Episcopul Macarie la începutul postului: Să-i încredinţăm Maicii Domnului familiile noastre[2026-08-01]de Ştefana Totorcea„Să-i încredinţăm Maicii Domnului familiile noastre, copiii şi tinerii, părinţii şi bătrânii, pe cei bolnavi şi singuri, casele, călătoriile, grijile, încercările şi toate nevoile noastre”, transmite Episcopul Macarie al Europei de Nord într-un mesaj la începutul Postului Adormirii Maicii Domnului. Ierarhul îi îndeamnă pe credincioşi să citească Paraclisul Maicii Domnului acasă sau să participe la slujbele Bisericii, unde se va cânta această rugăciune pe tot parcursul postului. „Vă îndemn ca, în fiecare seară, să ne adunăm în biserici şi în casele noastre şi să citim Paraclisul Maicii Domnului, cerându-i Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să ne fie ocrotitoare, mijlocitoare, întărire în încercări şi călăuzitoare către Fiul ei, Domnul nostru Iisus Hristos”, transmite Preasfinţia Sa. „În acest post, să o rugăm pe Maica Domnului să ne înveţe tăcerea care ne limpezeşte, smerenia care ne înălţă, ascultarea care naşte pace şi iubirea jertfelnică. Ea să ne ajute să-L purtăm şi noi pe Hristos în inimile noastre şi să-L mărturisim printr-o viaţă curată, paşnică şi milostivă.” Rugăciuni ascultate Părintele episcop îi asigură pe credincioşi că toate rugăciunile lor către Maica Domnului sunt ascultate: „Să ne aşezăm cu smerenie sub Sfântul Ei Acoperământ, având nădejdea că nicio lacrimă vărsată înaintea icoanei sale şi nicio rugăciune rostită cu credinţă nu rămân neauzite.” De asemenea, ierarhul ne sfătuieşte „să nu privim postul doar ca pe o înfrânare de la anumite mâncăruri, ci ca pe o chemare la curăţirea inimii”. „Să postim nu doar cu trupul, ci şi cu gândurile, cu privirea, cu vorbele şi cu toate simţurile noastre. Să ne ferim de judecarea aproapelui, de mânie, de răutate şi de cuvântul care răneşte. Să iertăm, să ne împăcăm, să ne rugăm mai stăruitor şi să ne apropiem cu dragoste de cei singuri, bolnavi, întristaţi sau aflaţi în nevoi.” Mesajul Preasfinţitului Părinte Macarie se încheie cu binecuvântări şi urări de bine pentru toţi credincioşii aflaţi pe calea acestui post. Anul 2026 a fost declarat Anul omagial al pastoraţiei familiei creştine în Biserica Ortodoxă Română. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 59, Ultimul acces: 2026-10-02 06:20:22
|
Timp total: 0.05s...
[]:1