Să-i luminaţi pe cei de lângă voi prin pilda vieţii voastre, i-a îndemnat PS Macarie pe tinerii din Tabăra Nemţişor - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Să-i luminaţi pe cei de lângă voi prin pilda vieţii voastre, i-a îndemnat PS Macarie pe tinerii din Tabăra Nemţişor

[2026-07-24]
de Cristian Damian

„Să-i luminaţi, să-i încălziţi pe cei de lângă voi şi prin pilda vieţii voastre, şi prin cuvânt”, i-a îndemnat joi Episcopul Macarie al Europei de Nord pe tinerii din Tabăra „Nemţişor”, organizată de Arhiepiscopia Iaşilor în judeţul Neamţ.
Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie şi i-a încurajat pe participanţi să rămână statornici în viaţa eclezială: „Spuneţi tuturor cât bine ne face Domnul şi câtă pace şi bucurie dobândim aici în Liturghia Bisericii!”.
„De aceea spunem acum la final: În pace să ieşim!, ca pacea, bucuria, liniştea, împlinirea pe care le dobândim aici să le putem răspândi pretutindeni în lume”, a spus Preasfinţia Sa.
Episcopul Europei de Nord a subliniat importanţa mărturisirii credinţei prin exemplul personal: „Sunteţi tineri misionari, voi sunteţi aluatul care va dospi frământătura tinerească în mijlocul cărora vă aflaţi – la şcoală, la universitate, în societate, oriunde – voi veţi fi şi vă rog să fiţi, cu toată râvna şi dragostea faţă de Domnul, luminători”.
În cadrul Sfintei Liturghii, părintele Aurel Stoleru, responsabil de tineret al Protopopiatului Iaşi 2, a primit rangul de iconom stavrofor. Totodată, la finalul slujbei, a fost lansat volumul „Gânduri de la Nemţişor din Poiana Prieteniei – opt dialoguri pentru tineri”, care reuneşte conferinţe susţinute în ediţiile precedente ale taberei.
Tabăra „Nemţişor”
Cea de-a 17-a ediţie a Taberei „Nemţişor” s-a desfăşurat în perioada 21–24 iulie, reunind aproximativ 600 de tineri, însoţiţi de 30 de preoţi.
Tema ediţiei din acest an, „Prietenia şi iubirea în viaţa tinerilor. Merită să aştepţi?”, a fost abordată prin conferinţe, sesiuni de dialog, ateliere formative şi momente de reflecţie.
Totodată, programul a inclus Sfânta Liturghie, activităţi sportive, drumeţii şi spectacole, oferind participanţilor prilejul de a îmbina formarea duhovnicească cu dezvoltarea relaţiilor de prietenie şi comuniune.
Evenimentul este organizat de Departamentul Misiune pentru Tineret din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor şi aduce anual împreună tineri din întreaga eparhie, dar şi din alte zone ale ţării şi din străinătate.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 77, Ultimul acces: 2026-09-29 09:09:49