Mâna dreaptă a Sf. Vasile cel Mare, adusă din Grecia la hramul Catedralei din Alexandria, spre binecuvântarea credincioşilor - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Mâna dreaptă a Sf. Vasile cel Mare, adusă din Grecia la hramul Catedralei din Alexandria, spre binecuvântarea credincioşilor

[2026-08-30]
de Alexandru Boboc

Catedrala din Alexandria şi-a serbat hramul duminică, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Alexandru, Patriarhul Constantinopolului. Cu această ocazie, a fost adusă din Grecia mâna dreaptă a Sfântului Vasile cel Mare, spre binecuvântarea credincioşilor.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Episcopul Galaction al Alexandriei şi Teleormanului, împreună cu Episcopul Nectarie al Irlandei şi Islandei şi Episcopul vicar Nicodim de Skopelos al Mitropoliei de Halkida, Istiaia şi Sporadele de Nord (Biserica Ortodoxă a Greciei).
Sfântul Ierarh Alexandru
În predica rostită la Sfânta Liturghie, Preasfinţitul Părinte Nectarie a subliniat virtuţile Sfântului Ierarh Alexandru.
„Ceea ce l-a definit pe Sfântul Ierarh Alexandru, Patriarhul Constantinopolului, a fost râvna, credinţa nezdruncinată şi tocmai această putere de a se jertfi, de a se identifica cu Arhiereul prin Excelenţă, Mântuitorul nostru Iisus Hristos”.
Preasfinţia Sa a amintit că Sfântul Alexandru a participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, unde a luptat împotriva învăţăturilor lui Arie.
„Mult a luptat Sfântul Ierarh Alexandru cu erezia ariană din acea perioadă şi mult s-a ostenit, a devenit un înflăcărat apărător al Ortodoxiei”.
Moment de binecuvântare
Episcopul vicar Nicodim de Skopelos al Mitropoliei de Halkida, Istiaia şi Sporadele de Nord (Biserica Ortodoxă a Greciei). Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Preasfinţitul Părinte Nicodim de Skopelos a spus că mâna dreaptă a Sfântului Vasile cel Mare a fost adusă la Alexandria „pentru a întâlni mâinile în rugăciune şi inimile credincioşilor”.
„Această mână a binecuvântat, a învăţat, s-a ostenit, a împărăţit milostenie, l-a sprijinit pe cel slab şi s-a făcut unealtă a iubirii şi a slujirii. De aceea, Sfântul Vasile cel Mare nu este pentru noi o figură îndepărtată a istoriei Bisericii. Este un părinte viu, un dascăl şi un păstor care continuă să ne arate calea adevăratei vieţi creştine”, a subliniat Preasfinţia Sa.
Ierarhul a evidenţiat importanţa momentului pentru Episcopul Galaction al Alexandriei şi Teleormanului, care va aniversa marţi 30 de ani de arhierie şi tot atât de la întronizarea sa.
„Ziua de astăzi devine şi mai importantă deoarece Sfânta Episcopie a Alexandriei şi Teleormanului împlineşte 30 de ani de la înfiinţarea sa, 30 de ani de viaţă a unei biserici locale, 30 de ani de rugăciune, de luptă, de jertfe, de bucurii şi de încercări”, a spus Episcopul vicar Nicodim de Skopelos.
Catedrala din Alexandria a primit încă un odor
Arhimandritul Serafim Baciu, vicar administrativ al Episcopiei Alexandriei şi Teleormanului, a anunţat că eparhia a primit în dar un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Alexandru de la delegaţia din Grecia.
Preasfinţitul Părinte Nicodim de Skopelos i-a oferit Episcopului Galaction un engolpion şi arhimandritului Serafim o cruce de binecuvântare.
Cinstitele moaşte ale Sfântului Vasile cel Mare vor rămâne spre închinare în Alexandria până în data de 1 septembrie, după care vor fi duse la Mănăstirea Pantocrator din Drăgăneşti-Vlaşca, unde vor rămâne până miercuri, 2 septembrie, la miezul nopţii.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 110, Ultimul acces: 2026-09-24 02:02:26