PF Claudiu: Aceştia suntem noi, iubiţi credincioşi: familia, poporul, banchetul lui Dumnezeu![2026-07-28]foto: AEGC.ro / Costin OpreanÎn Duminica a VIII-a după Rusalii, 26 iulie 2026, Preafericirea Sa Claudiu, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, a celebrat Sfânta Liturghie în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj. Pornind de la Evanghelia Înmulţirii pâinilor, Preafericirea Sa a vorbit despre cele două banchete care se află înaintea omului: banchetul lumii, asemenea celui al lui Irod, care se sfârşeşte în moarte, şi banchetul lui Dumnezeu, în care puţinul se transformă în abundenţă, iar pâinea devine Pâinea Vieţii. La fiecare Sfântă Liturghie, Cuvântul lui Dumnezeu ne hrăneşte şi ne oferă o nouă lumină pentru drumul nostru, amintindu-ne cine suntem şi cui aparţinem. „Aceştia suntem noi, iubiţi credincioşi: familia, poporul, banchetul lui Dumnezeu!”, a spus PF Claudiu, îndemnându-i pe credincioşi ca Liturghia celebrată în biserică să continue în fiecare zi a vieţii lor, prin alegeri şi fapte care să mărturisească apartenenţa la Dumnezeu. În cuvântul de învăţătură, Preafericirea Sa Claudiu a pornit de la imaginea Catedralei şi a bisericii ca locuri care, deşi par stabile şi fixe în viaţa noastră, ne trimit dincolo de ele însele, spre ţinta ultimă a existenţei creştine: Ierusalimul Ceresc. Venirea la Sfânta Liturghie, ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu şi primirea Trupului şi Sângelui lui Cristos ne întăresc şi ne ajută să mergem mai departe pe drumul nostru, susţinându-ne unii pe alţii ca o adevărată familie. Reflectând asupra Evangheliei Înmulţirii pâinilor, PF Claudiu a atras atenţia asupra contextului în care se desfăşoară această minune. Înaintea banchetului lui Isus se află banchetul lui Irod: un ospăţ al lumii, în aparenţă plin de abundenţă, lux şi strălucire, dar care se încheie cu moartea lui Ioan Botezătorul. În contrast, Isus îi conduce pe ucenici în deşert, locul care pare să fie opusul oricărui banchet, un loc al lipsei şi al sărăciei. Şi tocmai acolo, în prezenţa lui Dumnezeu, deşertul se transformă într-un loc al binecuvântării şi al abundenţei. „Deşi tot ceea ce au la dispoziţie sunt aceste cinci pâini şi doi peşti, Isus le ia, le binecuvântează şi le împarte tuturor. Şi acest puţin devine loc de abundenţă”, a subliniat Preafericirea Sa. Această Evanghelie, a explicat PF Claudiu, nu este doar relatarea unei minuni petrecute în urmă cu două mii de ani, ci este „o parabolă a vieţii noastre”. Creştinii sunt chemaţi să iasă din logica lumii şi să intre în banchetul lui Dumnezeu, în spaţiul în care Dumnezeu este Stăpân şi în care omul îşi redescoperă adevărata identitate. „Peste puţin timp, Isus, prin preoţii Lui, va frânge pâinea şi o va da tuturor. Şi va fi pâine din abundenţă. Şi va fi Pâinea Vieţii! Acesta este adevăratul banchet”, a spus PF Claudiu, amintind că participarea la Sfânta Liturghie şi la viaţa liturgică a Bisericii ne ajută să ieşim mereu „din logica banchetului lui Irod, din logica banchetelor acestei lumi” şi să ne amintim că aparţinem lui Dumnezeu. Viaţa creştinului este, astfel, un continuu exod: o ieşire din lumea aceasta şi o înaintare spre adevărata viaţă. Acest drum îşi va găsi împlinirea în Cer, acolo unde Liturghia celebrată pe pământ este desăvârşită în Liturghia cerească. În continuare, PF Claudiu a vorbit despre Cuvântul lui Dumnezeu ca despre o hrană vie, care transformă şi înnoieşte omul. Evanghelia este adusă în procesiune înainte de a fi proclamată tocmai pentru a sublinia importanţa acesteia, din care Biserica şi fiecare credincios se hrănesc. „La fiecare Sfântă Liturghie, Cuvântul lui Dumnezeu ne aduce aminte o altă bucăţică, ne dă o altă lumină. Pentru ca să înţelegem şi să creştem zi de zi”, a spus PF Claudiu, subliniind că Evanghelia este „cuvânt viu, cuvânt de viaţă”, care ne transformă, ne creează şi ne ajută să devenim, în fiecare moment, „făpturi noi”. „Aceştia suntem noi, iubiţi credincioşi: familia, poporul, banchetul lui Dumnezeu!”, a concluzionat Preafericirea Sa. La final, PF Claudiu i-a îndemnat pe credincioşi să ducă mai departe în viaţa de fiecare zi ceea ce au primit la Sfânta Liturghie. Liturghia nu se încheie odată cu ieşirea din biserică, ci este chemată să continue în fiecare clipă a vieţii, în alegerile, cuvintele şi faptele fiecărui creştin. „Noi suntem creştini, botezaţi, şi viaţa noastră, alegerile noastre, trebuie să reflecte acel moment al botezului. Şi în fiecare clipă să mărturisim prin faptele noastre, prin vorbele noastre, prin viaţa noastră, că aparţinem banchetului lui Dumnezeu”, a încheiat PF Claudiu. (Nicu Goga, Biroul de presă al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 67, Ultimul acces: 2026-10-01 10:27:53
|
Timp total: 0.03s...
[]:1