Constantin Săftoiu, un asiduu sprijinitor al bisericilor şi mănăstirilor, a fost prohodit de trei ierarhi şi numeroşi stareţi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Constantin Săftoiu, un asiduu sprijinitor al bisericilor şi mănăstirilor, a fost prohodit de trei ierarhi şi numeroşi stareţi

[2026-07-28]
de Ştefana Totorcea

Episcopul Macarie al Europei de Nord a oficiat marţi, împreună cu Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul şi cu Episcopul vicar Teofil Trotuşanul al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, Sfânta Liturghie şi slujba Înmormântării pentru domnul Constantin Săftoiu, un asiduu sprijinitor al bisericilor şi mănăstirilor din România.
Zeci de clerici s-au rugat pentru sufletul răposatului la Biserica „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sf. Ier. Nicolae” din Moineşti, judeţul Bacău, pe care acesta a ctitorit-o.
Din sobor au făcut parte Arhim. Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna şi exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Arhim. Ciprian Grădinaru, eclesiarhul Paraclisului Catedralei Naţionale, părintele Costel Mareş, protopop de Moineşti, şi alţi stareţi şi clerici din toată ţara.
Mesaj de la Patriarhul României
Constantin Săftoiu a fost prohodit marţi, 28 iulie 2026, de trei ierarhi, numeroşi stareţi şi preoţi din toată ţara. PS Paisie Sinaitul a transmis un mesaj de condoleanţe din partea Patriarhului Daniel. Foto: Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului
Preasfinţitul Părinte Paisie Sinaitul a citit un mesaj de condoleanţe din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
„Evlavios şi cu suflet mare, domnul Constantin Săftoiu a cultivat de-a lungul întregii sale vieţi, cu înţelepciune şi smerenie, virtuţile vieţuirii creştine, având o înţelegere profundă a rostului vieţii, a încercărilor şi suferinţelor, a bucuriei şi binecuvântării lui Dumnezeu pe calea mântuirii”, a transmis Preafericirea Sa.
„Iubit de cei din jur şi de familia sa, domnul Constantin reprezintă pentru cei care l-au cunoscut şi un model de părinte creştin, un tată care şi-a crescut băiatul său, Valentin, în iubire faţă de tradiţiile româneşti şi valorile familiei creştine, bucurându-se în mod deosebit că acesta a devenit, la rândul său, un fiu vrednic al Bisericii noastre.”
„Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Cel înviat din morţi, să odihnească sufletul robului Său Constantin, în lumina iubirii Sale veşnice, iar dumneavoastră, întregii familii îndoliate şi tuturor celor întristaţi să vă dăruiască mângâiere şi întărire sufletească”, a transmis Patriarhul României în încheierea mesajului său.
O viaţă cu fapte bune
Constantin Săftoiu a sprijinit numeroase biserici şi mănăstiri. Foto: Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului
În perioada 1990–2005, când era directorul SNP Petrom Moineşti, domnul Constantin Săftoiu a sprijinit lucrările de construcţie şi consolidare de la multe mănăstiri şi biserici, între care: turnul de intrare şi noua biserică de la Mănăstirea Sihla, lucrări de la Mănăstirile Putna, Sihăstria Putnei, Buda, Durău şi Neamţ.
În 2022, când domnul Constantin Săftoiu şi soţia sa, Elena, au aniversat 50 de ani de la cununie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel le-a acordat Ordinul patriarhal Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena pentru mireni.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 64, Ultimul acces: 2026-10-01 22:34:18