Hramul Catedralei „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi[2026-08-24]foto: Ercis.roHramul Catedralei din Iaşi, închinată Sfintei Fecioare Maria, regină, a fost sărbătorit printr-o Sfântă Liturghie pontificală, prezidată de PS Iosif Păuleţ, duminică, 23 august 2026, la ora 11.00. La celebrare au participat preoţii din Iaşi, credincioşii umplând băncile catedralei. Cântarea a fost susţinută de corul tinerilor catedralei „Juvenes Ecclesiae”. Celebrarea a ajuns în casele multor credincioşi prin intermediul Radioului ERCIS FM şi al televiziunii Angelus TV. La începutul celebrării, pr. Daniel Iacobuţ, parohul catedralei, i-a invitat pe cei prezenţi în lăcaşul de cult sau uniţi cu acesta prin intermediul mijloacelor de comunicare să ceară de la Maria „harul ca ea să domnească în inimile noastre aşa cum a văzut la Fiul ei, slujind mântuirea sufletelor noastre şi a vieţilor noastre. Ea domneşte prin slujire”. La cuvântul de învăţătură, pr. Cristinel Fodor le-a amintit credincioşilor că „Maria nu este regină pentru că şi-a dorit puterea, ci pentru că a ştiut să iubească, să slujească, să fie fidelă lui Dumnezeu până la capăt”. Şi a continuat predicatorul: „Maria este regină pentru că este mama regelui Isus”. Dacă în lume este mare cel care domină, în evanghelie este mare cel care slujeşte. „Privind la exemplul Mariei, patroana catedralei”, spunea predicatorul, „să ne întrebăm ce fel de comunitate vrem să fim. Să nu fim o comunitate care vine doar pentru sine, ci să fim o comunitate în care să observăm cine lipseşte, cine este singur, cine suferă, cine are nevoie de un cuvânt bun, cine s-a îndepărtat, cine a venit pentru prima dată. Să fim o comunitate care are o inimă de mamă.” Şi a concluzionat pr. Fodor printr-o rugăciune: „Marie, regina noastră, du-ne la Cristos!” La finalul celebrării, PS Iosif le-a mulţumit tuturor celor care au dorit să participe la această sărbătoare atât fizic, cât şi prin intermediul mijloacelor de comunicare. Excelenţa Sa a împărţit apoi binecuvântarea finală cu ocazia hramului. (Pr. Claudiu Bulai pentru Ercis.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 30, Ultimul acces: 2026-09-23 22:58:29
|
Timp total: 0.03s...
[]:1