Biserica Sf. Pantelimon – Foişorul de Foc: Evenimentele de hram au culminat cu Sf. Liturghie în cinstea ocrotitorului[2026-07-28]de Ştefana TotorceaBiserica „Sf. Pantelimon – Foişorul de Foc” şi-a cinstit luni ocrotitorul. Evenimentele cultural-religioase dedicate hramului au început sâmbătă, cu aducerea în pelerinaj a unui fragment din moaştele Sfintei Mironosiţe şi întocmai cu Apostolii Maria Magdalena. Aducerea moaştelor sfintei în pelerinaj a fost un gând încolţit încă din aprilie, când a fost resfinţită biserica, a relatat Părintele Paroh Bogdan Teleanu pentru Trinitas TV, mai ales având în vedere că anul acesta este Anul comemorativ al sfintelor femei în Patriarhia Română. „Acesta a fost gândul nostru: oare vom avea această binecuvântare? Nici nu ne gândeam de unde vor sosi moaştele”, a spus preotul. El a adăugat că moaştele sfintei inspiră multă dragoste: „dragoste faţă de ceea ce reprezintă nucleul familiei şi faţă de tema pomenită anul acesta în calendarul Patriarhiei Române: femeia creştină, dragostea faţă de femeile noastre, de soţiile noastre, de fiicele noastre, de mamele noastre, faţă de femeia creştină în general”. Moaştele au fost aduse sâmbătă de la Parohia „Sfântul Antonie cel Mare” şi „Sfântul Ioan Casian” din Sectorul 4 al Capitalei. În seara aceleiaşi zile, în curtea bisericii a avut loc o reprezentaţie de teatru creştin: spectacolul „Miriam din Magdala” a fost scris şi regizat de Ivona Boitan, cu Ana Calciu şi Claudia Vasile în rolurile principale. Spectacolul a fost prefaţat de reflecţii oferite de părintele paroh şi de psihologul Nicoleta Burlacu. Biserica „Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon” a fost construită între anii 1873 şi 1876, astfel că anul acesta aniversează 150 de ani de existenţă. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 76, Ultimul acces: 2026-09-28 23:27:26
|
Timp total: 0.04s...
[]:1