Recunoştinţă şi preţuire: IPS Casian a oficiat slujba Stâlpilor pentru Părintele Nicu Moldoveanu, care i-a fost profesor - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Recunoştinţă şi preţuire: IPS Casian a oficiat slujba Stâlpilor pentru Părintele Nicu Moldoveanu, care i-a fost profesor

[2026-09-29]
Ştefana Totorcea

Recunoştinţă şi preţuire: IPS Casian a oficiat slujba Stâlpilor pentru Părintele Nicu Moldoveanu, care i-a fost profesor
Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos a oficiat marţi seară slujba Stâlpilor pentru Părintele Nicu Moldoveanu, fost profesor la catedra de Muzică bisericească a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.
Ierarhul i-a mulţumit Părintelui Patriarh Daniel pentru binecuvântarea de a se ruga pentru sufletul celui care i-a fost profesor.
Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a spus că Părintele Nicu Moldoveanu a fost „unul dintre marii profesori care ne-au apropiat de Dumnezeu pe noi, cei care am apucat timpul când concertul de colinde în capitala României se auzea doar sub bagheta profesorului de muzică şi ritual de la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti”.
Ierarhul a evocat o mărturisire făcută cândva de Părintele Profesor Nicu Moldoveanu: Am învăţat de la maestrul meu, Lungu Nicolae, să mă odihnesc muncind. „Şi aşa a făcut”, a subliniat părintele arhiepiscop.
„Ne lasă aproape tot repertoriul muzicii bisericeşti, armonizată pe muzica psaltică şi pe muzica liniară, ne lasă colindele, ne lasă buchetul de cântări armonioase şi ne lasă în acelaşi timp o pasiune a Sfinţiei sale mai la sfârşitul vieţii de poet şi poezie, cântându-şi ca nimeni altul bunicii, preoţii de odinioară şi începuturile sale în satul natal, în biserica satului şi până în sufletele şi în inimile noastre.”
Verigă în lanţul infinit al frumosului
Părintele Arhiepiscop Casian a subliniat că lucrarea Părintelui Nicu Moldoveanu face parte din efortul generaţiilor de a păstra tradiţia şi frumuseţea moştenită de la înaintaşi.
„Adunăm aici buchetul de recunoştinţă pentru colinde şi cântările cele mai sensibile, pe care trebuie să le dăm neapărat tinerilor”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.
„Trebuie să le dăm mai departe aşa cum au fost ele, căci ele sunt cântecele de leagăn în viaţa aceasta şi până în viaţa nemuritoare şi pururea veşnică. Adunăm cuvinte de recunoştinţă pentru slujirea lui până în clipa plecării şi adunăm de la dumneavoastră, ucenicii, cuvinte de respectuoasă preţuire a magistrului nostru.”
Părintele Profesor Nicu Moldoveanu a trecut la cele veşnice duminică, 27 septembrie 2026, la vârsta de 85 de ani. Compozitor, dirijor şi muzicolog bizantinist, a fost succesorul profesorului Nicolae Lungu la catedra de Muzică bisericească a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Programul complet al funeraliilor este disponibil aici.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 16, Ultimul acces: 2026-10-01 01:07:54