IPS Ioachim: Dacă ai credinţă, Dumnezeu te scoate din situaţii imposibile - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

IPS Ioachim: Dacă ai credinţă, Dumnezeu te scoate din situaţii imposibile

[2026-07-27]
de Alexandra Păvăloi

Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a vorbit duminică despre credinţa prin care omul primeşte ajutorul lui Dumnezeu în situaţii imposibile.
Înaltpreasfinţia Sa a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu Arhim. Clement Haralam, mare ecleziarh al Catedralei Patriarhale din Bucureşti, Arhim. Nectarie Iftime, mare ecleziarh al Catedralei Arhiepiscopale din Roman, şi Arhim. Andrei Ioniţă, cadru didactic la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman.
Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a explicat semnificaţia duhovnicească a pustiului, pornind de la contextul minunii înmulţirii pâinilor şi a peştilor.
„Pustiul este imaginea absenţei, dar şi a prezenţei lui Dumnezeu, în acelaşi timp. Pentru faptul că dacă tu vii, ca oarecând, Dumnezeu, la chemarea lui Moise, când a venit în pustie unde peregrina poporul ales, Moise I-a cerut lui Dumnezeu să-i dea pâine şi i s-a dat mană din cer. Deci iată cum, unde este Duhul Sfânt, acolo se face şi rod”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.
Cu pâinea Liturghiei nu mai flămânzeşti
Înaltpreasfinţia Sa a explicat şi că minunea înmulţirii pâinilor şi a peştilor anticipează Sfânta Euharistie.
„Preotul începe proscomidia folosind pâinea răscumpărării care este pâinea Liturghiei. Şi dacă te hrăneşti cu pâinea liturghiei, atunci nu mai flămânzeşti niciodată. Pâinea este simbolul euharistiei şi vinul simbolul Sângelui Mântuitorului”, a subliniat ierarhul.
De asemenea, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a amintit că darul săvârşirii Sfintei Liturghii a fost încredinţat Apostolilor şi se păstrează în Biserică prin succesiunea apostolică: „Iisus nu a dat femeilor mironosiţe, ci apostolilor darul de a săvârşi liturghia, ceea ce însemnă că euharistia nu poate fi săvârşită decât în liturghie, de preotul consacrat şi aşezat în fruntea unei comunităţi”.
În încheiere, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului a arătat că fiecare creştin este chemat să continue, dincolo de pragul bisericii, o „liturghie” a propriei vieţi, înţeleasă ca relaţie directă cu Dumnezeu şi slujire a aproapelui.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 102, Ultimul acces: 2026-10-02 17:27:30