Părintele John Breck despre prima întâlnire cu Ortodoxia: În sfârşit, am ajuns acasă - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Părintele John Breck despre prima întâlnire cu Ortodoxia: În sfârşit, am ajuns acasă

[2026-08-04]
de Mihail Pătrăşcanu

Părintele John Breck, cleric în cadrul Bisericii Ortodoxe din America (OCA), a evocat, într-un interviu acordat Revistei Cuvinte către tineri a Mănăstirii Putna, prima sa întâlnire cu Ortodoxia. „Am avut o senzaţie foarte profundă şi convingerea că, în sfârşit, am ajuns acasă”, a mărturisit preotul.
Clericul american a relatat că întâlnirea care i-a schimbat viaţa a avut loc în 1966, în timpul unui seminar despre Ortodoxie organizat de Institutul Ecumenic al Consiliului Mondial al Bisericilor.
După câteva zile de studiu, el şi soţia sa, Lyn Breck, au ajuns la Biserica „Sfântul Serghie” din Paris, unde au participat pentru prima dată la o slujbă ortodoxă. Descriind atmosfera din biserică, teologul american a amintit icoanele, mirosul de tămâie şi frumuseţea cântărilor.
„Imediat, atât Lyn, cât şi eu am fost profund mişcaţi de ceea ce era cu adevărat un spaţiu sacru. Pereţii şi stâlpii erau împodobiţi cu chipurile sfinţilor, mirosul de tămâie umplea încăperea, iar în mijlocul bisericii, părintele Alexis Kniazeff citea Evanghelia după Sfântul Ioan”.
„Am reacţionat la toate acestea cu un profund sentiment de recunoştinţă şi chiar cu lacrimi. Timp de decenii, în bisericile protestante pe care le frecventasem, simţisem mereu că lipseşte ceva”, îşi aminteşte părintele John Breck.
Drumul către Biserica Ortodoxă
După studiile doctorale din Germania, părintele John Breck şi soţia sa s-au stabilit în Franţa, unde au continuat să se apropie de Ortodoxie, fiind sprijiniţi de comunitatea ortodoxă şi de părintele Boris Bobrinskoy, care avea să le devină duhovnic.
„Am intrat, în cele din urmă, în Biserică în noiembrie 1973. Un mare număr de credincioşi ortodocşi au fost deosebit de atenţi faţă de noi în perioada de tranziţie din mediul nostru protestant”.
„Căldura, prietenia şi credinţa profundă a multor creştini ortodocşi pe care i-am întâlnit în Franţa au jucat un rol decisiv în intrarea noastră în Biserica Ortodoxă, iar pentru aceasta le suntem profund recunoscători”, a mărturisit părintele John Breck.
La finalul interviului, preotul vorbeşte şi despre importanţa rugăciunii în viaţa creştină, adresând un îndemn simplu celor care aleg viaţa monahală: „Roagă-te, roagă-te, roagă-te şi Dumnezeu nu te va lăsa!”.
Interviul integral poate fi citit în numărul 18/2026 al Revistei Cuvinte către tineri, publicată de Mănăstirea Putna.
Părintele John Breck
Pr. John Breck este unul dintre cei mai cunoscuţi teologi ortodocşi contemporani din spaţiul occidental. Sursă foto: Mănăstirea Putna
Părintele John Breck este unul dintre cei mai cunoscuţi teologi ortodocşi contemporani din spaţiul occidental. Născut în anul 1939 şi format în mediul protestant american, clericul a parcurs un drum intelectual şi spiritual care l-a condus, împreună cu soţia sa, la descoperirea Ortodoxiei şi la primirea în Biserica Ortodoxă în anul 1973.
Profesor, autor şi preot, John Breck a reflectat de-a lungul deceniilor asupra unor teme esenţiale precum sensul vieţii, rugăciunea, taina persoanei umane, bioetica şi misiunea creştinului în lumea contemporană. Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale este „Darul sacru al vieţii. Tratat de bioetică”.
Soţia sa, Lyn Breck, este psiholog, asistentă medicală, psihoterapeut, autoare şi colaboratoare a părintelui John Breck în domeniul bioeticii.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 75, Ultimul acces: 2026-10-01 21:52:23