Mănăstirea Dobreşti, ctitorie a Patriarhului Daniel, şi-a cinstit ocrotitorul: Care este stadiul lucrărilor - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Mănăstirea Dobreşti, ctitorie a Patriarhului Daniel, şi-a cinstit ocrotitorul: Care este stadiul lucrărilor

[2026-07-21]
de Ştefana Totorcea

Mănăstirea Dobreşti din judeţul Timiş, ctitorită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în locurile natale, şi-a cinstit luni ocrotitorul. Liturghia din ziua de pomenire a Sf. Pror. Ilie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. La slujbă au fost pomeniţi părinţii Părintelui Patriarh Daniel, Alexie şi Stela.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Paisie a subliniat importanţa pregătirii pentru primirea Sfintelor Taine şi a arătat că aceasta începe înainte de Sfânta Liturghie, prin citirea Canonului de Împărtăşanie, prin rugăciune şi prin veghe asupra propriilor gânduri şi continuă după împărtăşire, prin păstrarea unei vieţi curate, astfel încât harul primit prin Sfintele Taine să rodească cât mai mult în viaţa credincioşilor.
Totodată, ierarhul a evocat viaţa Sfântului Proroc Ilie şi a evidenţiat jertfa, credinţa neclintită şi puterea rugăciunii sale. Preasfinţia Sa a amintit atât de jertfa adusă pe Muntele Carmel, prin care Dumnezeu a arătat adevărul credinţei prorocului, cât şi de învierea fiului văduvei din Sarepta Sidonului.
Stadiul lucrărilor
Mănăstirea Dobreşti şi-a cinstit luni, 20 iulie 2026, unul dintre ocrotitori – Sf. Ilie. Sursa foto: Mitropolia Banatului
„Până în prezent, cu ajutorul lui Dumnezeu, lucrările au avansat la biserică în proporţie de 90%. Mai sunt ceva finisaje exterioare”, a declarat, pentru Trinitas TV, Protos. Matei Buliga, stareţul mănăstirii.
„S-a reuşit să se facă drumul ce înconjoară biserica şi face legătura cu şoseaua principală. Iar în viitor sunt prevăzute lucrări de amenajare exterioară a curţii, ceea ce înseamnă toate aleile, toate trotuarele şi zonele adiacente bisericii, dar şi casei monahale. În acelaşi timp se va termina proiectarea clopotniţei, a paraclisului de vară şi a stăreţiei.”
Despre mănăstire
Aşezământul monahal este ctitorit de Părintele Patriarh Daniel în locurile natale. Sursa foto: Mitropolia Banatului
Aşezământul monahal, situat în comuna Bara, a fost înfiinţat în 9 iulie 2003, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului şi la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel (pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei). Piatra de temelie a fost sfinţită în 23 octombrie 2005.
Din încredinţarea Preafericitului Părinte Daniel, Mănăstirea Dobreşti îi are ca ocrotitori pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul şi pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 125, Ultimul acces: 2026-10-03 09:48:52