Ateliere pentru familii: Comunicarea şi formarea caracterului copiilor, în atenţia românilor din Sicilia - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Ateliere pentru familii: Comunicarea şi formarea caracterului copiilor, în atenţia românilor din Sicilia

[2026-09-29]
Alexandra Păvăloi

Ateliere pentru familii: Comunicarea şi formarea caracterului copiilor, în atenţia românilor din Sicilia
Membrii comunităţilor parohiale din Sicilia au participat recent la ateliere de formare pentru familii. Discuţiile s-au concentrat pe îmbunătăţirea comunicării în familie şi formarea caracterului copiilor.
Părintele Mihai Gabriel Ichim, parohul din Catania, şi Părintele Martinian Epure, parohul din Palermo, au organizat aceste evenimente în cadrul proiectului Şcoala Familiei, tematica încadrându-se în cea a Anului omagial 2026, dedicat de Patriarhia Română pastoraţiei familiei creştine.
Formările au fost susţinute de Oana Moşoiu, lector universitar la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universităţii din Bucureşti, şi de Romeo Moşoiu, consilier pentru relaţia cu cultele în cadrul Ministerului Educaţiei şi organizator de reţele pentru formarea părinţilor, profesorilor şi liderilor din parohiile din ţară şi din străinătate.
Atelier pentru preoţi şi preotese
Preoţi şi preotese din Sicilia au participat la un nou atelier din seria „Formarea caracterului şi educaţia pentru valori”. Foto: Facebook / Consulatul României la Catania
Primul atelier, cu tema „Formarea caracterului şi educaţia pentru valori”, s-a adresat preoţilor şi preoteselor din întreaga Sicilie, dar a beneficiat şi de prezenţa Consulului României la Catania, Carmen Axenie.
Participanţii au discutat despre valori şi repere decizionale în viaţă, despre educaţia caracterului, despre limbaj şi semnificaţie versus acţiune concretă, despre modele şi modalităţi de armonizare a valorilor.
Modulul a implicat situaţii şi exemple concrete, joc de rol, reflecţii şi dialog cu participanţii, pe baza unei structuri conceptuale clare şi bine fundamentate.
Actualul atelier a venit în continuarea unei sesiuni de formare similare din luna mai a acestui an. Întâlnirea având un impact deosebit, este planificată organizarea unei noi sesiuni în acelaşi format în 2027. Aceasta va avea tema „Autoritate şi stiluri parentale”.
Comunicarea în familie
Prof. univ. Oana Moşoiu a susţinut, alături de Romeo Moşoiu, ateliere interactive în cadrul programului Şcoala Familiei din comunităţile ortodoxe româneşti din Sicilia. Foto: Episcopia Italiei
Invitaţii au susţinut un atelier separat, cu tema „Comunicarea şi dinamica conflictului”, pentru credincioşii din comunităţile ortodoxe din Sicilia.
Participanţii s-au bucurat de aceleaşi trăsături de aplicabilitate şi interactivitate care caracterizează sesiunile de formare autentice, aceasta reflectându-se în impresiile culese de organizatori la final.
Mărturii de la părinţi
„Am învăţat cum să transformăm diferenţele dintre noi în oportunităţi de apropiere, şi nu de distanţare, aşa cum se întâmplă adesea în timpul discuţiilor în contradictoriu”, a spus o participantă.
Altcineva a trasmis: „Am înţeles mult mai bine cât de important este nu doar să vorbim, ci să oferim condiţii necesare unei comunicări reale bazate pe nevoia profundă de a fi acultat şi înţeles”.
„A fost o seară cu multe învăţături dobândite interactiv, cu energie pozitivă. Chiar dacă tematica nu era deloc uşoară, mi-am dat seama, în plan personal, că vorbim multe, dar nu reuşim să comunicăm”, a mai mărturisit un participant.
În viitor, invitaţii vor reveni în aceste comunităţi cu un atelier adresat credincioşilor, în care se vor discuta modalităţi de formare a caracterului în familie.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 18, Ultimul acces: 2026-10-01 01:37:32