Arhiepiscopul Gallagher: Poporul ucrainean inspiră speranţă în mijlocul suferinţei

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Arhiepiscopul Gallagher: Poporul ucrainean inspiră speranţă în mijlocul suferinţei

[2026-07-23]

foto: Vatican Media
Ultima zi a misiunii Arhiepiscopului Paul Richard Gallagher în Ucraina a fost marcată de o călătorie lungă: aproape 900 de kilometri pe şosea, de la Kiev la Cracovia, trecând prin Lviv. Pe parcursul vizitei sale de şase zile în această ţară, aflată în război din 2014 şi care suferă de pe urma invaziei ruseşti pe scară largă din februarie 2022, secretarul Sfântului Scaun pentru Relaţii cu Statele şi Organizaţiile Internaţionale a avut numeroase întâlniri politice, instituţionale, ecleziale şi pastorale.

Scopul principal al călătoriei a fost participarea la celebrările care au marcat cea de-a 35-a aniversare a restabilirii structurilor Bisericii Catolice Latine la Sanctuarul Marian din Berdicev. Celebrările, la care au participat mii de credincioşi, au avut loc duminică, 19 iulie. Trimis de Papa Leon al XIV-lea cu această ocazie specială, Arhiepiscopul Gallagher a fost martor direct al suferinţei şi epuizării poporului, dar şi al hotărârii acestuia de a reconstrui, al dorinţei profunde de a avea parte de o pace dreaptă şi al dorinţei de a reveni cât mai curând posibil la o viaţă normală.
Într-un interviu acordat Vatican Media cu puţin timp înainte de a pleca de la Cracovia spre Roma, Arhiepiscopul a reflectat asupra experienţei trăite, analizând ce mai poate face Sfântul Scaun pentru a ajuta poporul ucrainean, pentru a favoriza condiţiile propice încetării ostilităţilor şi pentru a contribui la restabilirea unui climat de reconciliere. De asemenea, a împărtăşit impresiile personale care l-au marcat cel mai profund.
– Excelenţă, misiunea dvs pastorală şi diplomatică în Ucraina, care a început joia trecută, se apropie acum de final. Au fost câteva zile şi întâlniri foarte intense. Aţi vizitat ţara pentru prima dată în 2022, la doar câteva luni după izbucnirea războiului pe scară largă, iar acum v-aţi întors după mai bine de patru ani şi jumătate de conflict. Ce ţară aţi găsit şi ce sentimente aţi întâlnit?
– În primul rând, permiteţi-mi să mulţumesc tuturor celor care au făcut posibilă această vizită: mai presus de toate, Domnului, care ne-a călăuzit; apoi, desigur, autorităţilor ucrainene, care ne-au întâmpinat la graniţă şi au făcut tot posibilul pentru a ne facilita călătoria, asigurându-ne în acelaşi timp securitatea; Bisericii Greco-Catolice şi Bisericii Catolice Latine; şi, bineînţeles, Nunţiului apostolic, Arhiepiscopul Visvaldas Kulbokas, împreună cu colaboratorii săi, care ne-au primit şi ne-au sprijinit pe tot parcursul şederii noastre.
Aşa cum aţi menţionat, vizita mea a avut atât un scop pastoral, cât şi unul diplomatic. În primul rând, am fost trimis să particip la celebrările de la Berdicev, care au coincis şi cu cea de-a 25-a aniversare a vizitei Papei Ioan Paul al II-lea. Am găsit acolo un puternic spirit de comunitate şi de sărbătoare, o devoţiune profundă şi o intensitate a credinţei care îi determină pe oameni să se întoarcă tot mai mult către Dumnezeu, implorându-I ajutorul.
Din punct de vedere diplomatic, ne-am întâlnit cu autorităţile, inclusiv cu ministrul interimar al Afacerilor Externe şi cu preşedintele Volodimir Zelenski, şi am ascultat numeroase mărturii despre suferinţele îndurate de populaţie. Nu există nici o îndoială: epuizarea provocată de această violenţă este clar vizibilă. În acelaşi timp, însă, întâlneşti un popor hotărât şi rezistent, pe deplin conştient de numeroasele sacrificii făcute de concetăţenii săi pentru binele ţării lor.
Ceea ce m-a impresionat şi m-a emoţionat cel mai mult a fost curajul oamenilor, hotărârea lor, precum şi credinţa lor în Dumnezeu Tatăl. Există o hotărâre fermă de a duce o viaţă cât mai normală cu putinţă: de a continua să muncească, de a avea grijă de copiii lor, de a se îngriji de bătrâni şi de a promova solidaritatea cu cei care au suferit în urma bombardamentelor. Am fost profund impresionat de nobleţea spiritului lor şi de hotărârea lor de a-şi păstra libertatea şi independenţa.
– Duminică aţi prezidat celebrarea sărbătorii Fecioarei Maria de pe Muntele Carmel la Sanctuarul din Berdicev. Au fost prezenţi mii de oameni, în ciuda dificultăţilor războiului şi a greutăţilor personale. Mulţi vârstnici şi persoane cu dizabilităţi au făcut această călătorie. Ce semnificaţie are acest lucru într-un astfel de moment?
– A fost emoţionant să fiu martor la profunzimea devoţiunii acestui popor faţă de Fecioara Maria. Berdicev este un Sanctuar istoric care a primit pelerini de generaţii întregi. În vremuri de încercări şi greutăţi, le oferă o stâncă pe care să se sprijine.
A fost deosebit de important pentru ei să se adune acolo deoarece, în ultimii ani de război, nu a fost posibilă celebrarea Liturghiei în aer liber, în curtea deschisă a Sanctuarului. Liturghia a trebuit să se limiteze la interiorul bisericii, unde nu puteau fi găzduite decât câteva zeci de persoane. Duminică, în schimb, mii de oameni s-au adunat cu bucurie pe peluză. Au fost recunoscători pentru prezenţa unui reprezentant al Papei, prin intermediul căruia au simţit apropierea Sfântului Părinte. În acelaşi timp, au fost profund concentraţi asupra rugăciunii şi asupra actului lor de devoţiune faţă de Maica Domnului, plini de speranţa că mijlocirea ei va putea cu adevărat să pună capăt acestui război teribil.
– Unul dintre cele mai emoţionante aspecte ale misiunii a fost vizitele dvs la locurile bombardate, la memorialul din Maidan şi la oamenii care au suferit pierderea celor dragi sau au văzut cum le-au fost distruse casele. În 2022 aţi vizitat, de asemenea, Bucea, Irpin şi Vorzel. Cum este posibil să înduri toate acestea atât de mult timp? În omilia dvs de la Berdicev aţi vorbit despre puterea răului şi despre prezenţa Celui Rău…
– Credinţa i-a susţinut pe aceşti oameni. Ei sunt convinşi – şi o spun deschis – că luptă nu doar pentru Ucraina, ci pentru întreaga Europă. Cred că simt că nu au altă alternativă. Pentru ei, aceasta este o luptă pentru însăşi supravieţuirea naţiunii lor. Desigur, ştim că există opinii diferite cu privire la anumite chestiuni istorice care stau la baza poziţiilor părţilor implicate. Dar realitatea de astăzi este că această ţară doreşte pur şi simplu să rămână ceea ce era înainte de război, iar din acest motiv poporul său este pregătit să sufere.
Este sfâşietor să vezi şi să afli câţi oameni au murit, precum şi să priveşti fotografiile expuse la monumentele comemorative ale celor a căror soartă rămâne încă necunoscută – fie că sunt în viaţă, fie că nu se ştie unde se află rămăşiţele lor. Acest lucru atinge fiecare inimă.
Prin aceste monumente comemorative, însă, oamenii doresc să dea mărturie despre curajul soldaţilor şi să-şi exprime solidaritatea cu toţi cei care suferă sub bombe, rachete şi drone. Pentru noi, cei care trăim în pace, este dificil chiar şi să ne imaginăm ce înseamnă să te culci în fiecare seară fără să ştii dacă te vei trezi a doua zi dimineaţă din cauza unui alt bombardament, sau să trăieşti fiecare zi întrebându-te dacă nu cumva ar putea fi ultima. Este greu – aproape imposibil – de înţeles, şi totuşi aceasta este realitatea lor de zi cu zi.
– Care au fost rezultatele întâlnirilor dvs politice şi instituţionale? Şi ce provocări poate Sfântul Scaun să continue să abordeze în mod concret?
– În cadrul întâlnirilor noastre cu autorităţile, am întâlnit o profundă recunoştinţă pentru apelurile şi cuvintele Sfântului Părinte, iar acest lucru este o sursă de încurajare pentru noi. Ei se simt susţinuţi de apropierea manifestată mai întâi de Papa Francisc şi acum de Papa Leon. Acest lucru încurajează Sfântul Scaun să-şi reînnoiască angajamentul faţă de dialogul cu comunitatea internaţională şi cu autorităţile ruse şi să-şi continue eforturile umanitare, precum misiunea încredinţată Cardinalului Matteo Maria Zuppi, care continuă să lucreze pentru repatrierea copiilor, a prizonierilor şi a civililor.
Pentru mine, aceasta a fost o experienţă profund pozitivă. Dincolo de efortul logistic şi de lunga călătorie necesară pentru a ajunge în Ucraina, mi-a permis să ating cu propriile mâini realitatea lumii de astăzi. Trebuie să ne amintim că nu toată lumea trăieşte aşa cum trăim noi în Italia sau în Anglia mea natală. În lumea noastră de astăzi există o realitate sumbră şi tulburătoare. Nu trebuie să cedăm. În felul nostru, şi noi suntem chemaţi să ne străduim, contribuind cu mijloacele de care dispunem, la construirea păcii.
– Mulţi oameni v-au întrebat când va vizita Papa ceea ce Papa Francisc numea adesea „Ucraina martirizată”. Ce răspuns le puteţi da?
– Aproape toţi cei pe care i-am întâlnit mi-au pus această întrebare. Răspunsul meu este foarte simplu. Sfântul Părinte ia această invitaţie foarte în serios. Din partea noastră, vom continua să analizăm condiţiile necesare pentru a stabili momentul potrivit şi modul cel mai adecvat în care o astfel de vizită să aducă cele mai mari roade posibile pentru Ucraina şi pentru pacea în lume.
– Vedeţi vreo speranţă ca părţile să ajungă măcar la un armistiţiu în viitorul apropiat?
– În aceste zile am observat o puternică determinare din partea ucraineană de a depune eforturi în acest sens. Mi-e greu să spun dacă acest lucru se va putea realiza în viitorul imediat, dar trebuie să continuăm să lucrăm în această direcţie.
În acelaşi timp, aşa cum am văzut la Sanctuarul din Berdicev – şi aşa cum ne aminteşte istoria acestui loc remarcabil de devoţiune mariană, renumit pentru numeroasele vindecări raportate -, nu ar trebui să excludem niciodată posibilitatea unui miracol.
– În încheiere, îmi permiteţi să vă adresez o întrebare mai personală? Când vă veţi întoarce acasă, ce imagine veţi păstra în suflet? Ce amintire va rămâne mai presus de toate celelalte?
– Da. Este imaginea blocurilor de locuinţe şi a caselor distruse de bombardamente. Am vizitat un astfel de cartier în Kiev, pe strada Bratstva Tarasivtsiv, împreună cu autorităţile locale şi reprezentanţii UNHCR. M-a făcut să-mi dau seama – şi am trăit-o personal – cât de diferit este să vezi imagini la televizor, aşa cum facem cu toţii în fiecare zi, şi să te afli fizic în locurile unde, cu doar câteva zile în urmă, trăiau familii şi oameni obişnuiţi ca noi.
Când vezi în jurul tău oamenii dezorientaţi şi disperaţi care au locuit acolo şi au pierdut totul – feţele lor, expresiile lor, dar şi speranţa tăcută pentru zile mai bune care încă le străluceşte în ochi – acestea sunt imagini care îţi rămân în minte pentru totdeauna.

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 44, Ultimul acces: 2026-10-01 06:14:02

Timp total: 0.04s...

[]:1