Întâlnire Naţională a Corurilor de Tineret Catolice, prima ediţie, Timişoara, 16-19 iulie 2026 - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Întâlnire Naţională a Corurilor de Tineret Catolice, prima ediţie, Timişoara, 16-19 iulie 2026

[2026-07-23]
foto: BisericaCatolica.ro
Joi, 16 iulie – Debutul întâlnirii şi primirea participanţilor

După multe luni de aşteptare, pregătiri şi muncă asiduă, a sosit, în sfârşit, ziua deschiderii Întâlnirii Naţionale a Corurilor. Timişoara a întâmpinat participanţii cu braţele deschise, iar prima zi a fost dedicată acomodării şi intrării în atmosfera evenimentului.
În prima parte a zilei, oaspeţii din Italia, Mons.Marco Frisina, dirijorul Corului din Roma, Don. Maurizio Lieggi, dirijorul corului din Bari, Don. Manuele Alessandro, Sora Cristina Alfano şi membri din corul Frammenti di Luce au vizitat oraşul Timişoara iar apoi efectuat o vizită la Palatul Episcopal, unde au fost primiţi cu bucurie de PS József-Csaba Pál, episcop romano-catolic de Timişoara.
După sosirea tuturor participanţilor prima întâlnire a avut loc în Domul „Sfântul Gheorghe”, unde programul a început cu repetiţia pentru Sfânta Liturghie solemnă de deschidere a Întâlnirii Naţionale a Corurilor. Atmosfera era una de emoţie, nerăbdare şi freamăt, pe măsură ce se apropia momentul oficial al deschiderii întâlnirii şi al celebrării Sfintei Liturghii. Sfânta Liturghie a fost celebrată de PS József-Csaba Pál, episcop romano-catolic de Timişoara, alături de care au concelebrat PS Ioan Călin Bot, episcop greco-catolic de Lugoj, PS Martin Ross, episcop emerit romano-catolic de Timişoara, Mons. Marco Frisina, Don Maurizio Lieggi şi alţi saisprezece preoţi din dieceze şi eparhii.
După celebrare, coriştii au continuat repetiţiile fiind ghidaţi de Sora Cristina Alfano, maestră de cor, de această dată pentru concertul final, punând bazele interpretării comune care urma să fie prezentată publicului.
Vineri, 17 iulie – Formare, laborator şi Festivalul Corurilor
A doua zi a început la Liceul de Artă „Ion Vidu” cu un program spiritual şi de reflexie, îmbogăţit de către cântările Corului „Angeli” şi de prelegerea susţinută de PS Ioan Călin Bot, care a oferit participanţilor un mesaj de încurajare şi aprofundare a misiunii corurilor în viaţa Bisericii.
Au urmat laboratoarele muzicale, în cadrul cărora coriştii au lucrat împreună, sub îndrumarea celor trei invitaţi, perfecţionând repertoriul şi tehnica interpretativă. De la încălzire, la diafragmă, sunete deschise sau închise, modul în care respiră un corist atunci când cântă, Sora Cristina Alfano a ştiut să asculte fiecare voce şi să propună exerciţii sau să ofere sfaturi care cu siguranţă vor rămâne alături de corişti.
După masa de prânz, activitatea întâlnirii s-a mutat la Filarmonica Banatul Timişoara, unde fiecare cor participant şi-a prezentat propriul program artistic în cadrul Festivalului Corurilor Participante. De la „Missa in Jazz” de Peter Schindler la „Ave Maria” de Giulio Caccini, repertoriul corurilor a fost unul variat oferind publicului ocazia de a descoperi diversitatea repertoriului coral şi bogăţia artistică pe care o poate oferi muzica corală.
Seara a continuat cu repetiţia generală alături de orchestră, un pas esenţial în pregătirea concertului extraordinar din ziua următoare.
Sâmbătă, 18 iulie – Prelegeri şi Concertul extraordinar
Ziua de sâmbătă a fost punctul culminant al întâlnirii. După momentul muzical introductiv, participanţii au luat parte la două prelegeri susţinute de invitaţi de prestigiu: PS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea care a le-a reamintit tinerilor că ei sunt „lumina lumii” inspirat fiind de Evanghelie (Matei 5, 14). Fiind lumină, tinerii sunt exemple vii de credinţă care trebuie să strălucească pentru a-i apropia şi pe cei din jurul lor de Cristos prin atitudini, fapte, cuvinte şi nu în ultimul rând, prin cânt. În continuare, episcopul a adresat întrebarea: „Cine sunt tinerii de astăzi?”, făcând o paralelă cu întrebarea lui Isus adresată ucenicilor: „Cine spun oamenii că este Fiul Omului?” (Matei 16, 13). Tinerii sunt oameni aflaţi în căutare: în căutarea unor modele autentice, a sensului vieţii. Într-o lume în care suntem mereu conectaţi virtual, iar informaţiile circulă instantaneu, mulţi tineri ajung, paradoxal, să se simtă tot mai singuri. Această singurătate poate conduce la tristeţe, însă cuvintele lui Isus – „Eu sunt cu voi […]” (Matei 28, 20) – rămân o promisiune vie. În încheiere, Preasfinţitul Virgil i-a încurajat pe tineri, amintindu-le chemarea lor de a fi sare, lumină şi speranţă pentru lume.
Mai apoi a urmat prelegerea Mons. Marco Frisina care a subliniat ideea că: „Noi, creştinii, avem ceva în plus faţă de un muzician”. A explicat, de fapt, că „noi, creştinii, pe lângă faptul că vorbim, putem rămâne în inimile tuturor în lumina lui Cristos, în chipul lui Cristos şi în frumuseţea lui Cristos”. A amintit ce mare responsabilita au cei care se dedică artei, afirmând că „atunci când cântăm sau compunem muzică, să ne amintim întotdeauna că ceea ce facem trebuie să fie un act de iubire”. În final, i-a încurajat pe cei toţi participanţi să aibă curaj şi să nu se teamă: „Aveţi curajul să nu vă fie frică de lume şi nu trebuie să vă fie frică în faţa dificultăţilor. Puteţi reuşi întotdeauna şi pretutindeni”.
Programul a continuat cu laboratoare şi o ultimă repetiţie dedicată exclusiv corurilor, înainte de pregătirile finale pentru concert.
După prânz, participanţii s-au deplasat la Filarmonica Banatul Timişoara unde, începând cu ora 18:00, toate corurile reunite, împreună cu orchestra, sub îndrumarea Mons. Marco Frisina şi a lui Don Maurizio Lieggi, au oferit publicului un concert extraordinar, momentul central al Întâlnirii Naţionale a Corurilor de Tineret Catolice.
Seara s-a încheiat într-o atmosferă festivă, la cina organizată pentru toţi participanţii, unde bucuria reuşitei artistice s-a împletit cu recunoştinţa pentru zilele petrecute împreună.
Duminică, 19 iulie – Liturghia solemnă şi închiderea evenimentului
Încheierea evenimentului a fost marcată de o Liturghie solemnă celebrată în Domul „Sfântul Gheorghe” celebrată de către PS László Böcskei, episcop romano-catolic de Oradea alături de care a concelebrat PS József-Csaba Pál, episcop romano-catolic de Timişoara, PS Martin Ross, episcop emerit romano-catolic de Timişoara şi alţi preoţi din dieceze şi eparhii. În cadrul cuvântului de învăţătură, PS József-Csaba Pál, pornind de la Evanghelia zilei, în care Isus învaţă prin parabole, mai exact prima parabolă, cea a bobului şi a neghinei, i-a invitat pe cei prezenţi să reflecteze la imaginea omului care lucrează pământul. Preasfinţitul, după ce la explicat semnificaţia parabolei, a ales să adapteze puţin interpretarea acestei pilde în contextul actual, vorbindu-le coristilor despre aceste zile de comuniune, a evidenţiat ideea că ogorul nu este doar un spaţiu fizic, ci un timp anume, reprezentând răspunsul nostru la chemarea lui Isus. Din experienţa celor care cunosc munca la o gospodărie, a arătat că ogorul înseamnă continuitate şi viitor. I-a îndemnat pe cei prezenţi să se gândească la ogor ca la o reflectare a lui Dumnezeu Însuşi şi a pus accentul pe sămânţa aşezată în ogor, prin care, a spus el, se multiplică actul creaţiei, de asemenea şi pericolul neghinei. În final, Preasfinţitul a menţionat rolul artei, explicând că aceasta creează punţi între oameni. A comunicat că este nevoie şi de o pastoraţie prin cultură şi artă, amintind că frumuseţea se exprimă şi prin cântec.
Sfânta Liturghie a reprezentat încununarea întregului parcurs spiritual şi artistic al evenimentului, toate corurile reunindu-se într-o singură voce şi aducându-i slavă lui Dumnezeu.
După Liturghie a avut loc momentul oficial de încheiere al Întâlnirii Naţionale a Corurilor de Tineret Catolice, moment în care Iustin Călin, organizatorul INCTC, a mulţumit Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara pentru toată susţinerea pentru realizarea evenimentului, a mulţumit sponsorilor, voluntarilor, invitaţiilor veniţi tocmai din Italia, corurilor participante şi dirijorilor şi nu în ultimul rând, i-a mulţumit lui Dumnezeu pentru că fără El, nimic nu ar fi posibil. Participanţii şi-au rămas bun unii de la alţii, plecând spre case cu experienţe noi, prietenii consolidate şi amintiri care, cu siguranţă le vor rămâne în suflet mult timp de acum înainte.
Evenimentul a fost transmis de echipele Radio ERCIS FM şi Angelus TV, care au făcut posibil ca Întâlnirea Naţională a Corurilor de Tineret Catolice să ajungă la numeroşi credincioşi, părtaşi la bucuria acestui eveniment chiar şi de la distanţă. Mulţumim Radio ERCIS FM şi Angelus TV pentru acest lucru!
Între 5-7 octombrie 2026, va avea loc următoarea întâlnire a Oficiului Naţional, eveniment găzduit de Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla, în cadrul căreia Iustin Călin, organizatorul principal, va fi invitat să prezinte cum a decurs această primă ediţie. În urma acestei întâlniri, organizatorii, împreună cu Oficiul Naţional pentru Tineret şi Episcopia Romano-Catolică de Timişoara se vor consulta unde şi când se va desfăşura următoarea ediţie a Întâlnirii Naţionale Corurilor de Tineret Catolice.
Carla Beatrice Munteanu,
secretar în Oficiul pentru Pastoraţia Tineretului din cadrul CER
din Arhidieceza de Bucureşti
Francesca Paula Pelciar,
membru în Oficiul pentru Pastoraţia Tineretului din cadrul CER
din partea Diecezei de Iaşi

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 58, Ultimul acces: 2026-09-29 13:43:29