PS Iustin a sfinţit capela mortuară a Parohiei Bicaz din Maramureş - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

PS Iustin a sfinţit capela mortuară a Parohiei Bicaz din Maramureş

[2026-07-14]
de Mihail Pătrăşcanu

Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a sfinţit duminică noua capelă mortuară a Parohiei Bicaz din judeţul Maramureş.
Preasfinţia Sa a evidenţiat importanţa noii capele pentru viaţa comunităţii şi a amintit că aceasta face parte din proiectul eparhial „Nicio comunitate parohială fără capelă mortuară”.
„Au construit o capelă mortuară şi am venit să o sfinţim, să binecuvântăm lucrarea lor, a preotului şi a Consiliului parohial, şi să ne rugăm împreună şi să ne bucurăm de împlinirile lor”.
Episcopul Maramureşului şi Sătmarului a apreciat implicarea comunităţii şi a subliniat că, deşi parohia este una restrânsă, aceasta trebuie să continue lucrările de înfrumuseţare ale bisericii.
„Având această moştenire, se cuvine să o preţuim, să o înnoim şi să o sporim”, a afirmat Preasfinţia Sa, referindu-se atât la biserica ridicată în perioada comunistă, cât şi la biserica de lemn din 1779, monument istoric aflat în apropiere.
Se îngrijeşte de comunitate
Totodată, ierarhul l-a felicitat pe părintele paroh Dănuţ Crişan pentru activitatea desfăşurată în cei 30 de ani de slujire. „Părintele Dănuţ este un preot deosebit de evlavios, atent şi pastoral, foarte mult se îngrijeşte de credincioşi şi de comunitate”.
„Îi mulţumim Bunului Dumnezeu şi Maicii Domnului pentru ceea ce a realizat şi o rugăm să îi ajute pentru cele ce urmează să mai facă în viitor”.
În semn de apreciere pentru activitatea pastorală, părintele Dănuţ Crişan a fost hirotesit iconom stavrofor. De asemenea, membrii Consiliului Parohial au primit Medalia „Justinian Arhiepiscopul”, iar mai mulţi credincioşi au fost distinşi cu ordine şi medalii.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 141, Ultimul acces: 2026-09-30 22:47:20