Preoţii Episcopiei Daciei Felix au participat la sesiunea anuală de formare organizată în Bucovina[2026-07-27]de Mihail PătrăşcanuPreoţii Episcopiei Daciei Felix au participat la sesiunea anuală de formare desfăşurată săptămâna trecută la Mănăstirea Sihăstria Râşcăi din Bucovina. Lucrările sesiunii au debutat în data de 20 iulie cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către Preasfinţitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului. Ulterior, ierarhul a susţinut un atelier de formare pastorală dedicat importanţei rugăciunii în viaţa şi slujirea preotului, subliniind că lucrarea pastorală îşi găseşte puterea în comuniunea neîntreruptă cu Dumnezeu. Comunicare pastorală şi importanţa Sf. Taine PS Nectarie de Bogdania a susţinut un atelier de formare pastorală dedicat importanţei rugăciunii în viaţa şi slujirea preotului. Foto credit: Episcopia Daciei Felix Programul a continuat cu un atelier susţinut de părintele paroh Marius Ciobanu de la Parohia „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie” din Botoşani, consacrat rolului Tainei Sfintei Spovedanii în viaţa duhovnicească a preotului şi responsabilităţii duhovnicului în călăuzirea credincioşilor pe calea mântuirii. Părintele protoiereu Constantin Oprea de la Protoieria Rădăuţi a prezentat repere privind administraţia pastorală în comunităţile istorice, evidenţiind importanţa unei organizări temeinice a activităţii parohiale şi a unei bune gestionări a responsabilităţilor administrative. Totodată, părintele Emanuel Tăpălagă, vicar administrativ al Episcopiei Daciei Felix, a susţinut un atelier dedicat comunicării pastorale şi consolidării relaţiei dintre preot şi comunitatea parohială, reliefând rolul dialogului şi al apropierii de credincioşi în împlinirea misiunii Bisericii. Fidelitate faţă de rânduiala liturgică PS Damaschin Dorneanul a susţinut un atelier dedicat importanţei programului liturgic în viaţa duhovnicească a preotului. Foto credit: Episcopia Daciei Felix Sesiunea de formare s-a încheiat în data de 23 iulie cu oficierea Sfintei Liturghii de către Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Preasfinţia Sa a susţinut un atelier dedicat importanţei programului liturgic în viaţa duhovnicească a preotului, arătând că fidelitatea faţă de rânduiala liturgică reprezintă temelia lucrării pastorale şi a creşterii duhovniceşti a comunităţii. Pe parcursul celor patru zile, clericii Episcopiei Daciei Felix au efectuat şi un pelerinaj la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, unde s-au închinat la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 74, Ultimul acces: 2026-10-01 15:45:25
|
Timp total: 0.05s...
[]:1