înmâna „cel mai nou şi mai important Ordin al Episcopiei de Cluj-Gherla, Ordinul Cardinal Iuliu Hossu”, pr. Augustin Flămând şi, prin el, credincioşilor pe care-i păstoreşte, ca semn de preţuire, dar şi de aducere aminte a ceea ce a depus în altarul reînnoit al bisericii din Ilva Mare – Recele: „relicvele martirilor, ale sfinţilor noştri”, fiindcă „ei sunt temelia vieţii şi a Bisericii”. A urmat agapa fraternă, dar nu înainte de închinarea credincioşilor în altarul sfinţit – ziua sfinţirii fiind şi una a milostivirii divine care-i primeşte pe toţi, clerici şi laici, în altar – acest spaţiu sacru în care pentru fiecare om bate inima lui Dumnezeu.

Sursa: www.Catholica.ro