Tineri din Groenlanda şi Scandinavia au participat la pelerinajul închinat Maicii Domnului în satul natal al PS Macarie[2026-08-04]de Mihail PătrăşcanuSute de credincioşi au participat duminică la pelerinajul cu Icoana Maicii Domnului „Alăptătoarea”, organizat la Spermezeu, satul natal din judeţul Bistriţa Năsăud al Episcopului Macarie al Europei de Nord. Printre pelerini s-au numărat şi tineri din Groenlanda şi din ţările scandinave, convertiţi la Ortodoxie. Preasfinţitul Părinte Macarie a subliniat că pelerinajul a reunit tineri din cadrul Episcopiei Europei de Nord, „care au fost la mai multe tabere în ţară şi la multe acţiuni pe care le-am organizat împreună cu tinerii din străinătate şi cu cei de acasă”. Printre participanţi s-au aflat şi fraţii gemeni Cleopa şi Paisie din Groenlanda, botezaţi de ierarh în luna martie 2026. Unul dintre aceştia, Cleopa, a declarat pentru Trinitas TV că s-a bucurat să ajungă la Mănăstirea Sihăstria, pentru a se închina la sfintele moaşte şi să primească binecuvântare, „chiar în locul în care Sfinţii Cuvioşi Cleopa şi Paisie de la Sihăstria au trăit şi au călăuzit pe oameni spre Hristos”. Pelerinajul cu Icoana Maicii Domnului „Alăptătoarea” este organizat anual în prima duminică a lunii august la Spermezeu, reunind credincioşi din întreaga ţară şi din străinătate. Episcopia Europei de Nord organizează vara aceasta tabere şi activităţi duhovniceşti pentru tinerii români şi scandinavi la mai multe aşezăminte monahale din ţară. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 86, Ultimul acces: 2026-10-02 01:32:10
|
Timp total: 0.03s...
[]:1