Comunităţile sătmărene au celebrat în mod special Ziua Satului Românesc[2026-09-28]În perioada 26–27 septembrie 2026, în preajma Zilei Satului Românesc, s-a desfăşurat o nouă ediţie a evenimentului cultural „Satele Unite ale Sătmarului”. Manifestarea a fost iniţiată de Adrian Felician Cozma, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi organizată cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului.Evenimentul a început la Mănăstirea „Sfântul Andrei – Chilia” din Homoroade, judeţul Satu Mare, de unde sute de oameni au pornit la drum cu cai şi căruţe, îmbrăcaţi în port popular şi purtând tricolorul. Timp de două zile, alaiul a trecut prin mai multe sate sătmărene, cu opriri la biserici, mănăstiri şi în mijlocul comunităţilor. Au fost peste 80 de kilometri parcurşi împreună, într-o călătorie în care credinţa şi tradiţia au fost prezente la fiecare popas. Rugăciune şi identitate În perioada 26–27 septembrie 2026, în jud. Satu Mare s-a desfăşurat o nouă ediţie a evenimentului cultural „Satele Unite ale Sătmarului”. Foto: Facebook / Adrian Cozma În localităţile de pe traseu au fost oficiate slujbe, iar oamenii s-au rugat împreună cu preoţii. Caii, căruţele, costumele populare şi cântecul românesc au readus în prim-plan imaginea satului românesc şi legătura dintre generaţii. Un moment aparte l-a reprezentat tricolorul de peste 10 metri, purtat şi arborat la opririle de pe traseu, precum şi pâinea adusă de la Pomi, binecuvântată şi împărţită participanţilor. Cultură şi religie Manifestările religioase şi culturale au fost un omagiu adus culturii româneşti tradiţionale. Foto: Facebook / Adrian Cozma Călătoria s-a încheiat la Săuca, unde a avut loc un spectacol de cântece folclorice şi patriotice, la care au participat artişti şi formaţii precum Veta Biriş, Ceatăra din Carei, Ţâpuritoarele de la Bătarci, tulnicăresele din Ianculeşti şi Scărişoara şi Corul Protopopiatului Ortodox Român Satu Mare. Un moment special a fost premierea interpretei Veta Biriş de către Dep. Adrian Cozma, pentru contribuţia ei la păstrarea şi promovarea cântecului românesc. Anul acesta, evenimentul a ajuns la a cincea ediţie. Prin fiecare ediţie, „Satele Unite ale Sătmarului” duce mai departe, din sat în sat, credinţa, tradiţia şi bucuria de a fi împreună. Ziua Satului Românesc a fost instituită de Parlamentul României în 2020, după ce, în anul anterior, Biserica Ortodoxă Română a dedicat întregul an temei satului românesc. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1, Ultimul acces: 2026-09-30 04:47:45
|
Timp total: 0.03s...
[]:1