Arvo Pärt împlineşte 91 de ani: Compozitorul care şi-a transpus credinţa ortodoxă în muzică[2026-09-11]Mihail PătrăşcanuCompozitorul estonian Arvo Pärt împlineşte vineri 91 de ani. Parcursul său artistic este profund legat de credinţa ortodoxă, pe care a transpus-o în muzică prin lucrări inspirate din literatura religioasă şi din tradiţia spirituală a Bisericii. Născut în 11 septembrie 1935, în Paide, Estonia, Arvo Pärt este unul dintre cei mai apreciaţi compozitori contemporani. A studiat compoziţia la Conservatorul din Tallinn şi s-a afirmat în anii 1960 ca una dintre figurile avangardei muzicale est-europene. Primele sale creaţii au atras rapid atenţia publicului, dar au intrat în conflict cu exigenţele culturale ale regimului sovietic. După o perioadă îndelungată de criză personală şi artistică, în care aproape că nu a mai compus, Pärt a revenit în 1976 cu un nou limbaj muzical, denumit „tintinnabuli” (care în latină înseamnă „mic clopoţel”). S-a covertit la Ortodoxie Această etapă a creaţiei sale a fost influenţată de apropierea de credinţă, de literatura religioasă, de cântul gregorian, de polifonia medievală şi de tradiţia muzicală ortodoxă. În aceeaşi perioadă, compozitorul a descoperit scrierile Sfântului Siluan Athonitul şi s-a convertit la Ortodoxie. În 1980, Arvo Pärt şi familia sa au părăsit Estonia sovietică şi s-au stabilit mai întâi la Viena, apoi la Berlin. În Occident, creaţiile sale au început să fie interpretate de ansambluri şi muzicieni de renume, iar colaborarea cu producătorul Manfred Eicher şi ECM Records a contribuit la răspândirea internaţională a muzicii sale. Arvo Pärt a avut şi o legătură cu Sfântul Sofronie de la Essex, pe care l-a întâlnit în anii 1980, în Marea Britanie. Învăţăturile şi cuvintele de încurajare ale sfântului l-au sprijinit pe artist în perioada în care se adapta vieţii din Occident. Printre lucrările sale cunoscute se numără „Fratres”, „Spiegel im Spiegel”, „Te Deum”, „Passio”, „Berliner Messe” şi „Plângerea lui Adam”. O parte importantă a creaţiei sale este legată de teme biblice şi de tradiţia spirituală creştină. Cel mai interpretat compozitor în viaţă din lume Arvo Pärt este considerat cel mai mare compozitor al Estoniei, fiind numit de mai multe ori cel mai interpretat compozitor în viaţă din lume, conform clasamentelor anuale compilate de Bachtrack, o platformă britanică specializată în analiza muzicii. În anul 2013, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I i-a acordat titlul de Arhonte, în semn de apreciere pentru contribuţia sa la promovarea tradiţiei muzicale ortodoxe în faţa publicului internaţional. La finalul lunii august a acestui an, compozitorul estonian a fost distins cu Medalia Goethe 2026, acordată pentru contribuţia sa la cultura contemporană. Distincţia a fost primită la Weimar, în numele compozitorului, de fiul său, Michael Pärt. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 6, Ultimul acces: 2026-09-25 21:38:01
|
Timp total: 0.04s...
[]:1