Se împlinesc 26 de ani de la trecerea la Domnul a părintelui Andrei Scrima, membru al mişcării Rugului Aprins[2026-08-19]de Mihail PătrăşcanuMiercuri se împlinesc 26 de ani de la trecerea la Domnul a părintelui arhimandrit Andrei Scrima, membru al Mişcării Rugului Aprins şi una dintre personalităţile importante ale spiritualităţii ortodoxe româneşti din secolul al 20-lea. Părintele s-a născut în data de 1 decembrie 1925, la Gheorgheni, în judeţul Harghita. A urmat studii de filozofie, matematică şi teologie la Bucureşti, iar în 1946 a devenit frate la Mănăstirea Antim, unde a intrat în contact cu membri ai Mişcării Rugului Aprins. În această perioadă l-a cunoscut pe părintele Ivan (Ioan) Kulîghin, care l-a îndrumat spre viaţa monahală. Andrei Scrima a fost tuns în monahism la Mănăstirea Slatina în anul 1956, acelaşi an în care a plecat din România. A petrecut cinci luni la Geneva, la Institutul Ecumenic de la Bossey din cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor, apoi a ajuns la Paris şi la Muntele Athos. În 1957 a plecat la Benares, în India, unde şi-a încheiat studiile doctorale în octombrie 1959, cu o teză dedicată filosofiei Advaita-Vedanta. Activitate academică şi ecumenică Tot în 1959 a devenit membru şi inspirator al comunităţii monastice ortodoxe de la Deir-al-Harf, în Liban, iar în 1960 a obţinut cetăţenia franceză. Ulterior, a devenit membru al Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol şi, între 1963 şi 1965, a fost reprezentant personal al Patriarhului Athenagoras la Conciliul Vatican II. Activitatea sa academică s-a desfăşurat în special în Liban. Între 1968 şi 1989 a predat filozofie şi ştiinţe religioase la Universitatea Catolică Saint-Joseph din Beirut şi la Universitatea Maronită Saint-Esprit din Kaslik. A fost, de asemenea, membru al Academiei Internaţionale de Ştiinţe Religioase şi Filozofie a Ştiinţei de la Bruxelles, iar în România a activat ca Senior Fellow al Colegiului Noua Europă din Bucureşti. Opera Părintelui Andrei Scrima cuprinde volume precum „Timpul Rugului Aprins”, „Comentariu la Evanghelia după Ioan”, „Despre isihasm”, „Teme ecumenice”, „Antropologia apofatică”, „Biserica liturgică”, „Ortodoxia şi încercarea comunismului” şi „Experienţa spirituală şi limbajele ei”. Părintele Andrei Scrima a trecut la Domnul în 19 august 2000, la Bucureşti. Mormântul său se află în cimitirul Mănăstirii Cernica. Simpozion comemorativ Cu o zi înainte de împlinirea a 26 de ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Andrei Scrima, la Mănăstirea Cernica a început un simpozion dedicat Mişcării Rugului Aprins şi personalităţii arhimandritului. Manifestarea a debutat cu Acatistul Rugului Aprins şi a continuat cu evocări susţinute de clerici, teologi, cercetători şi oameni de cultură. La conferinţă a participat şi Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Simpozionul continuă miercuri cu slujba parastasului pentru părintele Andrei Scrima şi membrii Mişcării Rugului Aprins, conferinţe şi un moment de rugăciune la mormântul arhimandritului. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 65, Ultimul acces: 2026-09-21 13:19:53
|
Timp total: 0.03s...
[]:1