100 de copii şi tineri participă la Şcoala de vară „Cu Hristos în vacanţă” la Biserica Precista din Bacău[2026-07-22]de Alexandra PăvăloiŞcoala de vară „Cu Hristos în vacanţă”, ajunsă la a zecea ediţie, reuneşte în luna iulie aproximativ 100 de copii şi tineri la Biserica Precista din Bacău, prin activităţi educaţionale, creative şi duhovniceşti. Proiectul este organizat de Parohia Precista Bacău, în parteneriat cu Asociaţia Profesorilor de Religie „Sfânta Parascheva” Bacău, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” şi Şcoala Gimnazială „Spiru Haret” din Bacău. Până în prezent au avut loc zece întâlniri, desfăşurate în zilele de luni, miercuri şi vineri. Activităţile au fost organizate atât în interiorul bisericii, cât şi în spaţiul aflat lângă ruinele Curţii Domneşti şi ale Turnului de apărare. Ateliere de educaţie, istorie şi spiritualitate Copiii beneficiază în cadrul şcolii de vară de ateliere educaţionale, de creaţie şi de spiritualitate. Foto: Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului Programul a inclus ateliere educaţionale, de creaţie şi de spiritualitate, precum şi jocuri sportive adaptate grupelor de vârstă. Muzeografa Elena Brânduşa Popovici a coordonat ateliere despre însemnele creştinilor şi despre eroii băcăuani. Profesoarele Livia Şibişteanu şi Teodora Plăeşu le-au vorbit copiilor despre istoria armelor, originea unor expresii populare şi istoria medievală a Moldovei. Părinţii Mihail Tomozei şi Adrian Constantin Bârdan i-au învăţat pe participanţi cântări din Sfânta Liturghie şi au susţinut o cateheză despre Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, râvna pentru Dumnezeu şi credinţa adevărată. Biserica Precista Biserica Precista din Bacău a fost construită între anii 1489 şi 1490 de Alexandru Voievod, fiul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, şi a făcut parte din ansamblul Curţii Domneşti din Bacău. Lăcaşul de cult, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, este unul dintre reperele istorice şi spirituale ale oraşului. Şcoala de vară va continua până la sfârşitul lunii iulie, iar în program este inclus şi un pelerinaj la mai multe mănăstiri din judeţul Bacău, programat pentru 30 iulie. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 296, Ultimul acces: 2026-09-30 21:36:41
|
Timp total: 0.07s...
[]:1