Liturghie arhierească la Mănăstirea Ulmu: Mitropolitul Antonie i-a îndemnat pe credincioşi să rămână în iubirea lui Hristos - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Liturghie arhierească la Mănăstirea Ulmu: Mitropolitul Antonie i-a îndemnat pe credincioşi să rămână în iubirea lui Hristos

[2026-09-15]
Alexandra Păvăloi

Înaltpreasfinţitul Părinte Antonie, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor, a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Mănăstirea Ulmu, din raionul Ialoveni, unde a vorbit despre iubirea faţă de Dumnezeu şi de aproapele, ca temelie a vieţii creştine.
Ierarhul a arătat că adevărata credinţă se dovedeşte prin fapte şi prin disponibilitatea de a-L mărturisi pe Hristos în relaţia cu cei din jur.
Mitropolitul Basarabiei a adresat un cuvânt de apreciere lui Tudor Coşleţ, fostul primar al satului Ulmu şi ctitor al mănăstirii, evidenţiind contribuţia sa la ridicarea şi dezvoltarea acestui aşezământ monahal.
La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Antonie a binecuvântat credincioşii şi a apreciat lucrarea duhovnicească desfăşurată de obştea mănăstirii, îndemnându-i să rămână statornici în credinţă şi în viaţa Bisericii.
În semn de preţuire, Înaltpreasfinţitul Părinte Antonie a primit un buchet de flori din partea comunităţii, gest prin care au fost exprimate recunoştinţa şi bucuria credincioşilor pentru vizita arhierească.
Mănăstirea Ulmu, aflată în raionul Ialoveni, este unul dintre cele mai cunoscute aşezăminte monahale ale Mitropoliei Basarabiei, fiind un loc de rugăciune şi pelerinaj pentru credincioşii din Republica Moldova. Obştea mănăstirii desfăşoară o intensă activitate liturgică şi misionară, primind de-a lungul anului numeroşi pelerini.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 2, Ultimul acces: 2026-09-26 15:25:15