Mitropolitul Antonie a încheiat vizitele în protopopiate întâlnindu-se cu clericii şi autorităţile din raionul Hînceşti[2026-08-01]de Ştefana TotorceaMitropolitul Antonie al Basarabiei a încheiat vineri seria de vizite pastoral-administrative desfăşurate în protopopiatele din Arhiepiscopia Chişinăului cu un ultim popas – în Protoieria Hînceşti, unde s-a întâlnit cu clericii şi autorităţile locale. Vizita a început cu Sfânta Liturghie, oficiată de părintele mitropolit la Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Hînceşti. Din sobor au făcut parte Părintele Eugeniu Balan, Protopop de Hînceşti, şi Părintele Anatolie Balan, parohul comunităţii. Sub ocrotirea sfinţilor „Sfinţii nu se îndepărtează de lume după mutarea lor la Domnul, ci sunt şi mai aproape de fiecare suflet care îi cheamă în ajutor”, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa în cuvântul de învăţătură. „Mijlocirea lor izvorăşte din iubire şi din împreună-pătimire.” „Când omul îşi aşază viaţa sub ocrotirea sfinţilor, învaţă să privească fiecare încercare ca pe o cale spre întâlnirea cu Dumnezeu. Rugăciunea către sfinţi aduce pace inimii, întăreşte răbdarea şi aprinde dorul după viaţa cea bineplăcută lui Hristos”, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa. Părintele Mitropolit i-a felicitat pe părinţii Eugeniu Balan şi Anatolie Balan pentru statornicia şi dăruirea cu care au coordonat ridicarea şi înfrumuseţarea impunătoarei biserici din Hînceşti, apreciind lucrările de pictură şi eforturile depuse pentru dezvoltarea vieţii parohiale. Şedinţa Protopopiatului Hînceşti Rugăciunea a fost urmată de şedinţa de lucru a Protopopiatului Hînceşti, prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Antonie. Mulţumindu-le pentru statornicie şi jertfă, părintele mitroplit i-a îndemnat să păstreze pacea inimii, să răspundă fiecărei încercări prin răbdare şi dragoste, rămânând credincioşi cuvintelor Mântuitorului: „Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc” (Matei 5, 44). Întâlnire cu autorităţile raionale Mitropolitul Antonie a vizitat vineri, 31 iulie 2026, sediul Consiliului Raional Hînceşti, unde a fost primit de autorităţile raionale. Foto: Mitropolia Basarabiei După întâlnirea cu clericii, Mitropolitul Basarabiei s-a întâlnit cu Nicoletta Moroşanu, preşedinta Raionului Hînceşti, cu membri ai Consiliului Raional şi colaboratori ai instituţiei. Părintele mitropolit şi-a exprimat recunoştinţa pentru relaţia de colaborare dezvoltată de-a lungul timpului cu parohiile Mitropoliei Basarabiei din cuprinsul raionului, subliniind că lucrarea Bisericii şi misiunea autorităţilor publice se întâlnesc firesc în grija faţă de om şi faţă de comunitate. „Atunci când fiecare îşi împlineşte cu credincioşie chemarea, societatea dobândeşte stabilitate, siguranţă şi prosperitate, iar oamenii găsesc sprijin şi încredere. Biserica se roagă pentru conducătorii ţării şi ai comunităţilor locale, iar autorităţile, prin slujirea lor, creează cadrul necesar în care oamenii îşi pot trăi credinţa, îşi pot întemeia familii şi îşi pot creşte copiii în pace şi bună rânduială”, a spus Mitropolitul Antonie. Nicoletta Moroşanu a apreciat activitatea desfăşurată de preoţii şi comunităţile parohiale din raion, exprimând întreaga disponibilitate a autorităţilor raionale de a sprijini iniţiativele care contribuie la dezvoltarea comunităţilor locale, la promovarea valorilor spirituale şi culturale şi la susţinerea celor aflaţi în nevoie. De asemenea, preşedinta de raion a prezentat cele mai recente proiecte de dezvoltare locală, între care renovarea şi modernizarea sălii de şedinţe a Consiliului Raional Hînceşti, realizată cu sprijinul Consiliului Judeţean Prahova. În cadrul discuţiilor a fost evidenţiată colaborarea strânsă dintre administraţia publică locală şi autorităţile judeţene din România, parteneriate care contribuie la dezvoltarea infrastructurii, la susţinerea proiectelor educaţionale, culturale şi sociale şi la întărirea legăturilor dintre cele două maluri ale Prutului. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 70, Ultimul acces: 2026-10-02 05:40:37
|
Timp total: 0.05s...
[]:1