Nimic nu ne desparte în Hristos: Mitropolitul Atanasie de Latakia a sfinţit biserica unui metoc al Mănăstirii Putna[2026-08-16]de Ştefana TotorceaÎnaltpreasfinţitul Părinte Atanasie, Mitropolit de Latakia (Patriarhia Antiohiei), a sfinţit duminică seară biserica metocului Mănăstirii Putna din Poiana Mănăstirii, jud. Suceava. „Noi suntem fraţi întru Hristos. Nimic nu ne desparte”, a spus ierarhul invitat. „Suntem un singur trup – Trupul lui Hristos. Şi acest Trup este Biserica. Chiar dacă vorbim limbi diferite şi nu ne înţelegem, şi chiar dacă sunt distanţe mari între noi, nimic nu ne desparte în Hristos. Suntem una şi rămânem una”, a explicat mitropolitul antiohian. „La Dumnezeu nu există o limbă sfântă – nici ebraică, nici greacă, nici limbile latine, cum ar fi româna sau altele. Dumnezeu ascultă o singură limbă, care este limba inimii, limba credinţei şi a sincerităţii. Când înălţăm rugăciunile din inimile noastre, sunt ascultate mereu de Dumnezeu.” Creştinii sunt împreună în Hristos Un sobor din care au făcut parte trei ierarhi a sfinţit duminică, 16 august 2026, biserica metocului Mănăstirii Putna din Poiana Mănăstirii, jud. Suceava. Foto credit: Mănăstirea Putna Mitropolitul de Latakia a subliniat că nimic nu desparte comunitatea creştină ortodoxă răspândită în întreaga lume. „Cum este poporul român, aşa şi noi, antiohienii, suntem răspândiţi în toată Europa, în Australia, în America, în Africa şi în toată lumea. Însă nu ne temem de această distanţă, fiindcă, atunci când ne rugăm Domnului Hristos, ne adunăm toţi, chiar şi cei care au trecut la Domnul”, a spus Înaltpreasfinţia Sa. „În fiecare rugăciune, în fiecare Sfântă Liturghie, toţi sfinţii – şi cei vii, şi cei adormiţi întru Domnul sunt adunaţi laolaltă. De aceea, cine se roagă din toată inima lui simte cu adevărat că toţi cei pe care îi iubeşte sunt cu el, chiar dacă au trecut la cele veşnice.” O Biserică greu încercată Slujba de sfinţire a fost oficiată de IPS Atanasie de Latakia (Biserica Antiohiei). Foto: Mănăstirea Putna Părintele Mitropolit Atanasie a mulţumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, pentru că i-au permis să slujească la manifestările legate de hramul Mănăstirii Putna. De asemenea, a apreciat evlavia bucovinenilor. „Mă bucur că văd acest popor credincios, iubitor de Dumnezeu. Voi transmite această imagine minunată pe care am văzut-o aici credincioşilor din ţara noastră. Bisericile noastre din Siria sunt vechi de când era Hristos pe pământ”, a spus Înaltpreasfinţiutul Părinte Atanasie. „Credinţa noastră rămâne statornică indiferent de războaiele şi persecuţiile care se desfăşoară acolo. Bineînţeles că este o durere mare şi multe biserici şi mănăstiri ale noastre au fost arse şi golite. Însă avem o mare nădejde că Dumnezeu este cu noi şi că ne pomeniţi în rugăciunile dumneavoastră.” Distincţii pentru sprijinitorii mănăstirii Mitropolitului antiohian i s-au alăturat PS Ieronim şi PS Damaschin Dorneanul. Foto: Mănăstirea Putna Din sobor au mai făcut parte Preasfinţitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, părinţi putneni şi alţi clerici din eparhie. Sfinţirea a fost urmată de o scurtă ceremonie de acordare de distincţii eparhiale pentru binefăcătorii metocului, dar şi pentru alţi binefăcători ai proiectelor edilitare ale mănăstirii. Nou altar închinat Maicii Domnului Hramul principal al noii biserici este Acoperământul Maicii Domnului. Foto: Mănăstirea Putna Arhim. Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna, le-a mulţumit tuturor celor implicaţi în construirea şi renovarea metocului. „Toate s-au făcut cu binecuvântare, cu osteneală, cu dragoste şi cu jertfă. Dragoste din partea dumneavoastră şi jertfă şi mai multă, tot din partea dumneavoastră”, a spus părintele stareţ. Biserica sfinţită a primit ca hramuri Acoperământul Maicii Domnului (1 octombrie) şi Sfântul Cuvios Teoctist (3 septembrie). „Aproape toate bisericile şi valea aceasta de aici sunt închinate Născătoarei de Dumnezeu, spre mângâierea şi bucuria noastră, a tuturor”, a spus părintele stareţ Melchisedec Velnic. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, piatra de temelie şi locul bisericii au fost sfinţite de către Preasfinţitul Părinte Calinic, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, în 27 august 2004, în anul împlinirii a 500 de ani de la trecerea la cele veşnice a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, domnul Moldovei şi ctitorul Mănăstirii Putna. Sfinţirea bisericii metocului din Poiana Mănăstirii a făcut parte din programul manifestărilor de hramul istoric al Mănăstirii Putna din acest an. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 48, Ultimul acces: 2026-09-18 12:56:23
|
Timp total: 0.03s...
[]:1