Dumnezeu mântuieşte prin iubire: Prima Liturghie în noua biserică a Schitului Vârtop[2026-07-21]de Ştefana TotorceaDumnezeu mântuieşte prin iubire, a spus Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, duminică, la prima Liturghie oficiată în noua biserică a Schitului Vârtop in judeţul Bihor. La sosire, Episcopul Oradiei a fost întâmpinat, potrivit tradiţiei moţilor, de tulnicărese din Munţii Apuseni, iar la Liturghie au participat reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale şi sute de credincioşi din mai multe judeţe. „Dumnezeu este Singurul Care are putere să scoată afară duhurile necurate. Duhurile necurate ce caută? Să stăpânească, să domine! Ei vor să aibă propriul lor imperiu”, a explicat Preasfinţitul Părinte Sofronie în predica despre Vindecarea a doi orbi şi a unui mut din Capernaum. „De ce a căzut îngerul cel mare, de la început, satana? Pentru că a vrut să se pună în locul lui Dumnezeu! A jinduit la Monarhia Divină, a vrut să se pună el împărat peste Creaţie, uitând că este o creatură.” Dumnezeu este iubire PS Sofronie a oficiat duminică, 19 iulie 2026, prima Liturghie în noua biserică a schitului bihorean Vârtop al Mănăstirii Izbuc. Foto: Episcopia Oradiei Părintele episcop a subliniat că Dumnezeu este Unicul Care este necreat şi are putere deplină, totală, absolută, asupra creaţiei – inclusiv asupra duhurilor necurate. „Dumnezeu este Iubire. Lui Dumnezeu Îi este milă de oameni”, a continuat ierarhul. „El nu vrea sclavi, aşa cum vrea diavolul! Diavolul nu are prieteni, numai sclavi. Diavolul vrea să înrobească pe oameni, pentru ca să îi execute lui poruncile; aşa cum, prin inspiraţie demonică, vor să facă toţi dictatorii de pe pământ, toţi cei care au condus imperii de lut.” „Dar Dumnezeu este Iubitor. El creează din Iubire. Salvează din Iubire. Mântuieşte prin Iubire. Şi asta face Dumnezeu întrupat, Domnul nostru Iisus Hristos. Se face văzut, palpabil. El e Dumnezeu. Nu Se supără când este chemat «Fiul lui David», ba chiar mărturiseşte despre Sine că este «Fiul Omului»”, pentru că aşa este văzut în Legea cea Veche”, a continuat Preasfinţia Sa. „Aşa cum prin om a venit ispita, căderea şi moartea, prin Fiul Omului vine Izbăvirea. Dar Fiul Omului este Fiul lui Dumnezeu Care Se face Om. Fiul lui David, Fiul Omului este, aşadar, Fiul lui Dumnezeu Care Se face Om pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire.” Comuniune în Munţii Apuseni Numeroşi credincioşi din regiune au participat la slujirea arhierească. Foto: Episcopia Oradiei La final, chiriarhul Oradiei a apreciat implicarea tuturor binefăcătorilor şi credincioşilor care au sprijinit edificarea noii biserici, exprimându-şi nădejdea că Schitul Vârtop va continua să se dezvolte ca un autentic loc de rugăciune, reculegere şi întărire duhovnicească pentru credincioşii care urcă pe înălţimile Apusenilor în căutarea lui Dumnezeu. Răspunsurile liturgice au fost oferite de membrii Corului „Solemnis” al Bisericii „Naşterea Domnului” din Satu Mare, dirijat de prof. Maria Chiş. Credincioşi din Petrova, judeţul Maramureş, au interpretat pricesne, iar o parte dintre ei, care aparţin de Vicariatul Ortodox Ucrainean al Patriarhiei Române, au cântat rugăciunea „Tatăl nostru” în limba maternă. Potrivit tradiţiei statornicite în ultimii ani la schit, un sobor condus de Arhim. Mihail Tărău, stareţul Mănăstirii Izbuc şi exarhul mănăstirilor din Episcopia Oradiei, a mai oficiat Acatistul Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul şi Taina Sfântului Maslu, precum şi rugăciuni de dezlegare şi binecuvântare. Bucuria duhovnicească a continuat luni cu Sf. Liturghie din ziua de pomenire a Sf. Ilie, – cinstit în mod deosebit de moţi. Despre schit Noua biserică a Schitului Vârtop. Foto: Episcopia Oradiei Schitul Vârtop, cu hramurile „Schimbarea la Faţă a Domnului” şi „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla”, este dependent de Mănăstirea Izbuc din judeţul Bihor şi condus de stareţul acestei mănăstiri, Arhim. Mihail Tărău. Aşezământul monahal este situat la peste 1.100 de metri altitudine, iar noua biserică, ridicată la iniţiativa Preasfinţitului Părinte Sofronie, este realizată după modelul ctitoriei brâncoveneşti de la Mănăstirea Govora. Piatra de temelie a fost pusă în 2011, iar lucrările de construcţie au început în 2022. În anii anteriori, de sărbătoarea Sf. Ilie, au fost marcate momente importante în dezvoltarea schitului: în 2024 au fost sfinţite clopotele, iar în 2025 au fost aşezate crucile pe turlele bisericii. Etapele următoare ale lucrărilor vor viza tencuirea şi decorarea faţadei exterioare şi pictura interioară. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 182, Ultimul acces: 2026-10-04 06:11:10
|
Timp total: 0.04s...
[]:1