Prima ediţie a Întâlnirii Naţionale a Corurilor de Tineret Catolice s-a încheiat la Timişoara - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Prima ediţie a Întâlnirii Naţionale a Corurilor de Tineret Catolice s-a încheiat la Timişoara

[2026-07-21]
foto: Gerhardus.ro
După trei zile de program intens petrecute împreună la Timişoara de sute de tineri corişti din Diecezele romano-catolice şi Eparhiile greco-catolice din România, a sosit şi momentul final, cel al despărţirii. Participanţii la prima ediţie a Întâlnirii Naţionale a Corurilor de Tineret Catolice s-au reunit duminică, 19 iulie a.c., în Domul Sf. Gheorghe, Catedrala Romano-Catolică din Timişoara, pentru a participa la Sfânta Liturghie pontificală de încheiere a evenimentului – un moment de mulţumire adus lui Dumnezeu pentru zilele petrecute împreună.

Sfânta Liturghie a fost celebrată de E.S. László Böcskei, Episcop romano-catolic de Oradea şi preşedintele Conferinţei Episcopilor din România, alături de E.S. Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan de Timişoara, E.S. Martin Roos, Episcop emerit de Timişoara, preoţii însoţitori ai corurilor participante şi alţi preoţi din Dieceza de Timişoara. Cadrul muzical a fost susţinut de corurile reunite ale tinerilor, sub conducerea dirijorilor Don Maurizio Lieggi şi sr. Cristina Alfano, conferind celebrării o solemnitate aparte. În omilie, E.S. László Böcskei, Episcop romano-catolic de Oradea, i-a invitat pe tineri să păstreze vie experienţa acestor zile şi să devină mărturisitori ai lui Cristos în comunităţile lor, prin slujirea în corurile parohiale şi prin darul muzicii oferit Bisericii.
„Am venit la o Sfântă Liturghie de mulţumire, în care simţim cât de mult îi suntem datori lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ne oferă şi pentru felul în care ne surprinde, dăruindu-ne aceste clipe de întâlnire, clipe care devin o laudă adusă lui Dumnezeu. Sperăm ca ele să aibă ecou şi în viaţa noastră, în zilele care urmează. În aceste zile s-a vorbit mult şi, în acest context, îmi amintesc de cuvintele Preasfinţitului Episcop Virgil, care vorbea despre muzică, despre artă şi despre frumuseţe. Sunt cuvinte amintite adesea la această întâlnire şi care reprezintă o chemare şi o provocare pentru noi toţi: să nu rămână doar o teorie, ci să devină un stil de viaţă. Căci muzica, frumosul şi arta îi apropie pe oameni. Ele creează punţi între oameni. M-am bucurat să aud vorbindu-se şi despre o pastoraţie prin cultură, prin artă şi prin muzică. Dragi corişti, dragi dirijori, acest lucru se întâmplă atunci când, prin corurile noastre şi prin muzica voastră, nu doar îi încântaţi pe cei care vă ascultă, ci îi ajutaţi să iasă puţin din cotidian şi să îmbrace haina de sărbătoare a sufletului. Astfel, ei devin mai sensibili şi mai apropiaţi de Dumnezeu. Dumnezeu să vă binecuvânteze pentru această slujire. Să nu obosiţi, să-i încurajaţi şi pe alţii şi să-I cântaţi mereu cu bucurie Domnului!”, a transmis Episcopul de Oradea.
La final, au fost adresate mulţumiri Episcopilor, preoţilor, dirijorilor, voluntarilor, echipei de organizare şi tinerilor corişti. În semn de apreciere pentru slujirea sa în domeniul muzicii sacre, E.S. László Böcskei i-a înmânat Mons. Marco Frisina o plachetă din partea Conferinţei Episcopilor din România. Prof. Iustin Călin, organizatorul întâlnirii, a primit o diplomă de recunoştinţă din partea Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara, care i-a oferit, de asemenea, acoperirea integrală a costului biletului de avion pentru participarea la Întâlnirea Mondială a Tinerilor de la Seul, din anul 2027. Prin această Sfântă Liturghie s-a încheiat prima ediţie a Întâlnirii Naţionale a Corurilor de Tineret Catolice – zile de har, prietenie şi bucurie trăite împreună în jurul lui Cristos şi al muzicii sacre, în care sute de voci au devenit un singur glas de rugăciune. (Biroul de presă al Episcopiei de Timişoara)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 153, Ultimul acces: 2026-09-29 12:01:27