Mitropolitul Antonie s-a întâlnit cu Ambasadorul României în Republica Moldova: Dialog despre proiecte comune[2026-07-22]de Cristian DamianMitropolitul Antonie al Basarabiei s-a întâlnit marţi cu Excelenţa Sa Cristian-Leon Ţurcanu, Ambasadorul României în Republica Moldova, la Reşedinţa Mitropolitană din Chişinău. În cadrul întrevederii au fost discutate proiecte comune în domeniile educaţiei, culturii, patrimoniului, activităţilor social-filantropice şi sprijinirii comunităţilor româneşti dintre Prut şi Nistru. Înaltpreasfinţitul Părinte Antonie a mulţumit Ambasadei României în Republica Moldova pentru sprijinul acordat, de-a lungul anilor, proiectelor ecleziale, culturale şi educaţionale, subliniind importanţa colaborării dintre Biserică şi instituţiile statului român în păstrarea patrimoniului spiritual şi identitar românesc. O cooperare strânsă La rândul său, ambasadorul Cristian-Leon Ţurcanu a transmis, într-o postare publicată pe Facebook, că aceasta a reprezentat prima întâlnire de lucru cu noul Mitropolit al Basarabiei şi a urmărit consolidarea cooperării dintre cele două instituţii. „Cu acest prilej am stabilit de comun acord necesitatea unei cooperări strânse si orientate spre rezultate tangibile între Ambasada României si Mitropolia Basarabiei, pentru dinamizarea activităţilor pastorale si sociale in beneficiul tuturor comunităţilor de pe acest mal al Prutului”. Excelenţa Sa Cristian-Leon Ţurcanu şi-a exprimat sprijinul pentru activitatea Mitropoliei Basarabiei: „Misiunea Înaltpreasfinţitul Părinte Antonie nu va fi una uşoară, însă am dat asigurări de tot sprijinul meu şi al colectivului misiunii”. În cadrul întâlnii au fost analizate şi proiecte aflate în pregătire, dedicate valorificării patrimoniului istoric al Mitropoliei Basarabiei, dezvoltării programelor educaţionale şi culturale şi extinderii activităţilor sociale în beneficiul comunităţilor din Republica Moldova. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 51, Ultimul acces: 2026-10-03 20:46:35
|
Timp total: 0.06s...
[]:1