Patriarhul Daniel despre Pescuirea minunată: Dumnezeu dăruieşte harul Său pentru smerenia care vine din multe osteneli[2026-09-27]Ştefana TotorceaPatriarhul Daniel despre Pescuirea minunată: Dumnezeu dăruieşte harul Său pentru smerenia care vine din multe osteneli „Dumnezeu dăruieşte omului harul Său pentru smerenia care vine din multe osteneli”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel duminică, la Paraclisul „Sf. Gheorghe” al Reşedinţei Patriarhale, unde a tâlcuit episodul evanghelic despre prima Pescuire minunată. Patriarhul României a remarcat că Mântuitorul Iisus Hristos nu a făcut minunea pentru nişte pescari leneşi. „Minunea s-a făcut pentru pescari harnici, care s-au ostenit toată noaptea, dar, fiindcă n-au prins nimic, s-au smerit mult. Abia atunci când i-a aflat în stare de oboseală după multă osteneală şi în stare de smerenie după un mare eşec, Hristos Dumnezeu le-a dăruit ajutorul Său care face minuni”, a subliniat Părintele Patriarh Daniel. „Aproape este harul de smerita cugetare” În acest sens, Preafericirea Sa l-a citat pe Sf. Isaac Sirul, care spunea: „Până nu se smereşte omul, nu ia plata lucrării sale, iar răsplata nu se dă lucrării, ci smereniei. Deci răsplata nu se dă virtuţii, nici ostenelii pentru ea, ci smereniei ce se naşte din ele. Aproape este harul de smerita cugetare”. „Prin urmare, Evanghelia de azi ne învaţă că Dumnezeu cunoaşte atât ostenelile omului, cât şi limitele sau neputinţele lui, dar îl învaţă pe om să-I ceară ajutorul Lui, să lucreze împreună cu El, să se bucure de iubirea Lui milostivă în stare de smerenie şi recunoştinţă. Evanghelia acestei duminici ne face să înţelegem că întotdeauna avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu”, a explicat Patriarhul României. Preafericirea Sa a subliniat că trebuie să cerem ajutorul lui Dumnezeu nu numai când ne simţim mai puţin pregătiţi, ci şi când suntem foarte bine pregătiţi. „Dumnezeu iubeşte foarte mult pe fiecare om smerit care-I cere ajutorul Său, lucrează în comuniune de iubire cu El şi se străduieşte să fie harnic şi darnic, fiindcă întreaga viaţă este dar al lui Dumnezeu pentru oameni şi trebuie trăită ca dăruire de sine lui Dumnezeu şi oamenilor, ca iubire smerită, darnică sau generoasă”, a adăugat Părintele Patriarh Daniel. Să nu deznădăjduim niciodată Dumnezeu va lucra în viaţa noastră doar după ce noi vom împlini poruncile Lui şi Îi vom cere ajutorul, a reiterat Patriarhul României, care a subliniat totodată că neîndeplinirea de către Dumnezeu a rugăciunilor noastre nu trebuie să fie motiv de deznădejde. „Învăţăm că, după ce omul credincios ascultă Evanghelia lui Hristos şi împlineşte poruncile Lui, se arată şi lucrarea sfântă a lui Hristos în viaţa sa. Numai în stare de ascultare smerită şi de îndeplinire a poruncilor lui Hristos poate omul simţi sfinţenia lui Dumnezeu, care contrastează cu păcătoşenia omului”, a explicat Preafericirea Sa. „Să ne rugăm preamilostivului Dumnezeu să simţim puterea Lui când Îi cerem ajutorul, să nu deznădăjduim niciodată, chiar dacă nu se împlineşte dorinţa noastră când voim noi şi cum voim noi.” „Să învăţăm că înţelepciunea lui Dumnezeu este mai presus decât părerea sau priceperea noastră individuală, că puterea Lui este mai mare decât puterile noastre intelectuale şi fizice. Iar harul iubirii Lui şi sfinţenia Lui sunt izvor de lucrări surprinzătoare, minunate şi sfinţitoare, spre slava Preasfintei Treimi şi mântuirea oamenilor”, a încheiat Părintele Patriarh Daniel. Patriarhul Daniel a participat duminică, 27 septembrie 2026, la Liturghia oficiată la Paraclisul istoric al Reşedinţei Patriarhale. Foto: Ziarul Lumina Sfânta Liturghie de la Paraclisul istoric al Reşedinţei Patriarhale a fost oficiată de Părintele Mihai Sfarghie, secretar patriarhal, împreună cu Diac. Eduard Murariu, redactor la Ziarul Lumina. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 2, Ultimul acces: 2026-09-30 05:18:33
|
Timp total: 0.03s...
[]:1