Relicva Sf. Francisc primită la Luizi Călugăra - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Relicva Sf. Francisc primită la Luizi Călugăra

[2026-09-18]
foto: OFMConv.ro
Comunitatea credincioşilor, însoţită de pr. paroh Fabian Iacob, a primit relicva Sfântului Francisc, adusă de pr. Claudiu Ilieş; apoi a urmat un moment de rugăciune şi de venerare a relicvei. Pr. Claudiu, în cadrul predicii, a evidenţiat importanţa centenarului franciscan, care marchează împlinirea a 800 de ani de la trecerea la cele veşnice a Sf. Francisc din Assisi. Inspirat de cuvântul Evangheliei, Francisc, încă de la începutul convertirii sale şi continuând de-a lungul secolelor, a adus roade bogate prin mulţimea de fraţi şi surori care l-au urmat mai îndeaproape, şi mulţimi de oameni, de pretutindeni, care l-au admirat şi au alergat la el.

În contextul lumii de astăzi, mesajul lui Francisc este o lumină în întunericul omenirii: căutarea şi urmarea lui Cristos, convertirea personală şi iubirea celor săraci, fraternitatea şi împărtăşirea bunurilor, respectul şi grija pentru creaţie, dar mai ales împăcarea cu sine şi pacea inimii şi între oameni. Renunţarea la dreptatea proprie în favoarea păcii. De-a lungul zilei au urmat momente de rugăciune animate de copii, tineri, membrii Ordinului Franciscan şi ai Armatei Maicii Domnului. Momentele cele mai emoţionante au fost venerarea relicvei Sf. Francisc şi prezentarea cererilor de rugăciune.
Duminică, 13 septembrie, hramul comunităţii, anticipând marea sărbătoare a „Înălţării Sfintei Cruci”. Sfânta Liturghie a hramului a fost prezidată de pr. vicar provincial Cristian Dumea, însoţit de pr. decan Benone Lucaci, de pr. decan Benone Butacu jr., de un număr mare de preoţi şi de o mulţime de credincioşi şi pelerini. Prezenţa Sfântului Francisc ne-a ajutat să intrăm mai profund în misterul Crucii. Părintele predicator Vlad-Bogdan Bejan a sintetizat semnificaţia sărbătorii şi mesajul Seraficului Părinte în cinci cuvinte: „Răbdarea, amintirea, privirea, ascultarea şi iubirea.”
La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh a mulţumit celor care au contribuit la pregătirea sărbătorii şi a pelerinajului. După-amiază, relicva a fost purtată în biserica „Sfânta Fecioară Maria a Îngerilor” din Osebiţi. Luni, 14 septembrie, după celebrarea Sfintei Liturghii şi a venerării relicvei, s-a încheiat pelerinajul cu binecuvântarea Sfântului Francisc. „Lăudat să fii, Domnul meu, cu toate creaturile.” Sfinte Părinte Francisc, roagă-te pentru noi! (Pr. Adrian-Sorin Giurgi OFMConv)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1, Ultimul acces: 2026-09-24 21:48:50