Patriarhul Daniel despre Adormirea Maicii Domnului: Luminează taina Bisericii şi a sfârşitului creştinesc al vieţii omului (Integral)

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Patriarhul Daniel despre Adormirea Maicii Domnului: Luminează taina Bisericii şi a sfârşitului creştinesc al vieţii omului (Integral)

[2026-08-16]

de Alexandru Boboc

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a predicat sâmbătă, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, la Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reşedinţa Patriarhală.
Preafericirea Sa a prezentat istoricul sărbătorii şi principalele învăţături duhovniceşti despre Adormirea Maicii Domnului.
„Prima acţiune pe care a început-o Maica Domnului, după ce a primit vestea de la Arhanghelul Gavriil că se va muta în cer la Fiul ei, a fost rugăciunea de mulţumire pentru viaţa aceasta pământească şi rugăciunea de primire a sufletului său în cer”.
Textul integral:
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului şi a Mutării ei la cer luminează taina Bisericii şi a sfârşitului creştinesc al vieţii omului
„Întru naştere Fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la Viaţă, fiind Maica Vieţii şi cu rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre”. (Troparul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului).
Astăzi Biserica noastră serbează cea mai mare sărbătoare a Maicii Domnului, şi anume Adormirea Maicii Domnului. Există nouă zile de pomenire în timpul anului liturgic, în care Maica Domnului este pomenită, iar acestea sunt înscrise fie cu cruce roşie în calendar, fie cu font de culoare neagră. Şase zile sunt înscrise cu cruce roşie, între care şi Adormirea Maicii Domnului, fixată în ultima lună a anului bisericesc, în data de 15 august.
Această sărbătoare este pomenită prima dată în anul 460, la sfinţirea bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ghetsimani, de lângă Ierusalim. Biserica respectivă a fost construită de împăratul bizantin Marcian, care a domnit între anii 450-457. La trei ani după moartea lui, în anul 460, a fost sfinţită biserica zidită de el. Deci, prima sărbătoare închinată Adormirii Maicii Domnului a fost legată de sfinţirea bisericii din Ghetsimani.
Însă, această sărbătoare s-a extins foarte mult în timpul împăratului bizantin Mauriciu, care a domnit douăzeci de ani, între 582-602, încât aceasta a devenit cea mai mare sărbătoare a Maicii Domnului.
1. Despre semnificaţia acestei sărbători avem două izvoare liturgice, şi anume: sinaxarul sărbătorii, din ziua de 15 august[1], şi icoana ortodoxă a Adormirii Maicii Domnului. Icoana Adormirii Maicii Domnului exprimă într-o formă vizuală ceea ce ne spune prin cuvinte sinaxarul, dar icoana prezintă în plus modul cum Domnul Iisus primeşte în cer pe Mama Sa. Troparul sărbătorii exprimă atât adevărul Adormirii Maicii Domnului, cât şi adevărul Mutării la cer a Maicii Domnului.
În sinaxar se spune că, înainte de Adormirea Maicii Domnului, Domnul Iisus Hristos a trimis la ea pe Arhanghelul Gavriil, cu următorul mesaj: „Zice Fiul tău: vremea este a muta pe Mama Mea la Mine”. Apoi, Arhanghelul i-a explicat Maicii Domnului, zicând: „Nu te teme de aceasta, ci primeşte cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viaţa cea nemuritoare”. Primind vestea aceasta, Maica Domnului s-a bucurat cu bucurie mare şi, pentru că dorea să se mute la Fiul său, ea a urcat degrabă în Muntele Măslinilor ca să se roage.
Vedem că prima acţiune pe care a început-o Maica Domnului, după ce a primit vestea de la Arhanghelul Gavriil că se va muta în cer la Fiul ei, a fost rugăciunea de mulţumire pentru viaţa aceasta pământească şi rugăciunea de primire a sufletului său în cer. Apoi, pe când mergea pe drum, Maica Domnului a văzut că arbuştii de pe marginea drumului s-au aplecat spre ea, ca semn de cinstire adusă ei.
După ce s-a rugat şi s-a întors la casa ei, Maica Domnului a făcut curăţenie şi a chemat pe cele mai apropiate dintre vecine, câteva văduve sărace, cărora le-a spus ceea ce i-a vestit Arhanghelul Gavriil, iar apoi le-a dăruit o parte dintre hainele sale. Aceste femei sărace au plâns, însă ea le-a spus să nu plângă, deoarece ea se mută cu bucurie la Fiul ei din cer.
Sinaxarul ne mai spune că, deodată, pe neaşteptate, printr-o lucrare minunată a Sfântului Duh, au început să vină, prin văzduh, Apostolii lui Hristos, ca să aducă cinstire Maicii Domnului. De aceea, în icoana Adormirii Maicii Domnului se văd în jurul catafalcului 11 Apostoli, iar deasupra lor îngeri.
Sfinţii Apostoli au venit să arate cinstea lor deosebită faţă de Maica Domnului, dar şi să se tânguiască, potrivit tradiţiei iudaice, atunci când un om părăseşte lumea aceasta. Însă, Maica Domnului le-a zis: „Nu faceţi bucuria mea plângere”. După aceea, ea le-a spus că va fi prezentă în lume, prin rugăciunile ei, alături de cei care îi cer ajutorul. De aceea, se spune în troparul sărbătorii că „Întru adormire, lumea nu ai părăsit”.
Sinaxarul ne mai spune că Maica Domnului, după ce a primit cu bucurie vestea că se va muta din această viaţă pământească, s-a aşezat pe pat şi a adormit în Domnul. După adormire, ea a fost dusă la mormânt. Însă, la trei zile după ce ea a fost înmormântată, a venit şi Apostolul Toma, care a voit să vadă şi el mormântul ei. Când cei prezenţi au deschis mormântul, ei au găsit în mormânt doar un giulgiu al Maicii Domnului, înţelegând astfel că Maica Domnului a fost mutată la cer, de către Fiul ei din cer, Domnul Iisus Hristos.
2. Această sărbătoare este numită „Adormirea Maicii Domnului”, pentru că moartea trupului este numită în creştinism adormire întru Domnul. Nu este numită moarte, ci adormire întru Domnul. Mai precis, Maica Domnului a trecut prin moarte ca toţi oamenii. În acest înţeles, Sfântul Apostol Pavel zice: „după cum toţi (oamenii) mor în Adam, toţi vor învia în Hristos” (1 Corinteni 15, 22).
Deşi Maica Domnului trece prin moarte ca despărţire a sufletului de trup, totuşi, ea nu mai aşteaptă Învierea de obşte, de la sfârşitul veacurilor. De ce? Fiindcă Domnul Iisus Hristos, Fiul ei, Cel ce prin lucrarea Duhului Sfânt S-a zămislit şi S-a născut din trupul ei, nu a voit să lase stricăciunii sau descompunerii trupul Maicii Sale, ci a luat-o la Sine, adică a mutat-o la cer, după cum a zis: „Vremea este a muta pe Mama Mea la Mine”.
Totuşi, această mutare a Maicii Domnului la cer, mai întâi cu sufletul, iar apoi şi cu trupul, nu este o simplă deplasare spaţială, de la pământ la cer, ci este şi o mutaţie sau o schimbare existenţială a trupului prin harul Duhului Sfânt, o trecere de la existenţa pământească stricăcioasă sau coruptibilă la o existenţă incoruptibilă, în care materia creată este integrată deplin în energiile divine necreate.
O astfel de schimbare este anunţată profetic de Sfântul Apostol Pavel pentru cei rămaşi în viaţă la cea de-a doua venire întru slavă a lui Hristos: „Nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba […] Trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune, şi acest (trup) muritor să se îmbrace în nemurire” (cf. 1 Corinteni 15, 50-53). Aşadar, mutarea la cer a Maicii Domnului este o mutare harică în dreapta sau în onoarea Fiului Său din ceruri, în lumina şi pacea Sfintei Treimi.
Această mutare sau aşezare a Maicii Domnului în dreapta lui Hristos a fost anunţată profetic în Psalmul 44, versetul 11, unde psalmitul spune: „În dreapta a stat împărăteasa, îmbrăcată în haină aurită şi preaînfrumuseţată”. Acest verset din Psalmul 44 este rostit la Proscomidia ortodoxă, când se scoate părticica triunghiulară de pomenire a Maicii Domnului.
De asemenea, în cartea Apocalipsei, Maica Domnului este prezentată ca „o femeie înveşmântată cu soarele, şi luna era sub picioarele ei, şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele” (Apocalipsa 12, 1). Soarele este Hristos, Soarele dreptăţii, la picioarele ei, luna, care creşte şi descreşte, reprezentând lumea schimbătoare, iar în cunună se află douăsprezece stele, care reprezintă pe cei doisprezece Apostoli, pe credinţa cărora se edifică Biserica lui Hristos, El fiind Capul Bisericii (cf. Apocalipsa 12, 1). Prin urmare, prezentarea profetică a Maicii Domnului în Psalmul 44, 11 şi în Apocalipsă 12, 1 este o arătare a stării duhovniceşti preaslăvite în care Maica Domnului se află în cer, dar şi o prezentare a Maicii Domnului ca icoană a Bisericii lui Hristos.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului nu este numită nici înviere a Maicii Domnului, nici înălţare, cum greşit zic unii, din neştiinţă, deoarece ea nu s-a arătat pe pământ cu trupul înviat, nici nu s-a înălţat la cer cu putere proprie, cum a făcut Hristos, ci ea a fost luată sau mutată la cer de Fiul ei, Care a dorit ca Mama Sa să fie alături de El în lumina, pacea şi bucuria Împărăţiei cerurilor (cf. Romani 14, 17). Deci, cea mai mare sărbătoare a Maicii Domnului este numită în mod corect Adormire (gr. kimisis) şi Mutare (gr. metástasis).
În icoana bizantină a Adormirii Maicii Domnului este prezentat şi începutul mutării ei întru slava cerească. Deşi Maica Domnului este aşezată cu trupul pe catafalc, sufletul ei, prezentat ca un copil mic, îmbrăcat în veşmânt alb, este ţinut de Domnul Iisus Hristos, în partea stângă a Lui, aproape de inima Lui. De ce? Pentru că după cum Maica Domnului a purtat pe braţul stâng, lângă inimă, pe Fiul ei, când El era copil, arătându-l lumii, tot aşa şi Fiul ei din cer poartă acum sufletul ei în mâinile Sale, lângă inima Sa, şi îl prezintă îngerilor. Astfel, icoana aceasta arată cât de mult preţuieşte şi cinsteşte Domnul Iisus Hristos pe Mama Sa, din care El S-a născut ca om.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului luminează sfârşitul creştinesc al vieţii omului. De ce? Pentru că această sărbătoare se află la mijlocul ultimei luni din anul bisericesc, în 15 august, lună care ne aduce aminte de zilele de pe urmă ale vieţii fiecărui om şi ale sfârşitului lumii. În acest sens, icoana Adormirii Maicii Domnului este pictată în interiorul bisericii ortodoxe deasupra uşilor de la intrare, în pronaos, pentru ca atunci când credincioşii ies din biserică să se gândească la cele din urmă zile ale vieţuirii lor pe pământ, la sfârşitul creştinesc al vieţii lor, fiindcă în ce stare spirituală se vor afla ei în ceasul morţii, în aceea stare vor fi judecaţi sau evaluaţi spiritual, îndată după trecerea din viaţa pământească.
În acest sens, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este hramul multor biserici, unele dintre acestea fiind loc de înmormântare pentru împăraţi, regi şi domnitori sau voievozi creştini. Aşa, de pildă, hramul Adormirii Maicii Domnului de la Mănăstirea Bistriţa din judeţul Neamţ, unde este înmormântat domnitorul Alexandru cel Bun; sau de la Mănăstirea Putna, unde este înmormântat Sfântul Voievod Ştefan cel Mare.
În mod deosebit, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este o lumină privind „sfârşitul creştinesc” al vieţii omului pe pământ, pentru care se roagă adesea Biserica. În această privinţă, decesul unui creştin ortodox este numit „trecere la Domnul” ori „mutare la viaţa veşnică” sau „la veşnicele lăcaşuri”.
Prin urmare, creştinul ortodox se mută cu sufletul de la viaţa pământească, trecătoare, la viaţa cerească, netrecătoare, aşteptând învierea morţilor, pentru ca şi trupul lui să participe la viaţa veşnică.
Sfârşind viaţa pământească, biologică, un creştin ortodox nu dispare într-un neant impersonal, nu trece în nefiinţă, cum spun unii în mod neadecvat, ci se mută sau trece la Domnul Hristos, Cel înviat din morţi, adică intră în comuniune directă cu Domnul Hristos având în suflet nădejdea învierii şi a vieţii veşnice, potrivit cuvintelor Domnului Iisus Hristos, spuse Martei, sora lui Lazăr, pe care Iisus l-a înviat din morţi: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine viu va fi, chiar dacă va muri” (Ioan 11, 25). Va fi viu cu sufletul, chiar dacă va muri cu trupul.
Iar când vorbeşte despre Sfânta Euharistie ca arvună a vieţii veşnice, Domnul Iisus spune: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua de apoi” (Ioan, 6, 54). În concluzie, creştinul ortodox adormit în Domnul se află în stare de aşteptare a învierii de obşte şi a vieţii veşnice pentru suflet şi pentru trup.
3. Maica Domnului, deşi a fost mutată la cer, prin iubirea şi puterea dumnezeiască a Fiului ei, totuşi ea rămâne prezentă în lume prin rugăciunile ei. De aceea, în troparul sărbătorii de azi se spune: „Întru adormire, lumea nu ai părăsit” şi „cu rugăciunile tale izbăveşti din moarte sufletele noastre”. În acest înţeles, Maica Domnului este chemată să se roage pentru noi „în ceasul morţii” şi „în ziua judecăţii”.
Maica Domnului este mijlocitoare, împreună cu Sfântul Ioan Botezătorul, în ziua judecăţii universale, pentru oamenii care s-au pocăit de faptele lor rele, dar nu au mai trăit pe pământ să arate şi roadele pocăinţei prin fapte bune, ca de pildă tâlharul de pe cruce. Maica Domnului nu părăseşte lumea sau omenirea, pentru că aceasta este lumea pe care Fiul său a creat-o, a iubit-o şi S-a făcut om, născându-se din ea, din Fecioara Maria, ca să devină Mântuitorul lumii, adică să dăruiască lumii iertare de păcate şi viaţa veşnică. Întrucât Fiul ei, Iisus Hristos, doreşte ca lumea să se mântuiască, şi ea, Maica Domnului, doreşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi să se bucure de fericirea veşnică din împărăţia Preasfintei Treimi.
În viaţa liturgică a Bisericii, Maica Domnului este ocrotitoarea familiilor, este ocrotitoarea părinţilor, a copiilor, a fecioarelor, a monahilor şi a monahiilor, a ierarhilor, preoţilor şi diaconilor, deoarece Fiul ei este Arhiereul veşnic sau Marele Preot, însă, în mod deosebit, ea este ocrotitoarea săracilor, a văduvelor, a orfanilor, a celor pe care nu-i mai iubeşte nimeni. Din acest motiv, ea este numită iubire cu smerenie pentru cei pe care nu-i mai iubeşte nimeni. Ea este bucuria tuturor celor necăjiţi, după cum se spune în Acatistul „Maica Domnului, bucuria celor necăjiţi”. Aşadar, ca ocrotitoare bună şi ca mamă milostivă, ea este pururea rugătoare pentru lumea întreagă, spre slava lui Dumnezeu şi bucuria Bisericii. Amin.
[1] Mineiul pe august, ziua 15, EIBMO, Bucureşti, 2022, pp. 254-256.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 59, Ultimul acces: 2026-09-22 22:18:16

Timp total: 0.03s...

[]:1