Materic digital: Sfintele lunii septembrie

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Materic digital: Sfintele lunii septembrie

[2026-08-31]

Raluca-Emanuela Ene
31 aug 2026
Adaugă Basilica, sursa ta preferată în Google
Din veacuri îndepărtate, chipurile sfintelor pomenite în luna septembrie păstrează mărturii despre credinţă, jertfelnicie şi puterea de a transmite valorile creştine mai departe. Printre ele se numără şi mame ale unor mari sfinţi ai Bisericii: Sfânta Marta, mama Sfântului Simeon Stâlpnicul, Sfânta Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul, şi Sfânta Maria, mama Sfântului Serghie de Radonej.
Alături de acestea, în calendarul lunii septembrie o regăsim şi pe Sfânta Sofia, mamă a trei fiice muceniţe, ale cărei viaţă şi jertfă au rămas peste veacuri un model de credinţă şi dragoste faţă de Dumnezeu. Tot în această lună este pomenită şi Sfânta Cuvioasă Platonida de la Argeş, canonizată de Biserica Ortodoxă Română în anul 2025, care a fost, la rândul ei, mamă înainte de a îmbrăţişa viaţa monahală.
Sf. Cuv. Marta – 1 septembrie
Sfânta Marta a trăit la sfârşitul secolului al IV-lea – începutul secolului al V-lea, în Cilicia, Asia Mică, şi a fost mama Sfântului Simeon Stâlpnicul.
Fără ştirea Sfintei Marta şi a soţului ei, Susotion, Sfântul Simeon a fost tuns în monahism la vârsta de 18 ani, alegând să vieţuiască pe un stâlp, o practică ascetică apărută în Siria.
După mai mulţi ani, Sfânta Marta a venit la fiul ei, însă acesta i-a trimis cuvânt să nu urce, căci dacă se vor învrednici amândoi, se vor revedea în Împărăţia lui Dumnezeu. I-a transmis, de asemenea, să aştepte în tăcere la baza dealului.
Sfânta Marta s-a supus cu smerenie şi a rămas acolo până la trecerea ei la Domnul. Sfântul Simeon şi-a plâns mama şi s-a rugat îndelung pentru sufletul ei. Conform Tradiţiei, pe chipul sfintei a apărut un zâmbet.
Troparul Sf. Cuv. Marta, gl. 8:
Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Marta, duhul tău.
Sf. 40 de Muceniţe din Adrianopol – 1 septembrie
Cele 40 de muceniţe au trăit în timpul prigoanelor împotriva creştinilor din primele secole. Acestea erau ucenicele Sfântului Ammon, diacon în cetatea Adrianopol din Tracia.
Au fost arestate împreună cu Sfântul Ammon, deoarece nu au acceptat să jertfească idolilor şi L-au mărturisit cu mult curaj pe Hristos. Aduşi în faţa guvernatorului Licinus, au fost condamnaţi la moarte. Înainte de a suferi mucenicia, sfintele au prorocit biruinţa lui Constantin cel Mare şi a creştinismului.
Primele 10 muceniţe au fost arse de vii, următoarele 8 au fost decapitate, iar 10 dintre ele au fost ucise cu sabia. În continuare, 6 muceniţe au murit după ce au fost obligate să înghită bile de metal încinse, iar ultimele 6 dintre ele au fost înjunghiate cu cuţite. Sfântul Ammon a fost, de asemenea, martirizat.
Troparul Sfintelor 40 de Muceniţe din Adrianopol, glas 4
Muceniţele Tale, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Sf. Verena – 1 septembrie
Potrivit Tradiţiei, Sfânta Verena s-a născut în secolul al III-lea, în regiunea Teba, din Egipt, într-o familie nobilă. Părinţii ei au încredinţat-o unui episcop, care a botezat-o în credinţa creştină.
După mai multe surse, era verişoară cu Sfântul Victor, militar în Legiunea Tebană. Rudele ostaşilor îi puteau însoţi pentru a le purta de grijă, mai ales celor răniţi. Astfel, Sfânta Verena s-a alăturat Legiunii Tebane şi a ajuns până în Rhaetia, pe teritoriul Elveţiei de astăzi.
După ce Sfinţii Victor, Mauriciu şi alţi ostaşi au suferit martiriul, Sfânta Verena a dus o viaţă pustnicească. Iniţial s-a stabilit în Solothurn, iar pe locul în care s-a aflat chilia sa se află astăzi un schit, aflat la 30 de minute de oraş.
Mai târziu, s-a mutat într-o peşteră aflată în apropierea actualului oraş Zürich.
A ajuns vestită în regiune, deoarece, prin rugăciunile sale săvârşea multe minuni şi îi convertea pe mulţi păgâni la creştinism.
O vreme a fost întemniţată, iar după eliberare şi-a continuat lucrarea duhovnicească şi filantropică: avea grijă de fetele tinere, de săraci şi mai ales de cei suferinzi de lepră. Le spăla rănile fără să se teamă că s-ar putea îmbolnăvi.
Sfânta Verena a trecut la Domnul în aceste ţinuturi, iar mormântul său se află în lăcaşul de cult care-i poartă numele din oraşul elveţian Bad Zurzach.
Sf. Febe diaconiţa – 3 septembrie
În afară de informaţiile pe care Sfântul Apostol Pavel le oferă despre diaconiţa Febe în Epistola sa către Romani (Romani 16:1-2), nu se cunosc foarte multe aspecte despre viaţa sfintei.
Apostolul o numeşte „sora noastră”, ceea ce, potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur (Omilia XXX la Epistola către Romani), sugerează preţuirea de care se bucura Febe din partea Sfântului Pavel, întrucât acesta nu recurge foarte frecvent la această adresare.
De asemenea, Apostolul Pavel menţionează că aceasta era din Chenhrea, în prezent oraşul grecesc Kechries şi că avea demnitatea de diaconiţă.
Având în vedere îndemnul Sfântului Pavel către creştinii romani să o primească cu cinste şi să o ajute, se presupune că Sfânta Febe a întreprins o călătorie la Roma. Unii exegeţi susţin chiar că ea ar fi fost cea care a dus epistola Apostolului către Biserica din Roma.
Din epistola Sfântului Pavel se mai desprinde şi faptul că era o femeie milostivă, care îl ajutase mult, atât pe el, cât şi pe alţi oameni. Acest lucru poate indica, de asemenea, faptul că se număra printre persoanele înstărite ale vremii.
Troparul Sfintei Febe diaconiţa, glas 3
Ca ceea ce ai fost de har luminată şi de la vasul cel ales al lui Hristos credinţa ai învăţat, vrednică de diaconie te-ai arătat şi cuvintele lui Pavel la Roma le-ai purtat, diaconiţă Febe: roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne lumineze, trimiţându-ne nouă Duhul Său.
Sf. Ermiona – 4 septembrie
Sfânta Ermiona se află printre primii doctori fără de arginţi şi după unele surse este chiar una dintre fondatoarele acestei tradiţii.
Sfânta s-a născut în Cezareea Palestinei în secolul I şi a fost una dintre cele 4 fiice ale Sfântului Filip diaconul, unul dintre cei 72 de Apostoli (Fapte 21:9).
A plecat împreună cu sora sa, Eutihia, în Efes, în căutarea Sfântului Apostol Ioan, însă acesta trecuse deja la Domnul.
În Efes l-au cunoscut pe un ucenic al Sfântului Ioan, Petroniu, care le-a învăţat atât medicină, cât şi aspecte legate de viaţa duhovnicească.
Aceste două surori dobândiseră încă din Palestina cunoştinţe medicale, pe care le-au folosit pentru a trata bolnavii în călătoriile lor.
Nu doreau să primească nicio răsplată pentru ajutorul oferit, de aceea Biserica le numără printre doctorii fără de arginţi.
Cele două surori sunt cunoscute şi pentru faptul că au pus bazele unei case de oaspeţi în care le purtau de grijă bolnavilor, săracilor şi călătorilor.
Sfânta Ermiona a fost prigonită de împăraţii Traian şi Hadrian şi a trecut la Domnul după ce a fost martirizată.
Troparul Sfintei Ermiona, glas 4
Fecioară neîntinată rămânând, Cuvioasă, te-ai făcut mireasă Cuvântului, Care în trup luat din Fecioară Curată a grăit; ci cu harul aducător de cele dumnezeieşti ce ţi s-a dat, luminezi prin luptele pentru dreapta cinstire pe cei din înşelare. Pentru aceasta, Ermiona, Hristos te-a slăvit după vrednicie.
Sfânta Elisabeta – 5 septembrie
Sfânta Elisabeta a fost mama Sfântului Ioan Botezătorul, soţia Sfântului Zaharia şi sora Sfintei Ana, mama Fecioarei Maria.
Sfinţii Zaharia şi Elisabeta sunt menţionaţi în Evanghelia de la Luca ca fiind „drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului” (Luca 1:6).
În continuare, Sfântul Luca relatează naşterea minunată a Sfântului Ioan Botezătorul, întrucât Sfânta Elisabeta „era stearpă” (Luca 1:7) şi avea o vârstă înaintată.
Conform Tradiţiei, Sfânta Elisabeta a fugit în pustie cu pruncul Ioan pentru a-l ascunde de prigoana dezlănţuită de regele Irod. Acestuia îi fusese vestită naşterea „regelui iudeilor” şi, temându-se că îşi va pierde tronul, a poruncit uciderea tuturor pruncilor de parte bărbătească în vârstă de până la doi ani din Betleem şi împrejurimi.
Tradiţia menţionează că un munte s-a deschis pentru a-i ascunde pe Sfinţii Elisabeta şi Ioan de de cei care îi urmăreau.
Sfânta Elisabeta a trecut la scurt timp la Domnul, iar pruncul Ioan a rămas în pustie, în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, până când a ieşit la propovăduire.
Troparul Sfinţilor Zaharia şi Elisabeta, glas 2:
„Cu haina preoţiei fiind îmbrăcat, înţelepte, după Legea lui Dumnezeu jertfă primită, după cuviinţa preoţiei ai adus, Zaharie; şi te-ai făcut luminător şi văzător al celor de taină, semnele darului întru tine purtând lămurit, preaînţelepte. Şi cu sabia ai fost omorât în Biserica lui Dumnezeu, prorocule al lui Hristos. Împreună cu Înaintemergătorul roagă-te, să se mântuiască sufletele noastre.”
Sf. Cuv. Casiana Imnografa – 7 septembrie
Sfânta Casiana s-a născut în jurul anului 805, la Constantinopol, în familia unui dregător de la curtea împăratului Teofil.
A venit pe lume după multe rugăciuni fierbinţi la Maica Domnului şi a primit la botez numele Icasia. A primit o bună educaţie creştină şi a ajuns o tânără inteligentă şi virtuoasă, cunoscută şi pentru frumuseţea sa.
A fost chemată împreună cu alte tinere la curtea imperială, unde împăratul Teofil urma să-şi aleagă o soţie. Cu toate că Icasia i-a atras atenţia împăratului şi i-a dat un răspuns care îi vădea inteligenţa, acesta şi-a schimbat alegerea.
Prin urmare, Icasia a ales să urmeze o altă cale şi a întemeiat o mănăstire de femei în cetate. Sub îndrumarea Sfântului Teodor Studitul, a intrat în monahism, primind numele de Casiana.
Pe lângă lucrarea duhovnicească, postiri, privegheri şi multe rugăciuni, la mănăstirea ei s-a desfăşurat şi o bogată activitate filantropică.
Din inspiraţie dumnezeiască, a alcătuit rugăciuni şi cântări bisericeşti, devenind cea mai cunoscută femeie imnograf şi melod.
Odată a fost vizitată la mănăstire de împăratul Teofil, în vremea în care alcătuia cântarea din Sfânta şi Marea Miercuri, „Doamne, femeia ce căzuse…”
Sfânta Casiana a fugit din chilia ei, lăsând pe masă cântarea neterminată. Împăratul, mişcat de cuvintele citite, a completat textul.
La întoarcere, Sfânta Casiana a păstrat cuvintele împăratului şi a terminat cântarea.
La scurt timp a părăsit Constantinopolul şi a mers în Sicilia, apoi în Creta şi, în cele din urmă, în insula Kassos, unde s-a retras într-o peşteră.
În acest loc a trecut la Domnul şi a fost înmormântată într-o raclă de piatră, într-o biserică închinată Maicii Domnului.
De la Sfânta Casiana au rămas stihiri la Naşterea Domnului, la Buna-Vestire şi la unii sfinţi, Canonul Utreniei din Sfânta şi Marea Sâmbătă, precum şi alte cântări bisericeşti.
Troparul Sfintei Cuvioase Casiana Imnografa, glas 5
Pe ceea ce a trecut cu vederea înţelepţeşte dorul iubirii împăratului pământesc, pentru dragostea Împăratului a toate, pe vestita Casiana să o lăudăm, ca pe o pildă a virtuţii şi cinstită alcătuitoare de cântări, strigând: Fă-ne şi pe noi părtaşi Împărăţiei lui Dumnezeu, prin rugăciunile tale.
Sf. Mc. Minodora, Mitrodora şi Nimfodora – 10 septembrie
Sfintele Minodora, Mitrodora şi Nimfodora au fost trei surori din Bitinia (nord-vestul Asiei Mici), care au ales să-şi dedice viaţa lui Hristos şi să trăiască în feciorie.
S-au retras într-un loc pustiu, pe muntele Pithia, petrecând în post şi rugăciune. Au ajuns la măsuri duhovniceşti înalte şi au primit darul vindecărilor, astfel că vestea despre sfinţenia lor s-a răspândit în regiune.
A aflat despre ele şi guvernatorul păgân Fronton, care a poruncit să fie aduse înaintea lui. Acesta a încercat să le convingă pe cele trei surori să renunţe la credinţa creştină şi le-a promis bogăţii, onoare şi căsătorii avantajoase. Cele trei fecioare au refuzat categoric şi au rămas statornice în hotărârea lor de a-I sluji lui Hristos.
Sfânta Minodora a suferit mai întâi mucenicia. După câteva zile, au fost martirizate şi celelalte două surori care nu s-au înfricoşat văzând chinurile prin care trecuse sora lor mai mare.
Păgânii au încercat să ardă trupurile muceniţelor, dar un foc s-a coborât din cer şi i-a mistuit pe guvernator şi slujitorii săi, iar o ploaie a stins focul pregătit pentru cele trei sfinte.
Martiriul lor a avut loc în timpul împăratului Maximian (sfârşitul secolului al III-lea – începutul secolului al IV-lea).
Capul Sfintei Mitrodora se păstrează în Mănăstirea Asomaton-Petraki, aflată în cartierul Kolonaki din Atena. Capul Sfintei Nimfodora se află la Mănăstirea Sfântul Pavel din Athos, iar cel al Sfintei Minodora, la Marea Lavră.
Troparul Sfintelor Muceniţe Minodora, Mitrodora şi Nimfodora, glas 4
Valurile cele întreite ale chinurilor şi moarte amară, pentru viaţa cea veşnică aţi schimbat, sfintelor muceniţe trei fecioare, mărturisind înaintea divanurilor celor fărădelege pe Treimea Cea Nezidită. Pentru aceea, cu sabia fiind tăiate, urmaţi acum Mielului Celui înjunghiat şi vă rugaţi pentru cei ce cinstesc sfinţită pomenirea voastră.
Sf. Teodora din Alexandria – 11 septembrie
Sfânta Teodora a trăit în Alexandria, Egipt, la sfârşitul secolului al V-lea. A fost căsătorită cu un nobil şi avea reputaţia unei femei evlavioase. Însă, printr-o cursă a vrăjmaşului, a fost ispitită să comită adulter cu un bărbat pe care iniţial îl respinsese.
Cuprinsă de un duh de pocăinţă, a plecat de acasă, s-a îmbrăcat în haine bărbăteşti, şi-a tuns părul şi a mers la o mănăstire de călugări din Tebaida, unde a spus că se numeşte Teodor. Acolo a trăit vreme îndelungată în simplitate şi ascultare şi a devenit exemplu de înfrânare şi pocăinţă pentru ceilalţi fraţi.
Odată a fost trimisă cu ascultare să aducă grâu pentru mănăstire. În timp ce se afla peste noapte la o casă de oaspeţi, o tânără, crezând că Sfânta Teodora este bărbat, a ispitit-o. Sfânta Teodora a respins-o, iar tânăra a găsit un bărbat, a căzut în păcat şi a rămas însărcinată.
După câteva luni, când sarcina a fost descoperită, tânăra a spus că pruncul este al monahului Teodor. Acuzată pe nedrept, Sfânta Teodora nu şi-a dezvăluit adevărata identitate, ci şi-a asumat responsabilitatea de a creşte copilul.
Alungaţi din mănăstire, au trăit amândoi într-o colibă, unde sfânta a îndurat numeroase ispite şi lupte cu vrăjmaşul. După şapte ani, i s-a permis să revină la mănăstire. A trecut la Domnul după doi ani, nu înainte de a-i lăsa copilului crescut de ea îndemnul de a-L iubi pe Dumnezeu mai presus de orice.
Abia după moartea sa, călugării au descoperit că era femeie şi, prin urmare, fusese acuzată pe nedrept şi luase asupra ei vina altcuiva. Fostul ei soţ s-a îngrijit de înmormântarea ei şi atât el, cât şi copilul crescut de Sfânta Teodora, au intrat în mănăstire.
Troparul Sfintei Cuvioase Teodora din Alexandria, glas 8
Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Teodora, duhul tău.
Sf. Teodora din Vasta – 11 septembrie
Sfânta Teodora s-a născut în secolul al X-lea, în peninsula Peloponez din sudul Greciei. De mică a fost atrasă de viaţa şi slujbele bisericii şi în sufletul ei s-a născut dorinţa pentru viaţa monahală.
Într-o zi, s-a îmbrăcat pe dedesubt cu haine bărbăteşti şi pe deasupra cu haine de femeie şi, în miez de noapte, a plecat din casa părintească fără să fie văzută de nimeni.
S-a adăpostit într-o peşteră, unde a renunţat la hainele de femeie, rămânând cu cele bărbăteşti. Călătoriile, primejdiile, postul, privegherea, gerul şi căldura au slăbit-o şi i-au înăsprit chipul.
A hotărât că era pregătită să intre într-o mănăstire de călugări pentru a-şi intensifica asceza.
„Tânărul Teodor” a fost primit cu mult drag de egumenul Mănăstirii Maicii Domnului din localitatea care se numeşte în prezent Monastiraki. În acea mănăstire, sfânta a fost tunsă în monahism.
În vreme de foamete, cuvioasa a fost trimisă cu ascultare să strângă hrană din satele dimprejur.
A fost găzduită la casa unor creştini care aveau o fată. Aceasta era însărcinată, însă părinţii ei nu aflaseră încă. Câteva luni mai târziu, fata l-a acuzat pe „Părintele Teodor” că ar fi necinstit-o.
Egumenul şi monahii s-au cutremurat la auzul acestei veşti, deoarece cunoşteau vieţuirea sfântă a fratelui lor.
„Părintele Teodor” a negat liniştit toate învinuirile aduse, dar nu a fost crezut. În urma unui proces a fost găsit vinovat şi a primit ca pedeapsă moartea prin decapitare.
Sfânta Teodora I-a mulţumit Domnului că putea să-şi jertfească viaţa pentru dragostea Lui şi înainte de execuţie s-a rugat ca Domnul să facă din trupul ei biserică, din sângele ei râu şi din părul ei copaci.
Adevărata sa identitate a fost descoperită după moarte şi se spune că unul dintre călăi ar fi înnebunit.
Dumnezeu i-a împlinit cererea Sfintei Teodora. Pe locul unde i s-a tăiat capul a apărut un izvor din care curgea apă din belşug. O bisericuţă a fost zidită pe mormântul ei şi 17 copaci mari, dintre care unii au apărut în chip minunat pe acoperiş, s-au împletit cu pereţii şi au alcătuit împreună cu zidurile o structură închegată şi de nedesfăcut.
Biserica, izvorul cu apă vindecătoare şi copacii pot fi văzute şi astăzi, şi reprezintă un loc cunoscut de pelerinaj din Grecia.
Troparul Sfintei Teodora din Vasta, glas 8
Chipul cel neschimbat al vieţii celei dumnezeieşti urmând, Teodora, fecioară muceniţă, te-ai arătat în lume; că, lepădându-te de cele pământeşti şi îmbrăcându-te în haina bărbătească prin iubirea de Dumnezeu, ai trecut prin focul ispitei şi ai luat cununa biruinţei. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi, cei ce cu credinţă prăznuim pomenirea ta.
Sf. Mc. Meletina – 16 septembrie
Sfânta Meletina a trăit în secolul al II-lea, în timpul împăratului roman Antoninus Pius şi era originară din Marchinopol, o cetate situată la sud de Dunăre.
Pentru că propovăduia Evanghelia, sfânta a fost arestată de Antioh, conducătorul cetăţii şi un aprig prigonitor al creştinilor. Acesta a încercat să o convingă să-şi schimbe credinţa, dar nu a reuşit.
În loc să-şi lepede credinţa, Sfânta Meletina a adus-o la credinţa creştină pe soţia lui Antioh. Când a aflat acest lucru, bărbatul a poruncit ca cele două femei să fie decapitate.
Un macedonean credincios, pe nume Acachie, a luat moaştele muceniţei cu intenţia de a le duce în patria sa şi, mai apoi, de a ridica o biserică în cinstea sfintei.
Însă, în timpul călătoriei pe mare, Acachie s-a îmbolnăvit şi a murit. Corabia a ajuns la malul insulei Lemnos, iar locuitorii au luat moaştele Sfintei Meletina şi le-au îngropat cu cinste. Alături de mormântul ei l-au îngropat şi pe iubitorul de mucenici, Acachie. Locaţia celor două morminte a rămas necunoscută până astăzi.
Un aspect interesant este faptul că pe insula Limnos s-au aflat timp de 15 ani şi moaştele Sfintei Eufimia, a cărei pomenire este tot la 16 septembrie.
Troparul Sfintei Muceniţe Meletina, glas 4
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Meletina, strigă cu glas mare: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuieşte sufletele noastre.
Sf. Mc. Ludmila – 16 septembrie
Sfânta Ludmila s-a născut în jurul anului 850, în familia contelui Mělník. Acesta era unul dintre marii dregători ai Boemiei, o regiune din Europa Centrală, locuită în acea vreme de mai multe triburi slave.
Sfânta Ludmila s-a căsătorit cu prinţul Bořivoj al Boemiei şi în timpul unei călătorii în Moravia, i-au întâlnit pe Sfinţii Metodie şi Chiril, „apostolii slavilor”, care i-au botezat.
Fiul lor, Vratislav, a urcat pe tronul Boemiei, dar s-a căsătorit cu o prinţesă păgână, Dragomira, care mai avea un copil, Boleslav. Cei doi au avut împreună un fiu, Wenceslas, care a primit de la bunica sa, Sfânta Ludmila, o educaţie creştină.
După moartea lui Bořivoj şi a lui Vratislav, Dragomira a preluat conducerea şi, împreună cu fiul său Boleslav, a pus la cale uciderea Sfintei Ludmila şi a lui Wenceslas, pe care îi urau deoarece erau creştini.
Sfânta Ludmila se afla în castelul său când, în ziua de 15 septembrie 921, a fost strangulată de un asasin trimis de Dragomira. Nepotul său, cinstit drept Sfântul Wenceslas, a fost, de asemenea, ucis de Boleslav, fratele său vitreg.
Sfânta Ludmila este considerată întemeietoarea unei dinastii de monarhi cehi şi prima sfântă de origine cehă.
Sf. Mc. Sofia şi fiicele sale: Pistis, Elpis şi Agapis
Sfânta Sofia a fost o creştină evlavioasă care şi-a botezat cele trei fiice după trei virtuţi creştine: Pistis (Credinţă), Elpis (Nădejde) şi Agapis (Dragoste). Rămasă văduvă, şi-a crescut cele trei fiice în dragostea de Hristos.
Mama şi fiicele mărturiseau deschis credinţa, de aceea au atras atenţia împăratului Hadrian, care a ordonat să fie aduse la Roma. Când au ajuns în faţa împăratului, toată lumea a fost uimită de înfăţişarea lor senină.
Împăratul le-a cerut celor trei fiice să jertfească zeiţei Artemis, dar acestea au refuzat şi au rămas statornice în credinţa lor. Prin urmare, Hadrian a ordonat să fie supuse chinurilor.
Sfânta Sofia a fost obligată să privească suferinţa fiicelor ei, dar şi-a păstrat curajul şi le-a îndemnat să îndure chinurile pentru Mirele Hristos. Cele trei fecioare au fost, în final, decapitate. Pistis avea 12 ani, Elpis avea 10 ani, iar Agapis, 9 ani.
Sfânta Sofia a petrecut trei zile îndurerată lângă mormintele fiicelor sale, apoi a trecut la Domnul.
Din anul 777, moaştele lor se află în Biserica Sfântul Trofim din Eschau, lângă Strasbourg, în Franţa.
Troparul Sfintei Muceniţe Sofia şi al fiicelor sale: Pistis, Elpis şi Agapis, glas 4
Mieluşele cuvântătoare, prin mucenicie v-aţi adus Mielului şi Păstorului, săvârşind călătoria cea către Hristos şi credinţa păzind-o. Pentru aceea, cu suflet vesel astăzi săvârşind pomenirea voastră cea sfântă, minunatelor, pe Hristos Îl slăvim.
Sf. Mc. Ariadna – 18 septembrie
Sfânta Ariadna a trăit în secolul al II-lea şi s-a aflat în slujba unui conducător din Frigia, regiune situată pe teritoriul actual al Turciei.
Stăpânul ei a chemat-o la ziua de naştere a fiului lui, sărbătorită într-un templu păgân. Sfânta Ariadna a refuzat invitaţia şi, drept urmare, a fost bătută, chinuită şi aruncată în temniţă pentru a suferi de foame şi a se lepăda de Hristos.
După o vreme, stăpânul său a eliberat-o, dar ulterior şi-a schimbat hotărârea şi a urmărit-o împreună cu slujitorii săi pentru a o închide din nou.
Sfânta s-a rugat ca Domnul să o izbăvească din mâinile lor şi, printr-o minune, o stâncă s-a deschis şi a ascuns-o. Tulburaţi de această întâmplare, prigonitorii sfintei s-au ucis între ei.
Troparul Sfintei Muceniţe Ariadna, glas 4
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Ariadna, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună cu Tine mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre.
Sf. Mc. Teopista – 20 septembrie
Sfinţii Eustaţie, Teopista, Agapie şi Teopist
Sfânta Teopista a fost soţia Sfântului Eustaţie şi mama Sfinţilor Agapie şi Teopist. Cu toate că erau păgâni, cei doi soţi erau milostivi şi făceau multe fapte bune.
Sfântul Eustaţie se numea Plachida înainte de botez şi era un comandant roman înstărit şi respectat. În timp ce era la vânătoare, Dumnezeu i S-a descoperit în chip minunat. O cruce luminoasă a apărut între coarnele unui cerb, iar pe cruce era chipul lui Hristos.
Sfânta Teopista avusese, de asemenea, un vis în care i se spusese că familia ei Îl va cunoaşte pe Hristos. În urma acestor descoperiri, familia a mers la un preot, care i-a botezat.
După aceea, Sfântul Eustaţie a avut parte de multe încercări, dar Sfânta Teopista a fost alături de el. Când şi-au pierdut averea, cei doi soţi nu s-au revoltat împotriva lui Dumnezeu, ci au rămas credincioşi şi s-au încurajat reciproc.
Familia a părăsit Roma şi a pornit spre Egipt cu o corabie. Căpitanul a răpit-o pe Sfânta Teopista, dar Dumnezeu a păzit-o de necinste, deoarece bărbatul a murit la scurt timp.
Sfânta Teopista a trăit o vreme îndelungată despărţită de soţul şi copiii ei, în sărăcie, câştigându-şi hrana prin munca mâinilor.
După mulţi ani de despărţire, când Sfântul Eustaţie a primit din nou rangul de comandant, Dumnezeu a rânduit ca familia să se reunească.
Însă, la scurt timp, împăratul păgân Hadrian a ajuns pe tron şi i-a cerut Sfântului Eustaţie să se închine idolilor. Acesta a refuzat, L-a mărturisit pe Hristos şi întreaga sa familie a fost condamnată la moarte.
După mai multe chinuri, Sfinţii Eustaţie, Teopista, Agapie şi Teopist au primit cununa martiriului, fiind aruncaţi într-un bou de aramă încins.
Troparul Sfântului Mare Mucenic Eustaţie şi al celor împreună cu dânsul: soţia sa Teopisti cu cei doi fii ai lor Agapie şi Teopist, glas 1:
Vânat fiind din cer către bunăcredinţă, preaslăvite, cu puterea Celui ce ţi S-a arătat ţie prin cerb, Eustaţie, nenumărate ispite ai răbdat şi ai strălucit în nevoinţe sfinte, împreună cu dumnezeiasca ta soţie şi cu fiii tăi, veselind pe cei ce strigă ţie: Slavă lui Hristos, Celui ce te-a preamărit, slavă Celui ce te-a încununat, slavă Celui ce te-a arătat întru toate al doilea Iov preafericit.
Sf. Xantipa şi Polixenia – 23 septembrie
Sfânta Xantipa
Sfintele Xantipa şi Polixenia au fost două surori care au trăit în Spania, în secolul I, în vremea în care Sfinţii Apostoli propovăduiau Evanghelia.
Sfânta Xantipa era căsătorită cu Probus şi amândoi erau păgâni, însă au auzit despre învăţăturile Sfântului Apostol Pavel. În sufletul Sfintei Xantipa s-a aprins o dorinţă puternică de a-L cunoaşte pe adevăratul Dumnezeu.
Când Sfântul Pavel a ajuns în oraşul lor, Sfânta Xantipa a simţit o mare bucurie şi a realizat că era omul pe care îl aştepta pentru a i-L face cunoscut pe Dumnezeu.
Cu toate că soţul său s-a împotrivit, după mai multe încercări, cei doi au fost, în cele din urmă, botezaţi.
Sfânta Polixenia
Între timp, Sfânta Polixenia, care era încă păgână, a fost răpită şi dusă pe o corabie. Sfântul Apostol Petru, avertizat printr-o vedenie dumnezeiască, s-a rugat pentru tânără, iar fecioria ei a fost păzită de Dumnezeu.
Corabia a ajuns pe ţărmurile Greciei, unde, cu ajutorul Sfântului Apostol Filip, Sfânta Polixenia a scăpat de răpitorii ei.
Fecioara şi-a găsit adăpost în vizuina unei leoaice, care, în chip minunat, nu i-a făcut rău, ci a condus-o afară din pădure.
Sfânta Polixenia l-a întâlnit apoi pe Sfântul Apostol Andrei, care a botezat-o atât pe ea, cât şi pe o altă fecioară, Rebecca.
Sfânta Polixenia şi Rebecca au pornit pe drumul de întoarcere spre Spania, dar au înfruntat mai multe pericole. Pe parcursul călătoriei, prin suferinţele lor, i-au convertit pe mulţi la creştinism.
În cele din urmă, cele două surori s-au reîntâlnit, iar Sfânta Xantipa i-a mărturisit Sfintei Polixenia că se rugase timp de 40 de zile ca Dumnezeu să-i păzească fecioria.
Sf. M. Mc. Tecla – 24 septembrie
Sfânta Tecla este cunoscută drept prima muceniţă care a pătimit pentru Hristos şi ucenica Sfântului Apostol Pavel.
Aceasta s-a născut în cetatea Iconium, în provincia Lycaonia din Asia Mică, pe teritoriul actual al Turciei. A dobândit o educaţie aleasă şi era înzestrată cu o frumuseţe deosebită.
A fost logodită cu un tânăr de neam ales, însă, după ce a ascultat cuvintele Sfântului Apostol Pavel, tânăra Tecla a primit dreapta credinţă şi a înţeles valoarea fecioriei. Astfel, a decis să-şi dedice viaţa slujirii Evangheliei în feciorie.
Familia i-a respins hotărârea, l-a întemniţat pe Sfântul Pavel, iar pe Tecla a condamnat-o la moarte pe rug. Cu ajutorul lui Dumnezeu, ambii au reuşit să se elibereze.
Sfânta Tecla a plecat în căutarea Sfântului Pavel, iar în călătoria ei a întâmpinat numeroase obstacole din care a ieşit biruitoare, reuşind să-i aducă şi pe alţii la credinţa cea adevărată. De aceea, Biserica o cinsteşte ca fiind întocmai cu Apostolii.
După ce a propovăduit Evanghelia în mai multe locuri, s-a stabilit într-un munte, unde petrecea în rugăciune şi îi vindeca pe cei care veneau la ea.
Odată, păgânii, mâniaţi de minunile pe care sfânta le făcea, au trimis la ea trei răufăcători. Cu rugăciunile sale, muntele s-a deschis şi a ascuns-o de ochii lor. În acel loc, Sfânta Tecla a trecut la Domnul la vârsta de 90 de ani.
Pe locul respectiv a fost ridicată o mănăstire de maici (Mar Taqla), care există şi în prezent, în satul creştin Malula din Siria, ai cărui locuitori sunt printre ultimii vorbitori ai limbii aramaice.
Fragmente din moaştele sfintei se găsesc la Mănăstirile Marea Lavră şi Dionisiu din Athos, la Mănăstirea Kykkos din Cipru, iar în ţara noastră, la Paraclisul Reşedinţei Patriarhale şi la Mănăstirea Neamţ.
Troparul Sfintei Întâi Mari Muceniţe şi întocmai cu Apostolii Tecla, glas 4
Împreună-călătoare cu Pavel, ca una curată cu sufletul, şi întâia nevoitoare între femei cu slavă te-ai arătat, pe Hristos iubindu-L; căci de dorul bunei-credinţe înaripată fiind, te-ai nevoit mai presus de fire, Tecla întocmai cu Apostolii;pentru aceasta Preaînduratul te-a luat pe tine mireasă.
Sf. Cuv. Eufrosina – 25 septembrie
Sfânta Eufrosina s-a născut în Alexandria, într-o familie credincioasă. Părinţii ei s-au rugat îndelung, au făcut milostenie şi au ajutat mănăstiri, pentru dobândirea unui prunc.
Pe când copila avea 12 ani, a rămas orfană de mamă, iar tatăl ei, Pafnutie, cinstit de asemenea ca sfânt, a continuat să o crească, insuflându-i valorile creştine.
Vestea despre frumuseţea şi virtuţile ei s-a răspândit în toată Alexandria, iar mulţi tineri de neam bun doreau să o ia de soţie. În cele din urmă, Sfântul Pafnutie a acceptat una dintre cereri. A dus-o pe Eufrosina la mănăstirea lui de suflet pentru a primi îndrumare cu privire la Taina Căsătoriei, însă inima ei s-a umplut de râvnă pentru viaţa monahală.
Întoarsă acasă, după o conversaţie cu un călugăr găzduit de tatăl ei, tânăra a luat hotărârea să îşi închine viaţa lui Hristos.
A mers la mănăstirea pe care o vizitase, al cărei egumen era prieten cu tatăl ei. Pentru a nu fi găsită, s-a îmbrăcat în haine bărbăteşti şi s-a prezentat sub numele de Smaragd.
A fost dată în grija unui călugăr desăvârşit, însă, pentru că frumuseţea ei se făcea totuşi remarcată şi îi smintea pe unii dintre călugări, egumenul a rânduit să trăiască retrasă, într-o chilie. Sfânta se ruga neîncetat şi postea, dobândind astfel tot mai multe virtuţi.
Cuviosul Pafnutie şi-a căutat vreme îndelungată fiica şi a venit, cu inima plină de durere, la mănăstirea în care trăia ascunsă, pentru a-i cere egumenului pentru a o găsi.
Egumenul l-a trimis pe Sfântul Pafnutie la „fratele Smaragd”, care era deja foarte înduhovnicit. Sfânta şi-a recunoscut tatăl, însă înfăţişarea ei se schimbase din cauza nevoinţei, aşa că a rămas ascunsă.
L-a povăţuit şi l-a încurajat pe cuvios, spunându-i că Dumnezeu nu-l va lăsa fără mângâiere şi că îşi va vedea fiica. Această legătură duhovnicească a continuat pe parcursul celor 33 de ani pe care Sfânta Eufrosina i-a petrecut în mănăstire.
Când sfânta s-a îmbolnăvit grav, tatăl ei a venit în vizită, iar aceasta i-a dezvăluit adevărul. Copleşit de spaimă şi durere, Sfântul Pafnutie şi-a plâns fiica, dar, în acelaşi timp, s-a bucurat că a dobândit viaţa veşnică după anii de asceză aspră. Curând, toată obştea a aflat şi s-a adunat ca să o îngroape cu cinste. Unul dintre fraţi, care nu putea vedea cu un ochi, s-a vindecat după ce a sărutat trupul cuvioasei.
Mai târziu, Sfântul Pafnutie şi-a împărţit averea, s-a călugărit şi a petrecut 10 ani în chilia fiicei sale. A trecut la Domnul pe aceeaşi rogojină pe care murise şi Sfânta Eufrosina şi a fost îngropat aproape de mormântul ei.
Troparul Sfintei Cuvioase Eufrosina, glas 8
Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Eufrosina, duhul tău.
Sf. Cuv. Platonida de la Argeş – 26 septembrie
Sfânta Platonida, fiica domitorului Ioan Brancovici, provenea dintr-un neam de despoţi sârbi şi se numea Despina Miliţa.
În anul 1505, la vârsta de 18 ani, s-a căsătorit cu Sfântul Domnitor Neagoe Basarab, pe care l-a cunoscut prin mijlocirea Sfântului Nifon, mitropolitul Ţării Româneşti, duhovnicul lor. Au avut împreună şase copii, dintre care trei au murit la vârste fragede.
A fost o mare protectoare a artelor şi a credinţei creştine. Împreună cu soţul ei, a ctitorit Mănăstirea Curtea de Argeş şi Schitul Ostrov şi a sprijinit construirea Mănăstirii Krušedol din nordul Serbiei.
După moartea Sfântului Neagoe şi a fiului lor Teodosie, Doamna Despina s-a refugiat la Sibiu împreună cu fiicele sale, Stana şi Ruxanda. Ruxanda s-a căsătorit cu Radu de la Afumaţi, domnul Ţării Româneşti, iar Stana s-a căsătorit cu Ştefăniţă Vodă, domnul Moldovei.
Stana a rămas văduvă şi a intrat în monahism sub numele de Sofronia. În 1545, Doamna Despina a intrat, la rândul ei, în monahism, primind numele de Platonida.
Şi-a petrecut ultimii ani din viaţă la Sibiu, unde a trecut la Domnul în anul 1554, răpusă de ciumă. A fost îngropată în necropola voievodală de la Curtea de Argeş.
Troparul Sfintei Platonida, gl. 8:
Îndreptătoare a monahiilor şi pildă de smerenie te-ai arătat, Cuvioasă Maică Platonida, că prin post şi rugăciune ai plăcut lui Hristos, cu harul Duhului Sfânt fiind împodobită. Pentru aceasta, acum roagă-te Preasfintei Treimi, împreună cu Sfântul Voievod Neagoe Basarab, să se mântuiască sufletele noastre.
Sf. Mc. Epiharia – 27 septembrie
Martiriul Sfintei Epiharia
Sfânta Epiharia era din Roma, iar în timpul domniei împăratului Diocleţian, în anul 298, a fost arestată de prefectul Chesarie, deoarece era creştină.
Sfânta L-a mărturisit pe Hristos în faţa prefectului, care a ordonat ca trupul ei să fie sfâşiat cu gheare de fier. A fost apoi biciuită de patru soldaţi, iar, în cele din urmă, a fost condamnată la moarte prin decapitare.
Înainte de execuţie, când urma să primească cununa muceniciei, din stânca pe care stătea sfânta a izvorât, în chip minunat, apă.
Sf. Maria, mama Sfântului Serghie de Radonej – 28 septembrie
Icoana Sfinţilor Chiril şi Maria, părinţii Sfântului Serghie de Radonej
Sfânta Maria şi Sfântul Chiril au fost părinţii Sfântului Serghie de Radonej şi sunt sărbătoriţi împreună în 28 septembrie, la 3 zile după fiul lor.
Sfânta Maria şi soţul său erau de neam nobil şi se distingeau prin evlavia şi credinţa lor.
Când Sfânta Maria era însărcinată cu Sfântul Serghie, aflându-se în biserică, în timpul Sfintei Liturghii, pruncul din pântecele ei a glăsuit de trei ori, trezind uimirea celor din jur.
Sfânta a considerat aceasta un semn de la Dumnezeu, anume că pruncul va fi alesul Lui. Ea şi soţul ei au hotărât ca, dacă pruncul va fi băiat, să îl închine lui Dumnezeu. Copilul, cel de-al doilea dintre cei 3 fii ai lor, s-a născut în 1314 şi a primit numele Vartolomeu.
După câţiva ani, familia s-a mutat în Radonej. Când Vartolomeu le-a cerut binecuvântarea părinţilor săi pentru a merge la mănăstire, părinţii lui i-au spus să mai aştepte şi să aibă grijă de ei până când vor muri, deoarece ceilalţi doi fraţi ai lui erau deja căsătoriţi.
Tânărul Vartolomeu s-a supus şi a avut grijă de părinţii lui cum se cuvine. Însă, în curând, Sfinţii Chiril şi Maria au hotărât să se lepede de cele lumeşti şi au primit schima monahală la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului – Kotkov. După câţiva ani, au trecut amândoi la Domnul.
La 40 de zile după înmormântarea părinţilor lui, Vartolomeu a intrat în mănăstire, unde a fost tuns în monahism cu numele Serghie şi a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi şi cinstiţi sfinţi.
Torparul Sfinţilor Chiril şi Maria:
Părtaşi ai Fericirilor lui Hristos, al căsătoriei cinstite şi al grijii de fii bună pildă, drepţilor Chiril şi Maria, pe rodul bunei-credinţe, pe Cuviosul Serghie, nouă arătându-ni-l, împreună cu el cu osârdie rugaţi pe Domnul să ne trimită nouă duhul dragostei şi al smeritei cugetări, ca în pace şi într-un gând să preamărim Treimea cea deofiinţă.
Sf. Mc. Petronia – 29 septembrie
Sfânta Petronia se numără printre mucenicii din primele secole ale creştinismului. Sursele hagiografice nu au păstrat detalii biografice sau data exactă a martiriului. Se cunosc doar numele ei şi faptul că a primit cununa muceniciei, fiind ucisă cu sabia.
Sf. Ripsimia şi Gaiani – 30 septembrie
Sfintele Ripsimia şi Gaiani au trăit la Roma, în timpul împăratului Diocleţian. Împăratul îşi pusese în gând să se căsătorească cu Ripsimia, o tânără frumoasă, de neam nobil. Însă aceasta îşi dorea să-şi închine viaţa lui Hristos, aşa că a fugit la Ierusalim împreună cu 32 de fecioare şi cu stareţa lor, Sfânta Gaiani.
Acolo s-au întâlnit cu Sfânta Nina şi au mers împreună în capitala Armeniei, Vagarşapat, unde au trăit ascunse într-o vie. În Armenia, Sfânta Ripsimia i-a atras atenţia regelui Tiridat prin frumuseţea sa, care a cerut-o în căsătorie, însă ea l-a refuzat.
Regele i-a cerut Sfintei Gaiani să o convingă pe Ripsimia, dar stareţa a îndemnat-o pe tânără să nu se lase ademenită de el. Înfuriat, regele a poruncit ca Sfintei Gaiani să-i fie sfărâmaţi dinţii şi să fie exilată.
Sfânta Ripsimia a fost supusă unor chinuri cumplite: i-au tăiat limba, au ars-o cu făclii, i-au sfâşiat pântecele şi i-au scos ochii. Împreună cu ea au fost martirizaţi şi alţi 70 de bărbaţi creştini.
Fecioarele care o însoţiseră, venind să-i adune sfintele moaşte, au fost recunoscute şi li s-au tăiat capetele.
Sfânta Gaiani şi două dintre fecioarele care îi slujeau au fost, de asemenea, chinuite şi condamnate la moarte prin decapitare.
În cinstea lor, Sfântul Grigorie Luminătorul Armeniei a ridicat trei biserici. La una dintre ele a ajuns şi regele Tirida, care s-a pocăit şi s-a creştinat.
Potrivit tradiţiei georgiene, Sfânta Nina ar fi fost martora martiriului sfintelor, pe care l-ar fi privit ascunsă într-un tufiş de măceş.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 144, Ultimul acces: 2026-09-22 10:25:49

Timp total: 0.04s...

[]:1