Patriarhul Daniel şi-a aniversat ziua de naştere la Centrul Cultural-Misionar „Familia”: Un moment de recunoştinţă[2026-07-22]de Mihail PătrăşcanuPreafericitul Părinte Patriarh Daniel şi-a aniversat miercuri ziua de naştere în cadrul unei şedinţe de lucru la Centrul Cultural-Misionar „Familia” din oraşul Pantelimon. Preafericirea Sa a afirmat că această zi reprezintă „un moment de recunoştinţă adusă lui Dumnezeu”. Şedinţa de lucru a reunit membrii Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc şi ai Permanenţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Tema întâlnirii a fost stadiul pregătirilor pentru Întâlnirea Internaţională a Tinerilor Ortodocşi (ITO) 2026, eveniment care se va desfăşura la Bucureşti în perioada 31 august – 3 septembrie. Un necesar loc al dialogului Pr. Ştefan Ababei a prezentat istoria Centrului Cultural-Misionar „Familia” în cadrul şedinţei de lucru. 22.07.2026. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu La finalul şedinţei, părintele Ştefan Ababei, consilier patriarhal coordonator şi director al Centrului Cultural-Misionar „Familia”, a prezentat evoluţia ansamblului construit pe locul fostului complex hotelier de la Pantelimon şi a evidenţiat transformarea acestuia într-un centru dedicat activităţilor pastorale, culturale şi misionare ale Patriarhiei Române. Consilierul patriarhal coordonator a amintit că vechea Mănăstire „Sfântul Pantelimon”, ctitorită în anul 1735 de domnitorul Grigore al II-lea Ghica şi demolată de regimul comunist în 1986, a fost refăcută simbolic prin ridicarea noii biserici din cadrul centrului. „Noua biserică desăvârşeşte viziunea programatică a Părintelui Patriarh Daniel, transformând un fost spaţiu de agrement într-un necesar loc al dialogului, misiunii şi al restaurării spirituale a societăţii contemporane”, a subliniat directorul Centrului Cultural-Misionar „Familia”. Slujbă de Te Deum Slujba de Te Deum a fost oficiată în noua biserică a Centrul Cultural-Misionar „Familia”. 22.07.2026. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu După şedinţa de lucru, Preasfinţitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal, a oficiat slujba de Te Deum în noul lăcaş de cult al Centrului Cultural-Misionar „Familia”. La slujbă au participat: Preafericitul Părinte Patriarh Daniel; Înaltpreasfinţitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Mitropolit onorific şi Exarh Patriarhal; Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos; Episcopul Mihail al Australiei şi Noii Zeelande; Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul; Episcopul vicar Timotei Prahoveanul al Arhiepiscopiei Bucureştilor; Arhiereul vicar Iachint de Pacific al Episcopiei Australiei şi Noii Zeelande, precum şi membrii celor două permanenţe. În cadrul evenimentului au fost citite mai multe mesaje de felicitare către Patriarhul Daniel, precum şi prezentarea volumului aniversar realizat de Editura Basilica a Patriarhiei Române, cu ocazia împlinirii vârstei de 75 de ani a Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române. Mulţumiri celor implicaţi în viaţa Bisericii Patriarhul Daniel a mulţumit tuturor celor implicaţi în viaţa Bisericii. 22.07.2026. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu După slujbă, Patriarhul României a mulţumit lui Dumnezeu şi tuturor celor implicaţi în lucrarea Bisericii. Preafericirea Sa a explicat motivul pentru care a ales să îşi marcheze aniversarea printr-o şedinţă de lucru. „Am dorit ca întâlnirea aceasta a noastră să fie astăzi într-o şedinţă de lucru, pentru că această zi este ziua în care putem să scoatem în evidenţă şi mai mult vocaţia acestui Centru Cultural-Misionar Familia, deoarece anul acesta este dedicat în mod deosebit pastoraţiei familiei creştine în Patriarhia Română”. Patriarhul Daniel a vorbit despre noua biserică ridicată în incinta centrului, care continuă tradiţia vechii Mănăstiri „Sfântul Pantelimon” şi va avea ca ocrotitori pe Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, Sfântul Apostol Filip şi Sfântul Grigorie Palama. Totodată, Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române a evidenţiat importanţa educaţiei creştine în familie, arătând că aceasta reprezintă temelia formării noilor generaţii. „Familia care educă în credinţă şi în iubire smerită şi milostivă copiii este familie dătătoare de sfinţi pe care Biserica îi recunoaşte ca sfinţi”. Mesaje de felicitare În cadrul evenimentului au fost citite mai multe mesaje de felicitare către Patriarhul Daniel. 22.07.2026. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul a citit mesajul transmis de Preşedintele României Nicuşor Dan, care a remarcat viziunea Patriarhului Daniel ce „catalizează acţiunea plurivalentă a Bisericii Ortodoxe Române, aducând permanent o energie înnoitoare, o deschidere spre comunicare şi respect reciproc, păstrând totodată ancorarea în valorile creştine fondatoare”. Părintele Florin Marica a rostit mesajul aniversar intitulat „Contribuţia Familiei, a Şcolii şi a Bisericii la educaţia creştină a copiilor şi a tinerilor – o prioritate constantă a Părintelui Patriarh Daniel”, în care au fost trecute în revistă principalele iniţiative educaţionale dezvoltate sub coordonarea Patriarhului României. „Iniţiativele Preafericirii Voastre nu răspund doar unor nevoi imediate, ci construiesc instituţii, formează conştiinţe şi promovează o cultură a credinţei lucrătoare prin iubire (Galateni 5,6). Ele afirmă, cu puterea faptelor, că viitorul unei societăţi depinde de felul în care aceasta îşi iubeşte, creşte şi educă copiii şi tinerii”, a subliniat preotul. Evenimentul aniversar s-a încheiat cu o agapă frăţească la Centrul Cultural-Misionar „Familia”, unde participanţii au adresat Patriarhului Daniel felicitări şi urări cu prilejul împlinirii vârstei de 75 de ani. Mai multe imagini de la eveniment se regăsesc în Galeria Foto. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 49, Ultimul acces: 2026-10-04 00:33:05
|
Timp total: 0.04s...
[]:1