PS Siluan a binecuvântat deschiderea noului an şcolar la liceul românesc din Giula[2026-09-03]Alexandru Boboc3 Foto creditEpiscopia Ungariei Adaugă Basilica, sursa ta preferată în Google Episcopul Siluan al Ungariei a participat luni la deschiderea noul an şcolar la Liceul Românesc „Nicolae Bălcescu” din Giula. Preasfinţia Sa a oficiat o slujbă de Tedeum şi a rostit rugăciunile dedicate deschiderii unui nou an şcolar. Ierarhul a binecuvântat şi clasele unde învaţă cei peste 445 de tineri români înscrişi în anul şcolar 2026-2027. „Este o adevărată bucurie pentru copii, pentru elevi, pentru părinţii, pentru bunicii lor şi pentru întreaga comunitate românească, pentru că aici este locul în care tânăra generaţie îşi însuşeşte primele cunoştinţe şi, bineînţeles, primeşte şi noţiuni în ceea ce priveşte identitatea şi originea pe care o au, dar şi limba română”, a spus Preasfinţitul Părinte Siluan. Între cei care au rostit mesaje de bun-venit, s-au numărat Maria Czegledi, Directorul instituţiei de învăţământ. „Manifestarea de azi este dedicată celor 445 de elevi, însă, într-un mod foarte adecvat, celor 27 de mici boboci şi celor 39 de elevi din clasa a noua, elevii care azi îşi încep aici activitatea şi sperăm că va fi de bun augur”, a spus directoarea liceului. La festivitatea de deschidere au participat şi delegaţi ai instituţiilor care reprezintă românii din Ungaria. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 3, Ultimul acces: 2026-09-26 15:23:57
|
Timp total: 0.03s...
[]:1