PS Timotei Prahoveanul despre aducerea moaştelor Sfintei Ana la Bucureşti: O mare binecuvântare pentru întreaga ţară - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

PS Timotei Prahoveanul despre aducerea moaştelor Sfintei Ana la Bucureşti: O mare binecuvântare pentru întreaga ţară

[2026-09-09]
Mihail Pătrăşcanu

Episcopul vicar Timotei Prahoveanul al Arhiepiscopiei Bucureştilor a subliniat miercuri că aducerea moaştelor Sfintei Ana în Capitală reprezintă „o mare binecuvântare pentru întreaga ţară şi mai ales pentru familiile care nu au copii, dar care doresc să aibă”.
Sfânta Liturghie a fost oficiată la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din Bucureşti, unde credincioşii se pot închina unui fragment din moaştele Sfintei şi Dreptei Ana de la Mănăstirea Cutlumuş.
„O credinţă profundă faţă de Dumnezeu”
Preasfinţia Sa a vorbit despre viaţa Sfinţilor şi Drepţilor Dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana şi răbdarea cu care ei au aşteptat împlinirea rugăciunii lor: „Se cuvine să ne aducem aminte de minunata lucrare a Lui Dumnezeu în viaţa acestor doi oameni drepţi, temători de Dumnezeu şi îndelung răbdători”.
Episcopul vicar a amintit că, potrivit tradiţiei bisericeşti, Sfinţii Ioachim şi Ana s-au rugat vreme îndelungată pentru a primi un copil şi a subliniat statornicia lor în credinţă.
„Şi unul şi celălalt aveau deci o descendenţă nobilă, dar mai mult decât atât ei au arătat prin viaţa lor o credinţă profundă faţă de Dumnezeu”.
„Cine dintre noi ar aştepta cu asemenea răbdare, fără să-şi piardă nădejdea, după 50 de ani de la căsătorie, că ar putea dobândi un prunc?”, a subliniat Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul.
Alături de familia Sf. Constantin Brâncoveanu
Ierarhul a subliniat modelul de familie oferit de Sfinţii Ioachim şi Ana: „Ei şi-au împlinit dorinţa, au trăit frumos. Ce înseamnă să fii o familie cu asemenea trăire? Ce frumos exemplu oferă familiilor de astăzi şi din totdeauna”.
„Sfânta Ana este acum, după atâta vreme, alături de una dintre cele mai sfinte familii pe care a avut-o ţara românească, familia Sfântului Constantin Brâncoveanu”, a spus Preasfinţia Sa, făcând referire la moaştele Sfinţilor Martiri Brâncoveni şi ale Sfintei Maria Brâncoveanu care se află la biserica bucureşteană.
Fragmentul din moaştele Sfintei Ana a ajuns la Bucureşti sâmbătă. Racla a fost adusă la Reşedinţa Patriarhală, fiind întâmpinată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înainte de a ajunge la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou.
Credincioşii se mai pot închina sfintelor moaşte până joi, în jurul orei 22:00, când delegaţia Mănăstirii Cutlumuş va pleca spre Sfântul Munte Athos.
Mai multe imagini de la slujbă sunt disponibile în Galeria Foto.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 4, Ultimul acces: 2026-09-26 15:24:34