Evenimente liturgice şi culturale la Parohia „Sf. Pantelimon – Foişorul de Foc”: Moaşte în pelerinaj şi teatru creştin - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Evenimente liturgice şi culturale la Parohia „Sf. Pantelimon – Foişorul de Foc”: Moaşte în pelerinaj şi teatru creştin

[2026-07-27]
de Ştefana Totorcea

Evenimentele dedicate hramului Parohiei „Sf. Pantelimon – Foişorul de Foc” din Capitală au început sâmbătă cu aducerea în procesiune a unui fragment din moaştele Sf. Maria Magdalena şi au continuat cu un spectacol de teatru creştin dedicat ocrotitoarei istorice a acestei comunităţi.
Racla cu moaşte a fost adusă în pelerinaj de la Parohia „Sf. Antonie cel Mare” şi „Sf. Ioan Casian” din Sectorul 4 al Capitalei, însoţite de părintele paroh Mihai Pârvu şi preotul coslujitor Costin Gabriel Tatomir.
„Aducerea sfintelor moaşte ale Sfintei Maria Magalena în mijlocul nostru nu este doar un moment festiv. Este un pact al reconcilierii şi reabilitării”, a spus Părintele Bogdan Teleanu, parohul comunităţii „Sf. Pantelimon – Foişorul de Foc.
„Venim înaintea Sfintei Maria Magdalena, dar şi înaintea tuturor femeilor din comunitatea noastră parohială şi nu numai, cerând iertare pentru toate acele Marii Magdalene din trecut şi din prezent, care au fost victimele celor care s-au pripit să le judece cu ipocrizie şi asprime.”
Pelerinaj cu moaşte
Pr. paroh Bogdan Teleanu a vorbit despre hramul vechi al Bisericii „Sf. Pantelimon – Foişorul de Foc” şi personalitatea Sf. Maria Magdalena sâmbătă, 25 iulie 2026. Foto credit: Mircea Popa
Părintele paroh a vorbit şi despre prigonirea slujitorilor parohiei în perioada comunistă şi modul în care atmosfera de delaţiune şi opresiune afecta şi familiile.
„Acatistul Sfintei Maria Magdalena ne vorbeşte despre o bărbăţie autentică, ce nu are nicio legătură cu impostura ego-ului modern. Bărbăţia ei înseamnă integritate, curajul de a sta sub Cruce când toţi bărbaţii fugiseră şi sprijinirea credinţei prin propriile puteri”, a mai spus Părintele Bogdan Teleanu.
„Ea nu a vrut să ia locul niciunui bărbat. Ea şi-a ocupat perfect propriul ei loc sfânt. A refuzat să joace rolul de victimă a lumii, slujind exclusiv Mântuitorului Hristos.”
„Sfânta ne reaminteşte că nu suntem chemaţi să ne încăierăm ca nişte oameni fără suflet în conflicte domestice sau publice. Suntem chemaţi să asistăm cu blândeţe şi autoritate la miracolul restaurării firii, dinăuntru în afară”, a subliniat parohul.
Teatru creştin
Piesa de teatru creştin „Miriam din Magdala”, scrisă şi regizată de Ivona Boitan, a fost interpretată de actriţele Ana Calciu şi Claudia Vasile sâmbătă, 25 iulie 2026, la Biserica „Sf. Pantelimon – Foişorul de Foc” din Capitală. Foto credit: Mircea Popa
Evenimentele au continuat în seara de sâmbătă, cu reprezentaţia piesei de teatru creştin „Miriam din Magdala”, scrisă şi regizată de Ivona Boitan şi interpretată de actriţele Ana Calciu şi Claudia Vasile.
Înainte de spectacol, au vorbit Nicoleta Burlacu, psiholog clinician şi psihoterapeut, şi Părintele Paroh Bogdan Teleanu.
„Maria Magdalena este dovada că adevărata transformare începe atunci când iubirea lui Dumnezeu întâlneşte o inimă dispusă să se lase vindecată”, a spus psih. Nicoleta Burlacu.
„În toţi aceşti ani de practică, am ajuns să cred că omul nu are nevoie, înainte de toate, de răspunsuri perfecte. Are nevoie de relaţii adevărate. Există o afirmaţie foarte frumoasă a psihoterapeutului Harville Hendrix, care spune: Ne naştem într-o relaţie, ne rănim într-o relaţie şi ne vindecăm într-o relaţie.”
Avem nevoie de relaţii sănătoase
Nicoleta Burlacu, psiholog clinician şi psihoterapeut, a vorbit despre vindecarea relaţiilor înaintea spectacolului „Miriam din Magdala”, scris şi regizat de Ivona Boitan. Reprezentanţia a avut loc sâmbătă, 25 iulie 2026, la Biserica „Sf. Pantelimon – Foişorul de Foc” din Capitală. Foto credit: Mircea Popa
„Cred că această idee cuprinde, în câteva cuvinte, atât ceea ce observăm în psihologie, cât şi ceea ce ne învaţă Evanghelia”, a continuat psihologul.
„Ne naştem în braţele unei mame. Învăţăm să iubim prin oamenii care ne iubesc. Uneori suntem răniţi tocmai de cei de la care aşteptam cel mai mult. Dar vestea bună este că inima omului nu este condamnată să rămână rănită. Ea poate învăţa din nou să aibă încredere. Poate învăţa din nou să iubească.”
Părintele Bogdan Teleanu a subliniat că Maria Magdalena nu a fost o femeie spectaculoasă din punctul de vedere al păcatelor ei, ci „pentru că este primul martor al Învierii Mântuitorului nostru Hristos. Ea este apostol al apostolilor Lui!”

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 106, Ultimul acces: 2026-10-02 14:46:33